Inca o data despre bibliotecar ca vector de imagine

Imaginea unei profesii, institutii sau persone nu este opera unei zile sau manifestari, pentru care ai muncit, investind  tot ce ai mai bun si apoi lasi faima acesteia sa munceasca pentru tine. Imaginea se creaza in timp, prin strategii bine gandite, urmate pas cu pas, munca sistematica,  folosind timp, rabdare, pasiune, competente, abilitati si dorinta de a face lucrurile cat mai bine si folositoare celora in slujba carora suntem pusi si din banii carora suntem platiti.

Refrenul cu salariile mici este vechi si dupa parerea mea total amoral pentru ca daca nu-ti convine salariul, cauti un loc de lucru mai bine platit si nu folosesti motivul, ca justificare pentru a nu-ti onora obligatiile. Daca tot una vii la serviciu si stai in birou opt ore atunci trebuie sa faci ceva. Bibliotecile care nu-si schimba cu anii nici amenajarile interioare, nici amplasarea spatiilor, nici vitrinele, nici… ca sa nu mai vorbim de actualizarea resurselor info-documentare, diversificarea serviciilor, etc pe cine mai pot interesa? Si in asemenea conditii, un primar pus in fata alegerii unor prioritati nu-si va pune si niste intrebari? Nu trebuie sa  mizam la nesfarsit pe faptul ca nu vor indrazni sa inchida o biblioteca pentru a nu-si pune toata comunitatea bibliotecara pe cap. Trebuie sa demonstram, ca biblioteca este indispensabila comunitatii, ca poate fi utila tuturor contribuabililor care o intretin.

Ca in societate s-a inradacinat imaginea bibliotecarului, care  “nu face nimic si doar citeste carti” inca mai poate fi de inteles, explicatii sunt multe, dar ca asa cred si unii  bibliotecari, ca pot veni la serviciu si astepta sa treaca mai repede cele opt ore tabelate, fara a face prea multe, sau, acum de ordin mai recent,  navigand in Internet prin diverse retele de socializare, este mult mai tragic. Aici chiar nu  se contureaza posibilitatea ruperii acestui cerc vicios, desi toti constientizam faptul, ca demult este timpul ruperii cercului si inceperii unei ascensiuni pe spirala.

Bibliotecarii, activi in sistem  cu aproape doua decenii in urma, isi amintesc socul provocat de decizia guvernului Sangheli de a comasa bibliotecile publice cu cele scolare. Nu toti, insa, cunosc si faptul, ca acea decizie a fost luata in urma unei vizite a fostului prim ministru intr-o biblioteca unde la intrebarea “ce face?” bibliotecara a raspuns cu “astept sa treaca ziua de munca si sa ma duc acasa”. Atunci comunitatea bibliotecara a putut demonstra, ca bibliotecile de diferite tipuri isi au rostul lor, ca biblioteca publica este garant al protectiei sociale in cultura, etc, etc,  folosind ca argument suprem faptul, ca intretinerea institutiilor de cultura costa mult, iar incultura costa si mai mult. Se pare ca lumea bibliotecara n-a tras prea multe invataminte dupa acel cutremur teribil pentru breasla.

Imaginea bibliotecarului de “mare cititor” care sta la un loc caldut si nu se speteste muncind  a fost motivul pentru care in biblioteci si-au gasit refugiu multe “nonvalori piloase” (fraza nu-mi apartine, dar reda perfect o anumita stare de lucruri), care adancesc si mai mult ruptura dintre bibliotecar si utilizator. Sigur, ca acest aspect ar putea fi discutat in contradictoriu, pentru ca este una, daca aceste “pile” sunt folosite pentru a spori capitalul de imagine pozitiva, daca niste relatii sunt folosite (si trebuie folosite!)pentru binele institutiei si este cu totul altceva, daca relatiile sunt folosite pentru a figura pe o lista de plata. Bibliotecile din spatial rural cunosc suficiente cazuri de acest gen.

Fosta prima doamna a SUA, Lora Bush  este bibliotecara de formatiune profesionala si atunci cand a fost cazul, a folosit toate parghiile posibile pentru a scoate bibliotecile mai in fata. Probabil ea a formulat gandul, ca  “locul de lider mondial in dezvoltarea economica pe care-l joaca SUA se datoreaza, in mare parte si existentei a 122 mii de biblioteci, bine organizate si dotate cu cele mai moderne echipamente de informare si comunicare”, care rostit din gura unui presedinte de tara a fost perceput drept  lauda suprema adusa unor institutii de importanta strategica pentru un stat.

Cand va sosi timpul adevaratelor valori, va fi foarte clar, ca in biblioteca de azi nu mai ai ce face, macar o zi, daca nu muncesti permanent. Invatarea pe tot parcursul vietii este unica sansa a bibliotecarului modern.

Toate studiile efectuate in lume demonstreaza faptul, ca utilizatorii reclama bibliotecii personal inteligent, instruit, calificat, cu abilitatile necesare pentru a face fata TIC, multilateral dezvoltat, prietenos, deschis cominicarii, gata de ajutor etc. Am uitat de pasiune, de creativitate, de spontaneitate? In munca noastra acestea conteaza enorm!

Multitudinea resurselor de informare si comunicare  dezorienteaza si chiar streseaza, daca nu esti sufficient de pregatit pentru a le face fata. Sondajele demonstreaza ca munca bibliotecarului modern se numara printre cele mai stresante munci, de rand cu cea a pompierilori si conducatorilor  auto. Stresul de la tehnologii, probabil,  ni se trage, mai bine zis de la necunoasterea lor. Modernizarea acestora nu va cunoaste sfarsit. Iar aceasta inseamna, ca bibliotecarii vor fi intr-o continua goana pentru a invata, asimila,  instrui, implementa etc. Suntem pregatiti?

Vera Osoianu