Articole.Traduceri.

                            Întrunirea anuală 2011  CoDiBiP

 

Ecaterina Dmitric

La 9 decembrie anul curent, la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova a avut loc Întrunirea 2011 a Conferinţei directorilor bibliotecilor publice raionale, orăşeneşti, municipale. La întrunire au participat directori de bibliotecă,  specialişti din domeniul biblioteci, patrimoniu, muzee din teritoriu cât  şi alţi specialişti din domeniul biblioteconomic.  Moderator al întrunirii a fost dr. Alexe Rău, directorul general al BNRM. Cuvânt de bun augur a adresat doamna Olga Bârlad, şef direcţie Politici culturale în teritoriu şi cultură scrisă a Ministerului Culturii din Republica Moldova. Dumneaei a menţionat rolul bibliotecii ca centru comunitar şi unele probleme cu care se confruntă bibliotecile ţării. Printre oaspeţii de onoare s-a remarcat dl Evan Tracz, directorul  Programului Global Libraries Moldova. Prin mesajul său de salut, a anunţat despre posibila colaborare cu Ministerul Culturii şi Biblioteca Naţională a Republicii Moldova prin demararea unui proiect de doi ani în care se vor studia necesităţile şi problemele cu care se confruntă bibliotecile publice din Republica Moldova.  Dl director general al BNRM, Alexe Rău a dat start sesiunii de comunicări şi dezbateri cu genericul „Bibliotecarul public moldovean ca obiect şi ca subiect al schimbării”. Prin comunicarea sa a accentuat schimbarea de mentalitate, de gândire, având o esenţă importantă în ceea ce priveşte bibliotecarii de la noi. Dl Igor Mironiuc, IREX Moldova şi dl Doru Petruţi, IMAS au prezentat „Rezultatele cercetării sociologice cu privire la utilizarea bibliotecilor publice şi internetului în Republica Moldova”.  „Rezultatele Studiului sociologic naţional Fişele de raportare a cetăţenilor. Republica Moldova”  (realizat de Institutul de Politici Publice şi Magenta Consulting cu suportul Băncii Mondiale, a Agenţiei Suedeze pentru dezvoltare şi Cooperae Internaţională şi PNUD Moldova a fost prezentat de dna Vera Osoianu, director adjunct, BNRM. O altă comunicare fiind „Bibliotecile publice în anul 2012: priorităţi de activitate” prezentată de Ecaterina Dmitric, specialist principal, BNRM. Una  din priorităţile principale ale anului fiind instruirea continuă a bibliotecarilor. În această ordine de idei dna Viorica Antonov, specialist principal, BNRM a prezentat „Recomandările privind elaborarea Programului seminarelor raionale / municipale în anul 2012”. Dna Vera Osoianu a prezentat comunicarea „Structura şi conţinuturile competenţelor în câmpul biblioteconomiei sub impactul provocărilor Societăţii Cunoaşterii”. Aspecte privind competenţele  bibliotecarului pentru copii au fost tratate în comunicarea dnei Eugeniei Bejan, director adjunct BNC „I. Creangă” „Bibliotecarul pentru copii – asistent informaţional, educator sau animator?”. Victoria Vasilica, specialist principal, BNRM a prezentat comunicarea „O prospecţie a rolului şi abilităţilor  bibliotecarului public în eventualitatea promovării Programului Fundaţiei Gates Global Libraires”. Dna Victoria Bernic, director BPR „D. Cantemir”, Ungheni a expus şi prezentat momente interesante legate de Programul Global Libraries în Ucraina şi România în urma vizitei de documentare în ţările menţionate. Dna Valentina Popa, şef Serviciu Statistică şi sondaje a BNRM a prezentat comunicarea „Google Docs – o posibilitate de recepţionare online a situaţiilor statistice”, Google Docs fiind o aplicaţie din generaţia web 2.0 utilă, uşor de aplicat, necostisitoare şi utilă în procesul de lucru  cu statistica de bibliotecă.

În cadrul întrunirii a fost votată tema generică a anului 2012 „Bibliotecarul public moldovean ca obiect şi ca subiect al schimbării”, a fost promovat şi prezentat programul de activitate pe anul 2012 a CODIBIP. Dna Vera Osoianu a propus elaborarea unui model al competenţelor  bibliotecarului public. O societate bine dezvoltată cu acces liber la informaţie depinde de activitatea bibliotecilor în cadrul comunităţilor pe care le serveşte, unde  competenţele şi abilităţile bibliotecarului trebuie să corespundă  cerinţelor utilizatorilor moderni care au rolul de consumatori, parteneri, critici, editori, creatori, formând o societate bazată pe cunoaştere, inovaţie, viteză în execuţie şi calitate.

 

 

Paul Gomafrate al adevărului

La 2 octombrie  2011 Sciitorul cu renume internaţional a împlinit 76 de ani.

Paul Goma- este o parte a istoriei noastre, un veritabil erou în viaţă, un fiu vrednic al neamului nostru. El este mîndria noastră naţională.

La ora actuală basarabeanul P. Goma e cel mai tradus scriitor român ( peste  40 de volume), tradus în engleză, franceză, olandeză. Pentru el lupta continuă. Lupta pentru adevăr, pentru dreptate, pentru Basarabia.

Înainte de toate P. Goma e o lecţie de bărbăţie. Cînd toată lumea zicea „da” el a zis „nu”. Europa a aflat de la Goma de închisorile comuniste din România , de Basarabia sa,  prezentă  aproape în toate 40 de romane scrise.  A avut si are o viaţă foarte grea. Privită dintr-o parte e insuportabil de grea. Un copil de refugiaţi basarabeni, absolut singur îşi caută pe la închisorile din Ardeal părinţii arestaţi de securitate. Poate e prea mult pentru un suflet de copil. Nu este întîmplător că P. Goma  s-a născut în Basarabia. Om al pămîntului unde trebuie să lupţi pentru a păstra ceia ce ai. O soartă tipică basarabiană.  A fost nevoit să suporte o succesiune de nenorociri- la care el a răspuns cu tărie morală.

Născut în satul Mana judeţul Orhei, numele P. Goma- e un nume scump pentru orheieni. Venind din părinţi drepţi şi patrioţi a suferit şi a relatat „experienţa” lor întregii lumi.

A devenit deja tradiţie, în fiecare an la începutul lunii octombrie la B.P.R.

„A. Donici” au loc „Zilele Paul Goma” în cadrul căreia se organizează un ciclu de activităţi dedicate sciitorului.

Medalionul literar „P. Goma – frate al adevărului” a fost organizat în colaborare cu liceul „ I. L. Caragiale”,  Colegiul pedagojic, liceul „ A. Russo”.  La expoziţia de publicaţii „ Un Soljeniţîn român” vernisată în sala de lectură, elevii au făcut cunoştinţă  cu  activitatea literară a scriitorului, cu romanele lui.

Tot ce e publicat  despre P. Goma păstrăm într-un fond special al Bibliotecii „A. Donici”.

Opera lui e citită în întreaga Europă, însă spre regret e puţin cunoscută, aici în Basarabia.

Dacă vrem să ne mîndrim că suntem români să ne mîndrim şi cu P. Goma.

Dacă ţinem la demnitatea noastră naţională, ar trebui să-l cinstim după cum merită, căci el este un erou autentic al neamului nostru.

Scrierile lui ne ajută să ne debarasăm de starea de sclavie. Forţa cărţilor sale- cărţi mărturii cu caracter autobiografic, cărţi-istorie, cărţi-document.

Cu romanele lui suntem demult în Europa.

Arta scriitorului – o formă de protest, de contestare, de apărare contra terorii.

Proza lui izvorăşte  dramatic din propria biografie, fiind o continuă şi dureroasă spovedanie, memorie în acţiune. Societatea românească are o datorie uriaşă faţă de această personalitate. Nici pînă în prezent nu i s-a redat cetăţănia română, retrasă de regimul comunist. Şi dacă poate acum nu ne dăm seama de valoarea acestui mare spirit pe care l-a dat Mana, atunci va veni timpul, cînd vom aprecia opera lui Paul Goma aşa  cum o apreciem pe cea a marilor clasici ai literaturii române.

Tatiana Lanovenco –director adjunct BPR ,,A Donici” Orhei

 

De-a lungul timpului simbolurile au ocupat un loc deosebit în viaţa fiecărui popor, cu atât mai mult cele naţional-statale. Drapelul, ca simbol, constituie, alături de stemă, sigiliu şi imn, un însemn naţional de importanţă deosebită al identităţii unei naţiuni.

Drapelul este simbolul vitalităţii şi demnităţii noastre, expresia hotărârii noastre nestrămutate de a supravieţui ca popor şi a ne ocupa pentru totdeauna locul meritat pe harta popoarelor lumii.

Serviciul ”Moldavistica şi Heraldica” a Bibliotecii Naţionale încearcă, prin intermediul acestui articol, să contribuie la popularizarea Zilei Drapelului de Stat – 27 aprilie –   sărbătoare instituită prin lege. Aceasta urmează să redea compatrioţilor noştri sentimentul civic, legat de unul dintre simbolurile identitare   esenţiale, care reprezintă statul şi expresia fiinţei noastre naţionale.

Orice simbol heraldic este compus dintr-o serie de elemente. Importanţa elementelor componente ale drapelelor diferă în funcţie de semnificaţia pe care o exprimă. Cel mai valoros indice a drapelului de stat este culoarea (culorile) lui. În cazul când pe flamura drapelului sunt imprimate mai multe culori, se va ţine cont de amplasarea lor (mai prestigioase considerându-se partea de sus şi cea mai aproape de hampă), precum şi suprafaţa ocupată. Pe flamura drapelului de stat pot fi reprezentate diferite embleme, simboluri caracteristice statului respectiv. Cel mai flexibil element al drapelului este emblema, iar cel mai stabil, tradiţional – culoarea

Conform art. 12 al Constituţiei Republicii Moldova: “(2) Drapelul  de Stat al Republicii Moldova este tricolor. Culorile sunt  dispuse  vertical,  în ordinea următoare, începînd  de  la  lance: albastru,  galben,  roşu. În centru, pe fâşia de culoare  galbenă,  este imprimată Stema de Stat a Republicii Moldova.

     (3) Stema de  Stat a Republicii Moldova reprezintă un scut tăiat  pe orizontală  având în partea superioară cromatică roşie, în cea inferioară –  albastră, încărcat cu capul de bour având între coarne o stea cu  opt raze.  Capul  de bour este flancat în dreapta de o roză cu cinci  petale, iar în stânga de o semilună conturnată. Toate elementele reprezentate în scut  sînt  de aur (galbene). Scutul este plasat pe pieptul unei  acvile naturale  purtând în cioc o cruce de aur (acvila cruciată) şi ţinând  în gheara dreaptă o ramură verde de măslin, iar în cea stângă un sceptru de aur”.

.    Prin intermediul acestui articol încercăm să abordăm şi subiectul ”culorilor naţionale”.

E interesant faptul, că culorile galben, albastru, şi roşu  sunt cele mai nobile culori în heraldică şi ele au sens deosebit.  Astfel, “culoarea aurului” – galbenă – e mai nobilă decât altele, pentru că reprezintă soarele şi nu este nimic mai nobil decât lumina. Această culoare, după canoanele heraldice, simbolizează măreţia, forţa, bogăţia, prestigiul, grandoarea  şi puritatea. Dar el reprezintă şi holdele aurii de grâu din timpul verii.

Culoarea a doua după importanţă este culoarea roşie, ce reprezintă focul. Roşul este simbolul măririi, al bravurii, îndrăznelii şi generozităţii. Este o dovadă de mare distincţie. Simbolizează, de asemenea, sângele vărsat în lupte, puterea de viaţă şi energia strămoşească. În Moldova medievală culoarea roşie era tradiţional culoarea proprie suveranului – domnitorului.

A treia culoare este albastru (sau azur), care  reprezintă aerul şi simbolizează speranţa, fidelitatea, veşnicia, perseverenţa, blândeţea, frumuseţea, nobleţea şi buna credinţă. Culoara albastră este culoarea cadrului natural: albastrul azur este culoarea cerului, a infinitului, a visului, a vieţii paşnice. El aminteşte şi de legea noastră creştinească.

     Deoarece, pe fâşia galbenă a Tricolorului este imprimată Stema de Stat a RM, facem o  interpretare a elementelor heraldice.

Stema Republicii Moldova constă din desenul stilizat al unui vultur (sau al unei acvile) purtând o cruce în ciocul său şi strângând în ghearele fiecăruia din picioarelor sale, reprezentate ca nişte mâini, câte un sceptru de aur şi o ramură verde de măslin.

Pieptul păsării este protejat de un scut cu semnele tradiţionale ale Moldovei: capul de bour, privit frontal, şi soarele, plasat între coarnele bourului, ambele pe fond roşu, simbolizând ziua, respectiv o floare pentagonală (un trandafir) şi luna, în faza de crai-nou, plasate ambele pe fond albastru, simbolizând noaptea. Cele două romburi sunt aranjate la nivelul de separare al roşului de albastru. Elementele distincte ale scutului sunt din aur (galbene). Emblema scutului este realizată folosind cele trei culori tradiţionale ale tricolorului: roşu, galben şi albastru.

Scutul, pavăza este arma defensivă, protectoare, care, uneori, poate ucide.

Luna crai-nou evocă litera „C” a alfabetului, inseamna crestere, renastere.

Capul de bour este elementul principal al stemei, care tradiţional este însemnul istoric al pământului Moldovei. Tradiţia acestui vechi însemn, ce constituie o emblemă teritorială se pierde în negura vremurilor.    Când este explicată stema de stat sau unele blazoane mai vechi, simbolul heraldic al Moldovei se confruntă cu capul de zimbru. În heraldica şi sigilografia moldovenească capului de bour i-a revenit un loc deosebit.

Dar odată cu dispariţia acestuia la sfârşitul sec. al XVI-lea, tot mai des a început să se confunde cu „boul sălbatic”, sau cu zimbrul. Unii autori susţin că „la origine nu a fost nici zimbrul, nici bourul, ci un simbol heraldic care se numeşte „cap de taur în întâmpinare”. Putem însă argumenta că trăsătura principală a simbolurilor naţional-statale ale oricărui popor este tradiţionalismul lor. Important însă e să perpetuăm acest simbol, capul de bour.

Capul de bour – de aur – se asociază cu taurul ceresc şi simbolizează forţa materiei exprimată prin cel mai important astru ceresc – soarele.

Steaua cu opt raze – este situată între coarnele bourului, fiind o aluzie la divinitate. Steaua cu opt raze, precum toate stelele, trimite la superioritate, statornicie, călăuzire, apărare, vigilenţă, aspiraţie, năzuinţă.

Roza – tradiţie de organizare statală. Roza cu cinci petale e preluată din heraldica primilor domnitori ai Ţării Moldovei şi simbolizează devenirea, împlinirea, statalitatea.

Acvila cruciată – semnifică originea latină a poporului. Acvila simbolizează latinitatea şi  este simbolul spiritualităţii, divinităţii, forţei solare, al focului, al nemuririi.

Ramura de măslin – aspiraţie de pace, constituind o aluzie la raporturile de colaborare şi prietenie cu toate ţările.

Sceptrul – expresia ideii de suveranitate.

      Crucea – există începând încă cu civilizaţia egipteană, dar abea creştinişmul a dezvoltat semnificaţiile pe care le ştim astăzi. Impunerea ei ca semn este dată de Constantin  cel Mare, el a avut înaintea unei bătălii un vis cu Iisus, iar în ziua când trebuia să dea bătălia – viziunea unei cruci de foc pe cer şi a cuvintelor „cu semnul acesta vei învinge”. Crucea din ciocul acvilei e semn al creştinităţii.

Desigur, istoria tricolorului merită un studiu mai profound. Însă, din cele expuse, putem afirma cu certitudine că avem dreptul istoric la tricolour – culorile roşu, galben şi albastri sunt culorile tradiţionale în simbolica moldovenească, devenind culorile noastre naţionale.

Tricolorul a fost, este şi nu va înceta să fie simbolul românismului. El reprezintă Unitatea, Independenţa şi Tăria românilor alături de istoria, limba şi credinţa lor. Pentru toate acestea tricolorului trebuie să i se acorde onorul permanent şi să fie păstrat cu sfinţenie.

Aliona Tostogan,

şefa  serviciului “Moldavistica şi Heraldica”

Autoinstruirea – baza piramidei formării profesionale continue

Vera Osoianu

Panoul de administrare al blogului afişează zilnic termenii motorului de căutare cu ajutorul cărora utilizatorii ajung la Blogul de biblioteconomie şi ştiinţa informării. O analiză sumară te face atent la faptul, că foarte  frecvent în listă apar termenii “formarea profesională continua în RM”, “instruirea continuă a bibliotecarilor” şi alte formulări la acelaşi subiect. Clar, că tema-i de mare actualitate şi importanţă pentru profesioniştii domeniului. În această ordine de idei, ne-am gândit la o nouă pagină de blog “Formarea profesională continuă”. Analizând, însă, paginile deja existente e leste de înţeles, că blogul, în totalitatea lui, este un instrument de  susţinere a  formării profesionale continue. Orice informaţie, articol, traducere, comentariu  este un pas spre informarea şi cunoaşterea profesională şi un imbold spre învăţarea permanentă. Blogul este o oportunitate reală de îmbogăţire reciprocă, de contribuţie, prin exploatarea intelegenţei colective,  la crearea unui produs colectiv. Şi mai presus de toate este un instrument deosebit de important pentru autoinstruirea profesională, considerată de specialişti, mai ales, date fiind particularităţile erei digitale, ca  forma de bază de formare profesională continuă.

De mai multă vreme punem mari speranţe în viitorul sistem instituţionalizat de formare profesională continuă a bibliotecarilor, structură, fără îndoială, absolut necesară. Aceasta ar putea să se întâmple chiar foarte repede şi ca imbold va servi informatizarea bibliotecilor care ar putea să se întâmple mult mai repede decât unii bibliotecari îşi pot permite să viseze. Dar să ne întrebăm ce parte din problemele, care nu mai au sfârşit va putea rezolva această structură? Este clar, că în viitor va trebui că mizăm mai mult pe autoinstruire, iar cursurile, conferinţele, simpozioanele, seminarele etc să fie doar un prim pas spre aceasta. Altfel, pentru a fi în pas cu mişcarea de idei în domeniu, pentru a face faţă instrumentelor şi tehnologiilor de informare şi comunicare noi, care nu vor conteni să apară şi să se modernizeze va trebui să alergăm de la un curs la altul, pentru care nu vom avea nici timp, nici finanţe. Mă întreb ce cursuri au frecventat bibliotecarii, care au ieşit în faţă pe valul implementării instrumentelor Web 2.0 în activitatea bibliotecilor pe care le slujesc? Nici unui! Pentru că, încă, n-au fost organizate. Au învăţat singuri.

Biblioteca modernă este foarte dinamică. Flixul informaţional se schimbă atât de rapit încât până şi  cel mai harnic şi bine intenţionat bibliotecar reuşeşte cu greu să facă faţă situaţiei şi să se ţină la zi cu tot ce apare nou în domeniu şi respectiv cu noutăţile care ar putea fi de folos utilizatorilor din aria de servire.  Tehnologiile de informare şi comunicare, care acaparează tot mai mult spaţiu în biblioteci, în instituţii adiacente şi pretutindeni în comunităţi, solicită implicarea în forţă a bibliotecarului. În condiţiile în care sistemul instituţionalizat de formare profesională continuă a bibliotecarilor  este încă în proces de creare, autoinstruirea şi instruirea la locul  de muncă trebuie să fie un proces permanent.

Odată cu modernizarea tehnologiilor de informare şi comunicare, cu extinderea aplicaţiilor Web 2.0 s-au înmulţit şi oportinutăţile de formare profesională continuă. Informaţia şi cunoştinţele profesionale nu mai sunt disponibile numai pentru  bibliotecarii din centru, care au mai multe posibilităi de a participa la diverse forme de instruire: conferinţe, simpozioane, seminare, întruniri, ateliere profesionale, etc – toate deosebit de importante pentru formarea profesională continuă. Circulaţia informaţiei de specialitate  şi a cunoştinţelor este mult mai rapidă şi intensă decât era anterior. Bibliotecarii, indiferent de dimensiune geografică,  nu se mai pot considera izolaţi. Cele 47 de pagini web ale bibliotecilor mari din reţeaua bibliotecilor publice, raportate la sfârşitul anului 2010, de rand cu blogurile BNRM, BNC “Ion Creangă”, BM”B.P.Hasdeu”, publicaţiile de specialitate în format tradiţional, majoritatea cărora sunt plasate şi on line pe paginile web ale bibliotecilor editoare, documentele plasate pe diverse site-uri şi reţele de socializare, în special pe Slideshare, Facebook, Flickr, YouTube etc, fac informaţia de specialitate mult mai disponibilă pentru orice persoană care are in faţă un computer conectat internet, iar prin acestea şi pentru ceilalţi bibliotecari. Pe parcursul ultimului an, practic toate prezentările PowerPoint demonstrate la cele mai importante întruniri profesionale au fost plasate pe http://www.slideshare.net/cdbclub, de unde pot fi  descărcate de orice doritor.

Prin aceste instrumente noi, instituţiile  responsabile de formarea profesională continuă pot acoperi un spectru mult mai larg de teme şi probleme şi mult mai multe persoane, ca beneficiari.

Cursurile de formare profesională continuă  instituţionalizate sigur au avantajele lor, dar dată fiind pinuria financiară pretutindeni în biblioteci acestea încă multă vreme nu vor putea fi disponibile cercurilor largi de bibliotecari. Mai plusăm aici şi faptul, că dictate de modernizarea spectaculoasă a tehnologiiolor de informare şi comunicare, informaţia şi cunoştinţele profesionale se învechesc foarte repede, si respectiv actualizarea lor ar trebui să fie o preocupare permanentă, nu o dată la 3-5 ani cum se practica anterior.

Simplificată, formarea profesională continuă ar avea trei componente de bază: componenta naţională, teritorială şi locală. Bibliotecile Naţionale, prin tradiţie lucrează mai strâns cu bibliotecile publice raionale, municipale, orăşeneşi, iar acestea la rândul lor diseminează informaţiile şi cunoştinţele în rândurile bibliotecarilor din bibliotecile comunale/săteşti sau respectiv,  filialelor din srtuctura bibliotecilor municipale şi orăşeneşti. Toate cunoştinţele şi informaţiile pe care reprezentanţii bibliotecilor municipale, rationale, orăşeneşti le acumulează la întrunirile profesionale de nivel naţional trebuie transferate spre bibliotecarii din reţele la seminarele din teritoriu, care pot fi organizate pentru toţi bibliotecarii, indiferent de specializare sau pe categorii anume de bibliotecari. Pentru pregătirea seminarelor cu participarea bibliotecarilor din bibliotecile publice comunale/ săteşti responsabilii din bibliotecile raionale pot utiliza, de rând cu informaţiile şi cunoştinţele acumulate la diverse reunuini profesionale şi informaţiile din literatura şi periodicele în format tradiţional, informaţiile plasate pe mediile noi, paginile web ale bibliotecilor, pe blogurile de specialitate, reţelele de socializare, etc.

Este adevărat că din totalul de 1380 de biblioteci publice din ţară, doar 238 au în dotare computere şi doar 149 sunt conectate internet. Însă  în veriga de mijloc – bibliotecile rationale şi municipale- aproape că nu mai sunt biblioteci care să nu fie conectate internet şi ele trebuie să fie cureaua de transmisie, care să ducă informaţiile şi cunoştinţele spre  bibliotecile publice comunale/săteşti. La acest nivel de responsabilitate, bibliotecarii, care au în sarcină formarea profesională continuă a bibliotecarilor din teritoriu deţin instrumentele necesare de informare. Rămâne să evalueze informaţia, să o filtreze, să selecteze informaţia de interes pentru bibliotecarii de la următoarea verigă –  bibliotecile comunale/ săteşti.

Chiar şi după crearea unui centru / cursuri de formare profesională continuă puţini vor fi cei care vor putea beneficia de această oportunitate. Multe ţări rezolvă această problemă prin crearea cursurilor on line. Este o rezolvare care se înţelege de la sine de vreme ce multe universităţi propun on line însăşi programele de formare iniţială.

În postarea din 12 noiembrie 2010 Posibilităţi de instruire on line https://clubbib.wordpress.com/2010/11/12/posibilitati-de-instruire-online/ făceam referire la Webinarul “Utlilizarea software-lor sociale: Facebook, Twitter si altele in marketingul de biblioteca” organizat in doua reprize la 1 si 8 decembrie, 2010 de catre ALA TechSource. Formatori: Robin Hastings si David Lee King. (Webinar este o prezentare, lectie, workshop sau seminar  transmis prin Web . Trasaturile principale ale Webinar-ului sunt elementele interactive – abilitatea de a da, a primi şi a discuta despre informaţie). Tot acolo informam şi despre conferinţa online gratuită “Servirea patronului (utilizatorului, clientului n.a.) secolului 21”,organizata de WebJunction (http://www.webjunction.org/), care şi-a axat lucrările pe necesităţile şi abordarile în continuă schimbare relative la servirea clienţilor în bibliotecile secolului 21. Webinar-urile, conferinţele on line gratuite sunt deja accesibile şi au trecut hotarele geografice. Chiar şi partea financiară a fost rezolvată, multe cursuri fiind oferite gratuit, înregistrarea făcându-se după principiul “primul venit, primul servit”. Dar  rămân în continuare problemele ce ţin de limbă şi, desigur, cele ce ţin de compatibilitatea tehnologiilor.

Aplicaţiile Web 2.0 au simplificat mult sarcinile care stau în faţa bibliotecarilor. Deja de aproape un an BNRM, prin blogurile create, şi în special prin Blogul de biblioteconomie şi ştiinţa informării, disiminează toate informaţiile şi cunoştinţele considerate de importanţă pentru comunitatea profesională. Numai pe Blogul de biblioteconomie şi ştiinţa informării în aproape un an de la lansare au fost plasate (situaţia la 14 aprilie) 419 informaţii, care au fost comentate de 312 ori. Practic toate informaţiile, evenimentele, materialele de valoare în domeniu, de importanţă naţională şi chiar internaţională, au fost comunicate lumii bibliotecare. Această modalitate modernă de formare profesională continuă poate fi şi eficientă şi efectivă.  Costurile pentru  utilizatorul final – în cazul nostrum bibliotecarii, sunt minime.

Până la descentralizare seminarele raionale ale bibliotecarilor aveau loc cu o periodicitate fixă, de cele mai multe ori, lunar. După conţinut puteau fi tematice sau cu teme mixte. Această tradiţie s-a mai păstrat şi până acum  în unele raioane. La Străşeni, de exemplu, anual  sunt organizate 9 seminare raionale pentru bibliotecarii din bibliotecile publice şi o conferinţă împreunnă cu bibliotecarii din învăţământ. Excepţie sunt două luni de vară, când  lumea se află, ca regulă, în concedii de odihnă.

Însă, dacă anterior bibliotecarii trebuiau să aştepte o lună pentru a afla ce se întâmplă nou în domeniu, acum au posibilitate să se informeze 24 de ore / 7 zile pe săptămână. Nu toţi, dar deja multi, iar informaţia cunoaşte  multiple metode de circulaţie.Ideea constă în faptul, că trebuie să acceptăm şi să ne obişnuim cu modalităţile noi de formare profesională continuă. Posibilităţi există. Şi chiar mai multe, decât pot fi assimilate.  Trebuie să le cunoaştem, să le acceptăm şi să le utilizăm cu cât mai multă eficienţă. De la noi se cere doar puţin efort.

Cele mai multe activităţi de formare profesională continuă, în mare vogă în ultimul timp,  se axează pe lucrul în echipă. Se pare că şi aici este vorba de exploatarea intelegenţei colective pentru crearea unui produs. Esenţa bibliotecii 2.0! Există atâtea posibilităţi de a folosi inteligenţa colectivă pentru îmbogăţirea reciprocă, pentru a împărtăşi comunităţii profesionale ideile de care ar putea beneficia bibliotecarii, biblioteca şi utilizatorii.

Cursurile on line, care deja în mai multe ţări reprezintă baza formării profesionale continue, oferă şi  posibilitatea de a vedea răspunsurile la întrebări a tuturor celor implicaţi. Până a pune la punct, şi la noi, nişte cursuri on line ar fi bine să folosim, oportunităţile oferite de aplicaţiile web 2.0, disponibile acum, comentariile, etc  pentru a propune idei, a exprima păreri,  a disimina informaţii şi cunoştinţe.

O întrebare care se cere adresată este, cum folosesc bibliotecarii posibilităţile de formare profesională continuă disponibile la momentul actual. Despre utilizarea Blogului de biblioteconomie şi ştiinţa informării putem judeca după numărul de accesări. Recent am postat o informaţie despre Blogul BM”B.P.Hasdeu” Biblioteca 2.0 https://clubbib.wordpress.com/2011/04/02/o-prima-incercare-de-instruire-on-line-pentru-bibliotecari . Ar fi foarte interesant şi util să cunoaştem cum sunt folosite aceste forme  de formare profesională continuă, relativ noi pentru profesioniştii domeniului.

În proiectul “Regulamentului cu privire la formarea profesională continuă a bibliotecarilor din bibliotecile publice din Republica Moldova”, care urmează să fie aprobat, este stipulat faptul că:

“Formarea profesională continuă se realizează prin următoarele forme:

  • cursuri de instruire de scurtă şi lungă durată;
  • forme specifice sistemului de asigurare metodologică a activităţii bibliotecare: conferinţe, seminare, ateliere, mese rotunde, etc.
  • stagieri, specializări;
  • instruire la distanţă (conferinţe video, cursuri on-line, etc.);
  • tutelare, consiliere, rotaţie de posturi;
  • autoinstruire la locul de muncă”.

Atinci, când împreună cu colegii mei lucram la elaborarea proiectului de regulament, fără nici un gând ascuns am pus pe ultimă poziţie autoinstruirea la locul de muncă. Acum după ce a trecut ceva timp aş veni cu două rectificări. În primul rând,  aş pune pe prim plan “autoinstruirea” şi după virgulă “inclusiv,autoinstruirea la locul de muncă”. Sunt convinsă că foarte mulţi colegi vor subscrie ideii, că autoinstruirea se face nu numai la locul de muncă. Personal  folosesc în acest scop multe ore în afara celor de program şi cunosc foarte mulţi colegi care fac acelaş lucru. Nu ştiu în ce măsură este corect şi justificat să jertfeşti în favoarea lecturilor profesionale alte tipuri de lecturi, cum ar fi lectura de cultură generală, lectura de plăcere (mă refer aici la timpul liber) etc, dar când nu ai suficient timp pentru ambele, alegi ce ţi se pare mai potrivit la timpul potrivit. Sigur, că nu trebuie să facem din aceasta o regulă.

În al doilea rând, aş scoate “autoinstruirea, inclusiv autoinstruirea la locul de muncă” în capul listei. Sunt convinsă că foarte mulţi dintre profesioniştii domeniului care se află în prim planul profesiei, şi care cunosc cât de rapid se schimbă regulile în biblioteconomia şi ştiinţa informării moderne, ar subscrie şi acestei idei. Pe de altă parte, dacă  ne imaginăm formarea profesională continuă în formă de  piramidă, atunci  autoinstruirea a fost plasată exact acolo unde îi este locul – la temelia formării profesionale continue.

Majoritatea bibliotecarilor anume pe această formă de formare profesională continuă pun (sau va trebui să pună) un preţ deosebit. Aplicaţiile Web 2.0, la care ne-am referit, oferă posibilităţi excelente de formare profesională continuă şi sunt la îndemâna oricui. Cine să ne înveţe cum să le evaluăm să să le folosim? Putem să o facem singuri. Menirea noastră este să învăţăm utilizatorii să facă aceste lucruri. Şi atunci de ce să nu începem cu noi?

La un moment dat sistemul de formare profesională continuă instituţionalizat (centru sau cursuri) va fi creat. Este doar o chestiune de timp. Însă, în condiţiile în care informaţiile şi cunoştinţele de importanţă pentru profesie şi respectiv pentru utilizatorii finali trebuiesc actualizate permanent, ce vom putea rezolva prin intermediul cursurilor? La câte cursuri vom putea participa? De câţi bani va avea nevoie instituţia pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru participarea la activităţi de instruire? Care va fi capacitatea centrului? Câţi bibliotecari vor putea fi instruiţi anual? Suntem gata pentru instruirea pe tot parcursul vieţii? Pentru ca aceasta va fi soarta bibliotecarului în anii care vin. Sunt foarte multe întrebări care duc spre un singur răspuns. Concluzia care se cere este că tot pe autoinstruire va trebui să mizăm. Deci, să nu pierdem timpul, aşteptând până cineva va rezolva problemele. Să începem prin a le rezolva singuri pe cele la care  putem face faţă, să folosim  metodele de formare profesională continuă pe care le avem la dispoziţie şi în special să ne autoinstruim, folosind oportunităţile oferite de aplicaţiile web 2.0, care ne  pot uşura substanţial munca. Sunt şi accesibile în măsura în care o mare parte dintre ele sunt oferite gratuit. Mă refer aici în prumul rând la:

Atunci, când vom învăţa cum să le utilizăm,  vom descoperi că nu este chiar atât de complicat şi nu este  deloc puţin. Putem învăţa unul de la altul. Putem contribui. Ne putem implica. Putem dialoga. Putem discuta în contradictoriu. Putem învăţa împreună cum să transformăm informaţia în cunoaştere. Putem face multe. Unicul lucru pe care nu ni-l putem permite este să pierdem timpul, care este ireversibil.

Fără implicarea managerilor la toate nivelurile de competenţă, autoinstruirea va fi prea anemică pentru a putea fi luată în considerare ca formă importantă de formare profesională continuă. Managerii bibliotecilor trebuie să contribuie şi să susţină autoinstruirea profesională a personalului, să găsească posibilităţi de a-i informa despre tot ce este nou în biblioteconomie şi ştiina informării şi în domeniile adiacente de unde pot veni potenţialii parteneri în diverse proiecte, să ofere timp pentru autoinstruire.

În documentul IFLA “Dezvoltarea profesională continuă: Principii şi acumularea celei mai bune experienţe”, elaborat de către Departamentul de Dezvoltare Profesională Continuă şi Învăţare la Locul de Muncă al IFLA este stipulat faptul că “Aproximativ 10% din orele de muncă să fie asigurate atât pentru participarea la workshopuri/ateliere de lucru, conferinţe, învăţare la locul de muncă şi alte activităţi educaţionale, cât şi pentru proiecte de învăţare informală”.

Printre priorităţile de activitate ale BNRM pentru anul 2011 figurează “Inaugurarea unui sistem instituţionalizat(centru sau cursuri) de formare profesională continuă a bibliotecarilor din bibliotecile publice  şi din BNRM”. Problema este însă destul de complexă şi include mai mulţi factori, printre care şi unii,  care nu depind numai de competenţele BNRM.

În încercarea de a rezolva această problemă, BNRM a tatonat mai multe piste. O variantă posibilă  ar însemna nişte cursuri pe lângă  Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE). O altă variantă de rezolvare ar fi prin intermediul Secţiei Formarea Continuă, deschisă în anul 2010  la Universitatea de Stat din Moldova. Pe lângă aceasta  activează şi Centrul de Formare Continuă (CFC), USM, care conlucrează cu facultăţile universităţii, structurile responsabile de Formarea Continuă de la Ministerul Educaţiei, alte instituţii abilitate cu formarea continuă, unităţi educaţionale, administrative, economice etc, unde îşi realizează activitatea specialişti pregătiţi în cadrul programelor de formare iniţială la USM.

Eu aşi merge pe varianta a doua, care deşi un pic mai costisitoare câştigă prin conţinut, organizare şi în multe alte privinţe. Vorba britanicilor “suntem prea săraci ca să ne permitem lucruri ieftine”.

Mă gândesc la  sistemul de formare profesională continuă, despre care vorbim de mai multă vreme şi care până la urmă, când se vor mai aşeza lucrurile, într-o formulă sau alta va fi creat, şi mă întreb, dacă nu vom ajunge să  cunoaştem starea protagonistului din “Sania” lui Ion Druţă, care după eforturi enorme, muncă şi frământări, când şi-a văzut sania mult visată aproape gata şi-a dat seama că de fapt visase  altceva. Este vorba de procesul continuu de creaţie. Se leagă cu procesul continuu de formare profesională?

Vasile Lupu, domnitor al Moldovei.

(n. 1595 – d. 1661) domnitor al Moldovei: aprilie 163413 aprilie 1653

şi 8 mai 165316 iulie 1653.

Vasile Lupu era aromân de origine, din Albania, dar cu educaţie moldovenească, mama lui fiind româncă. Tatăl său, Nicolae al lui Coci, a ajuns agă, iar Vasile Lupu a ajuns vornic. Tronul l-a ocupat ca şi Matei Basarab al Munteniei prin răscoala provocată împotriva grecilor noi veniţi în ţară.

Era bogat, ambiţios, mândru, având o fire împărătească. Date fiind împrejurările favorabile externe, ar fi avut o domnie liniştită dacă n-ar fi avut ambiţii mari, dacă nu se gândea şi la stăpânirea Munteniei şi chiar a Transilvaniei. Sprijinindu-se pe turci, a început intrigile împotriva lui Matei Basarab, intrând în Muntenia în 1637 unde a ars şi jefuit până la Râmnic. Matei, ajutat şi de oştile poloneze, l-a învins la Teleajen şi l-a scos din ţară.

În 1639, Vasile Lupu a obţinut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan. Astfel că intră pentru a doua oară în Muntenia, cu ajutor tătăresc, fiind înfrânt decisiv la Ojogeni. Cu Mitopolitul Joresi din Alba Iulia a făcut un plan de cucerire a Transilvaniei, mizând şi pe ajutorul sultanului, însă nu a reuşit. În 1644 se împacă cu cei doi domnitori din Muntenia şi Transilvania. În amintirea acestei înţelegeri, Vasile ridică biserica Stela la Târgovişte, iar Matei pe cea de la Soveja, în Moldova. În 1646, Moldova suferă o invazie a tătarilor, iar mai târziu una a cazacilor lui Bogdan Hmielniţchi, după care Vasile Lupu a trebuit să dea în căsătorie fiului acestuia Timuş, pe fata sa cea mai mică, Ruxandra. Pe fata cea mai mare o măritase cu mare pompă după nobilul lituanian Janusz Radvil, în 1645.

După mai multe biruinţe şi perderi ale bătăliilor în 1953, Vasile Lupu fuge la cazaci, de acolo la tătari şi apoi la Constantinopol, unde a fost închis în Cele Şapte Turnuri. După eliberare, încearcă zadarnic să-şi recâştige tronul, dar în 1661 moare la Constantinopol. Ulterior, osemintele sunt aduse la Iaşi, fiind reinhumate în biserica Trei Ierarhi, alaturi de ceilalti membri ai familiei.

A zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este „Trei Ierarhi” (Academia Vasiliană) de la Iaşi, pe lângă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avânt culturii bisericeşti, mai ales prin zelul Mitropolitului Varlaam cu „Cazania” (1643), o carte de legi – „Pravilele împărăteşti” ş. a. A introdus limba română în biserică şi stat. Prin prestigiul său personal pe plan intern şi prin legăturile exstinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influenţa lui în răsărit era aşa de mare încât după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi.

Expoziţia expusă în serviciul „Moldavistica şi heraldica” prezintă câteva monografii şi studii analitice din culegeri şi reviste despre domnia lui Vasile Lupu. Pot fi menţionate următoarele lucrări: Constantin Şerban „Vasile Lupu – Domn al Moldovei (1634-1653)”, Alexandru Ligor „Prin Moldova lui Vasile Lupu”, Gr. Popescu şi P. Grigoriu „Matei Basarab şi Vasile Lupu”, articolele substanţiale din „Domnii Ţării Moldovei”, „Tiragetia” semnat de Eduard Baidaus şi din revistele „Moldova” semnate de Viorel Mihail şi Pavel Balan cu o serie de fotografii ale domnitorului. A fost documentat în „Calendarul bibliotecarului 1993” şi „Calendarul Naţional 2006” cu date biografice şi bibliografie ceea ce este foarte util pentru toţi cei interesaţi.

Larisa Bulat

Serviciile pentru utilizatori  – salvarea bibliotecilor.

Bibliotecarii care urmăresc evoluţia domeniulul bibliotecar cunosc faptul că în ultimii ani bibliotecile din întreaga lume se confruntă cu mari probleme de finanţare, de identitate şi chiar de supravieţuire. Cei trei piloni pe care s-a ţinut până acum biblioteca nu mai fac faţă greutăţilor. Factorii de decizie politică şi financiară de diferite responsabilităţi încearcă tot mai fregvent să contrapună biblioteca internetului, funcţia de informare, axată multă vreme pe ideea lui Alvin Toffler „informaţia este putere”, considerată până acum  piesa de rezistenţă a bibliotecii este preluată tot mai insistent de alţi promotori de informaţii, care  oferă mai multă informaţie  şi mult mai  rapid. Aici nu se încadrează informaţia de interes local, care este responsabilitatea directă a bibliotecii publice, dar acest segment nu schimbă situaţia.

. În luna februarie, anul curent  societatea britanică a fost bulversată de deciziile autorităţilor locale de a reduce pe alocuri de la 20 la 50% din numărul de biblioteci. Primarul oraşului Londra, Boris Johnson a anunţat intenţia sa de a  crea un trust  de voluntari, care să lucreze în biblioteci. O treime din bibliotecile Londrei sunt sub ameninţarea de a fi închise. Ar putea să se adeverească prezicerea lui Tim Coates, expert  britanic în politici, privind bibliotecile publice, care în studiul „Who,s in charge?- A cui este responsabilitatea?” avertiza încă acum câţiva ani la publicarea studiului, că dacă nu vor fi luate măsurile corespunzătoare pentru redresarea situaţiei,  în următorii 20 de ani bibliotecile publice ar putea să dispară în formula cunoscută de noi. Şi aceasta se întâmplă la baştina lui Carnegie care a finanţat fondarea a peste 3000 de biblioteci în mai multe ţări ale lumii.

Barack.Obama, preşedintele SUA a prezentat, în acest an, Congresului spre aprobare un buget cu 20 milioane de dolari mai mic decât bugetul precedent. În aceste condiţii bibliotecile sunt antrenate într-o luptă acerbă pentru a rămâne pe poziţii.

Tăvălugul acesta se îndreaptă încet şi spre noi.  Recent la o întrunire a activului Consiliului Raional Cahul, preşedintele raionului Gheorghe Vasilachi şi-a exprimat public nemulţumirea faţă de activitatea bibliotecarilor,  avertizându-i că trebuie să-şi reorienteze activitatea şi cât mai repede posibil.

De două săptămâni la Biblioteca Publică Raională Leova lucrează un reprezentant al direcţiei financiare rationale, care urmăreşte ce se întâmplă în bibliotecă şi care sunt posturile care pot fi reduse. Acelaş lucru se întâmplă şi la Biblioteca Publică Raională Criuleni.

În Regatul Unit societatea civilă, intelectualitatea utilizatorii reali şi potenţiali s-au ridicat foarte hotărât în apărarea bibliotecilor. A fost declarată, la nivel naţional, o zi de susţinerea a bibliotecilor la care au aderat şi bibliotecari din alte ţări. Să sperăm că vor şi reuşi pentru că cele aproape 7 miliarde de lire, pe care trebuie să le economisească britanicii în acest an, trebuie luate de undeva.

În aceste condiţii, bibliotecarii se conving tot mai mult că şansa de supravieţuire a bibliotecilor sunt utilizatorii şi serviciile şi produsele axate pe necesităţile utilizatorilor,  dezvoltarea serviciilor relative la bibliotecă în calitatea ei de loc de întâlnire, spaţiu pentru învăţarea neformală, activităţi culturale si evenimente.

Biblioteca 2.0 care a constituit tema prioritară în activitatea bibliotecilor în anul 2010 înseamnă o nouă generaţie de servicii de bibliotecă bazate pe exploatarea intelegenţei colective şi pe implicarea utilizatorilor în activitatea bibliotecii şi în viaţa comunităţii. Sigur, că în varianta ideală această nouă generaţie de servicii de bibliotecă ar trebui să se  bazeze pe tehnologiile de informare şi comunicare. Însă bibliotecile care încă nu dispin de tehnologii pot fi Biblioteci 2.0 atât timp cât îşi axează activitatea pe utilizator, pe necesităţile acestuia de informare şi cunoaştere şi pe implicarea în activitatea bibliotecii.

Anul 2010 ne-a demonstrat că deşi foarte greu, lucrurile pot fi schimbate şi puse să lucreze în favoarea bibliotecilor. La nivel naţional, au fost puse bazele reţelei virtuale de informare şi comunicare profesională.

Cele 47 pagini Web ale bibliotecilor, multe dintre care oferă şi full-textele publicatiilor de specialitate editate de biblioteci, Blogul de biblioteconomie şi ştiinţa informării, Blogul Tinetilor Bibliotecari, Blogul Din pasiunile bibliografului, blogul Bibliotecii Naţionale pentru Copii „I.Creangă”, cele 28 de bloguri ale Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu” alte bloguri, care au apărut în mai multe biblioteci din republică, şi care, încă, urmează să apară, paginile biblitecilor pe diverse reţele de socializare formează reţeaua virtuală de informare şi comunicare profesională, care uneşte bibliotecarii, indiferent de subordonare departamentală sau dimensiune geografică, şi acestea pot evada  din mrejele izolării ca să nu se simtă  la periferiile profesiei.

In bibliotecile sistemului national activează aproximativ 4700 de bibliotecari sau ceva mai mult de  1% din toată populaţia ţării. In mare parte, pentru acest segment  de populaţie am activat noi la nivel naţional. Ţinta însa este mult mai îndelungată: să ne învăţăm împreună, cum să facem mai bună viaţa celorlalte 99% din populaţia  ţării.

Tot ce s-a făcut în anul 2010 s-a făcut fără implicaţii financiare suplimentare, doar în limita bugetului aprobat şi acest lucru este deloc de neglijat.

Este clar că serviciile  pentru utilizatori vor ocupa tot mai mult loc în activitatea bibliotecilor. Şi nu va fi deloc uşor.

Din numărul total de utilizatori  unici (839.1) câţi au folosit în anul 2010 serviciile bibliotecilor publice, 378.1 sau 45% sunt copii de până la 16 ani, copii care n-au cunoscut viaţa fără Internet. Destul de mare este   şi procentul tineretului, dar şi a altor categorii de vârstă, care au cunoscut avantajele tehnologiilor. 34% din cetăţenii ţării sunt utilizatori Internet. Pentru comparaţie, de serviciile bibliotecilor publice se folosesc doar aproximativ 26% de locuitori. Şi atunci  atragerea acestora în biblioteci chiar va fi o problemă. Bibliotecarii au de muncit enorm pentru a-i convinge că biblioteca le poate fi de folos şi-i poate ajuta să-şi îmbunătăţească calitatea vieţii.

Vera Osoianu

Meditaţii de suflet

ASTĂZI  O   ZI  DIN  VIAŢA  OMULUI  E  UN  SACRIFICIU,

UN EXAMEN, A  FI  SAU   NU  A  FI…

După ce Dumnezeu, aprinde candela zilei, nu uită niciodată în orice dimineaţă să reaprindă licărele candeluţelor ochilor omului de sub pleoape. Cu dragoste ne binecuvântează cu palma de lumină, stropindu-ne cu agheasma de rouă chipul, apoi ne luminează cugetul cu o nouă înţelepciune pentru viaţa zilei ce-o urmează s-o trăim. El ne dă putere să facem primul pas de lângă pat, apoi să urmăm calea prin grijile noastre cotidiene.

Îmi amintesc, la o întâlnire cu copiii de la o grădiniţă, recitam următoarele rânduri din poezia mea  „Amin”:

„Cine geana mi-o deschide?

Şi mi-o-nmoaie-n dimineaţă?

Cu căldură-mi strânge palma,

Dăruind atâta viaţă?…

Cine-nalţă sub cer zborul?

De cocori şi porumbei?

Cine ne revarsă ploaia,

Peste frunzele de tei?…

Numai Dumnezeu Preasfântul,

Împlineşte cu credinţă

Şi mereu poartă de grijă

Pe pământ orice-i fiinţă…”

La care un copil mă întrebă: ”Dumnezeu poate fi tăticul meu? De mult doresc să am un  tată…” I-am răspuns cu blândeţe: ”Dragă copile, Dumnezeu e Tatăl Tău Ceresc ce-ţi poartă grija în toate. Şi nu numai ţie, ci şi tuturor copiilor de pe pământ, tuturor oamenilor din lume, tuturor fiinţelor…” Pe loc am observat cum răspunsul meu l-a înduioşat atât de mult pe-acel băieţel, că bucuria ce radia pe faţa sa, îi aprinse-n ochi licărele speranţei sale la care visase de multă vreme. Mă uimi-se mult întrebarea acelui copil de atunci, care şi astăzi adeseori revin cu gândul la el.

Dacă fiecare om s-ar gândi la Dumnezeu în fiece zi, chiar din clipa dimineţii când deschide ochii, mulţumindu-i în gând pentru ziua şi noaptea de ieri trăită de el. Apoi şi-ar mai face şi câte o rugăciune de dimineaţă, înainte de a ieşi din casă etc. Şi toată ziua să fie cu adevărat soră şi frate cu cel de alături prin tot ce trăieşte, prin faptele sale adevărate revărsate din voinţa lui de bunătate, smerenie, iubire, cumpătare, respect, stimă, colegialitate… Sunt sigură că sunt foarte puţini oameni care procedează astfel. Dar ce face astăzi, omul? El a devenit un robot parcă, activând după unul şi acelaşi program: scularea la ora fixă, tualeta de dimineaţă, dejunul rapid şi-apasă apoi mânerul uşii de la ieşire şi grăbeşte pasul fără să ştie, de ce se grăbeşte şi unde se grăbeşte?…

Să fie oare bibliotecarul?… Sau poate utilizatorul care-şi duce paşii spre bibliotecă?…

Raisa Plăieşu

CASA  PĂRINTEASCĂ  A  CĂRŢII – BIBLIOTECA

Casa părintească a cărţii este biblioteca. Cartea, chiar dacă este împrumutată la utilizator, ea revine mereu la ea acasă, adică în bibliotecă. În bibliotecă cartea mereu e în tăcere şi aşteptare, lectură şi sărbătoare… Fiecare carte are locul ei aparte pe poliţă în bibliotecă. Se cunosc biblioteci unde circuitul cărţilor prin lectură este foarte activ şi prosper, dar sunt şi biblioteci unde nu toate cărţile din fond sunt solicitate de utilizatori. În continuare aş vrea să mă refer la aspectul  cărţilor nesolicitate din bibliotecă, care socot că azi e o problemă importantă pentru toate tipurile de biblioteci. Sunt multe cărţi la număr în multe biblioteci unde nu sunt   de loc răsfoite, nu sunt atinse ani de-a rândul. Ce facem atunci cu aceste cărţi? Cum ar putea fi puse în circuitul lecturii? Care sunt cauzele că ele nu sunt solicitate de utilizatori? Desigur, aceste întrebări pot avea diferite răspunsuri. Şi cred că în soluţionarea acestei pobleme, trebuie să-şi spună cuvântul bibliotecarul, utilizând toate formele şi metodele de propagare a cărţilor.

Doar cartea până a ajunge în bibliotecă, precum pâinea, trece prin muncă grea , asiduă. Tatăl cărţii este autorul care o scrie, iar mama cărţilor este bibliotecara care trebuie să le poarte mereu de grijă din toate punctele de vedere. Cred ar fi bine, dacă bibliotecarul ar duce o evidenţă a cărţilor din bibliotecă care sunt citite de utilizatori şi care nu sunt citite. Lista cărţilor care nu sunt citite sau nu sunt solicitate trebuie mereu să fie studiată cu fiecare carte în parte şi să se afle cauzele nesolicitării ei de utilizatori: poate nu e locul ei în acea bibliotecă, sau a rămas în umbră că nu s-a lucrat cu ea, etc.

În studierea acestei probleme importante, eu aş propune următoarele soluţii:

1.Bibliotecarul  trebuie să fie competent în completarea fondului bibliotecii cu cărţi, examinându-le minuţios dacă ele vor fi solicitate sau nu de utilizatori;

2. Pentru bibliotecari, să se prelucreze sau să se creeze nişte idicaţii speciale din punct de vedere metodic pentru cărţile nesolicitate din bibliotecă;

3.Dacă biblioteca a primit o donaţie de carte, trebuie studiată fiecare carte în parte şi acele cărţi de care nu e nevoie, să fie transmise în alte biblioteci;

4.Fiecare bibliotecă ar fi bine să facă o analiză amplă (prin sondaj, întocmirea listelor etc.) pe marginea cărţilor necitite şi atunci se va afla cauzele nesolicitării acestor cărţi;

5.Revizuirea cărţilor editate cu caractere chirilice;

6.În ajutorul bibliotecarilor, în lucrul cu cărţile necitite poate da o mână de ajutor Consiliul bibliotecii (creat din cei mai activi utilizatori ai bibliotecii;

7. Fiecare bibliotecă, în fiecare trimestru, ar fi bine să facă o totalizare în privinţa cărţilor nesolicitate, astfel urmărind ca ele să fie tot mai puţine la număr;

8. Analiza cîrţilor nesolicitate să fie efectuată sistematic.

Care este destinul cărţii azi în bibliotecă? Sau să ne mai întrebăm, câţi ani poate exista o carte în bibliotecă şi în cazul dacă ea e solicitată? Cartea e sufletul şi inima autorului care a dat lumină operei sale, iar biblioteca o înveşniceşte prin lectură. E un mare păcat când cartea în bibliotecă nu este citită de utilizatori şi e o ruşine când  nu este deschisă sau răsfoită ani de-a rândul. Bibliotecarul trebuie să-şi creeze nu numai zile sanitare, dar şi zile, ore speciale de studiere a cărţilor  nesolicitate de utilizatori. Astăzi, cartea greu ajunge în bibliotecă: din cauza finanţelor, sau că tot mai puţine se tipăresc, sau se scriu tot mai puţine… Să ne învăţăm a preţui cartea şi să nu uităm, că bibliotecarii sunt  promotorii cărţii pe pământ. Cartea trebuie să fie mereu în comunicare cu utilizatorii. Dacă cartea este foarte solicitată şi anul ediţiei s-a învechit, ea nu trebuie decontată. Uneori cartea în bibliotecă are timpul şi ceasul ei de lectură prin ani. Binevenit ar fi ca-n orice bibliotecă, atât pentru copii cât şi pentru maturi, să fie înfiinţat un fond separat al cărţilor nesolicitate de utilizatori. Dacă bibliotecarul nu doreşte să organizeze astfel de fond, atunci ar putea să consemneze cărţile nesolicitate  prin nişte semne speciale colorate.

Cartea e o comoară a omului. Cartea deschide toate drumurile omului în viaţă. Visul cărţii e să ajungă în lumina ochilor şi sufletul utilizatorului: să-l bucure, să-l înalţe, să-l înveţe, să-l mântuiască, să-l cucerească, să-i altoiască frumosul, să-i îmbogăţească sufletul şi cugetul… Se spune că “La început era Cuvântul…” (Ioan 1, 1). Cuvântul a fost dat  oamenilor nu numai pentru a comunica între ei, dar şi să scrie istoria omenirii. Şi doar numai bibliotecarul poate în orice clipă oferi utilizatorului cartea multdorită. Bibliotecarul e o mare enciclopedie a universului cunoştinţelor, e tot ce-i mai frumos şi spiritual pe pământ care seamănă lumina cărţii

Raisa PLĂIEŞU

Carta Europeana pentru Domeniul Public

Biblioteca digitală Europeana, muzeele și arhivele aparțin publicului și trebuie să reprezinte interesul public.
Domeniul public este materia din care societatea extrage cunoașterea și creează noi opere culturale.
A avea un Domeniu Public sănătos și prosper este esențial pentru binele social și economic al societății.
Digitizarea Domeniului Public nu creează noi drepturi asupra sa: operele care sunt în Domeniul Public în format analog continuă să stea în Domeniul Public din moment ce au fost digitizat.

Principiile unui Domeniu Public sănătos
Muzeele, bibliotecile și arhivele de toate tipurile sunt depozitarele patrimoniului cultural și științific. Aceste instituții de memorie sunt gardienii cunoașterii împărtășite de întreaga societate. Acestea joacă un rol important în păstrarea Domeniului Public în numele cetățenilor și trebuie să se conducă după câteva principii generale. Aceste principii sunt de bază pentru a menține sensul plin al Domeniului Public și pentru a asigura că acestea continuă să funcționeze în mediul tehnologic al societății informaționale interconectate. Aceste principii nu au intenția de a împiedica fructificarea comercială a operelor din Domeniul Public din colecțiile lor. Din contră, oferă un set minim de standarde care asigură faptul că Domeniul Public funcționează în mediul digital.
Protecția prin drepturile de autor este temporară. Drepturile de autor oferă creatorilor un monopol limitat în timp în ceea ce privește controlul asupra operelor lor. Din moment ce această perioadă a expirat, aceste lucrări intră automat în Domeniul Public. Masa cunoașterii raportată la înregistrările de-a lungul timpului, se află în Domeniul Public; drepturile de autor oferă o cuvenită excepție limitată în timp de la această stare.
Ceea ce există în Domeniul Public trebuie să rămână în Domeniul Public. Controlul exclusiv asupra lucrărilor din Domeniul Public nu poate fi restabilit prin pretinderea unor drepturi exclusive pentru reproducerile prin mijloace tehnice a acestor opere. Operele care sunt în Domeniul Public în formă analogă continuă să rămână în Domeniul Public din momentul digitizării lor.
Utilizatorul legitim al unei copii digitale a unei opere din Domeniul Public ar trebui să fie liber să (re)utilizeze, copieze și modifice opera. Statutul de operă aflată în Domeniul Public garantează dreptul de (re)utilizare, modificare și reproducere iar acest drept nu trebuie limitat prin măsuri tehnice sau contractuale. Atunci când o operă a intrat în Domeniul Public nu mai există baze legale pentru a impune restricții asupra utilizării acelei opere.

Îndrumări privind păstrarea funcției Domeniului Public
Există câteva evoluții care amenință funcția Domeniului Public. De-a lungul ultimelor decade am fost martorii unei extinderi a sferei de acoperire a drepturilor de autor în prevederi precum perioada și a tipurilor de opere protejate. Acest lucru a dăunat Domeniului Public și posibilității ca cetățenii și instituțiile de memorie să interacționeze cu părți importante ale culturii și cunoașterii comune. Următoarele îndrumări sunt oferite pentru a contracara această tendință.
Orice modificare a sferei protecției prin drepturile de autor, trebuie să ia în calcul efectele Domeniului Public. Modificările aduse protecției prin drepturile de autor nu pot fi retroactive. În secolul XX, drepturile de autor au fost extinse pentru a proteja interesele deținătorilor drepturilor de autor în defavoarea Domeniului Public. Ca rezultat, o mare parte a culturii și cunoașterii comune este blocată în spatele drepturilor de autor și a restricțiilor de natură tehnică. Trebuie să ne asigurăm că această situație nu se va agrava în viitor.
Niciun alt drept de proprietate intelectuală nu trebuie folosit pentru a reconstitui exclusivitatea asupra operelor din Domeniul Public. Domeniul Public este un element integral al balanței interne pentru sistemul drepturilor de autor. Această balanță internă nu trebuie să fie manipulată prin încercări de a reconstitui sau obține control exclusiv prin reglementări care sunt din afara drepturilor de autor. Nicio măsură de protecție tehnică susținută prin statut nu ar trebui să limiteze valoarea practică a lucrărilor din Domeniul Public. Drepturile de proprietate industrială precum mărcile înregistrate, nu ar trebui să fie utilizate pentru a restricționa (re)utilizarea și multiplicarea operelor din Domeniul Public.

Fundamentare

Domeniul Public constituie o resursă comună care stă la temelia societății contemporane. Pe măsură ce cunoașterea și informația sunt digitizate, contractele legale sunt folosite în mod curent împiedicând accesul liber la Domeniul Public digitizat. Acest aspect este contrar obiectivului primar al Europeana. Ținta principală este aceea ce de a face Domeniul Public cultural și științific european liber accesibil cetățenilor în format digital pentru a încuraja dezvoltarea cunoașterii și stimularea activităților creative și a inovației. Aceasta este poziția Comisiei Europeană
Fundația Europeana este constituită din asociații internaționale care reprezintă muzee, arhive, colecții de materiale audiovizuale și biblioteci: instituții de memorie care furnizează conținut în Europeana. Este în interesul fundației ca utilizarea și înțelesul Domeniului Public să fie clare. Europeana aparține publicului și trebuie să reprezinte interesul public.
Această Cartă este o declarație politică, nu un contract. Nu obligă contribuitorii la Europeana să adopte nicio poziție. Fundația Europeana a emis Carta pentru a influența dezbaterea între instituțiile de memorie, factorii politici și fondatori privind termenii sub care conținutul digital în Domeniul Public este făcut accesibil.
În prevederile privind accesul și reutilizarea, Europeana ține cont de politicile urmate de furnizorii de conținut. Fiecare dintre aceștia sunt responsabili din punct de vedere legal pentru decizia privind termenii sub care fac disponibil conținutul și pentru stabilirea și verificarea drepturilor de autor asupra conținutului. Prin urmare, există o gamă largă de practici în cadrul instituțiilor care furnizează conținut în Europeana.
Carta Domeniului Public va ajuta la promovarea unei consistențe sporite în beneficiul utilizatorilor noștri. Utilizatorii s-au plâns de gama variată a practicilor și mai ales de faptul că unii furnizori de conținut taxează descărcările și chiar și pentru accesarea obiectelor digitale existente în Domeniul Public în formă analogă. Aceștia pricep acest lucru ca o barieră în calea cetățenilor care doresc accesul legitim la patrimoniul Domeniului Public.

Ce este Domeniul Public?

Domeniul Public este alcătuit din toată cunoașterea și informația – incluzând cărți, imagini și opere audiovizuale – care nu este sub prevederile drepturilor de autor și care poate fi utilizată fără restricție, fiind sub incidența perpetuă a drepturilor de autor morale în unele țări europene. Domeniul Public oferă o balanță dezvoltată istoric pentru drepturile creatorilor protejate prin drepturile de autor, fiind esențială pentru bazei memoriei culturale și de cunoaștere a societăților noastre. Domeniul Public acoperă două categorii de materiale:

1. Lucrări a căror protecție a expirat. Protecția prin drepturile de autor în Europa are o perioadă de 70 de ani după moartea celui mai longeviv creator. Dacă drepturile de autor sunt deținute de o companie, atunci sunt exercitate timp de 70 de ani de la publicare. Din moment ce această protecție temporară a ajuns la final, toate restricțiile legale încetează să mai existe. Acest lucru înseamnă că aproape tot ceea ce este publicat, pictat, fotografiat sau lansat oriunde în lume înainte de secolul XX este ieșit de sub prevederile drepturilor de autor și se află în Domeniul Public.
2. Informațiile comune de bază nu sunt protejate prin drepturile de autor. Lucrările care nu sunt originale nu sunt protejate prin drepturi de autor. Ideile și faptele nu sunt protejate prin drepturi de autor, ci expresiile acestora. Deciziile legale, administrative și judiciare sunt excluse de la această protecție. Aceste bunuri comune sunt privite ca fiind mult prea importante pentru funcționarea societăților noastre pentru a fi împovărate cu restricții legale de oricare natură chiar și pentru o perioadă limitată.
Este important să se remarce că alăturat Domeniului Public așa cum este descris mai sus, există un număr de alte limitări și excepții care reduc restricțiile legale și asigură îndeajuns accesul la cultura și cunoașterea comună. Aceste excepții asigură faptul că drepturile de autor acordate creatorilor nu interferează cu anumite cerințe specifice ale societății. Acestea asigură accesul, permit funcționarea instituțiilor de bază ale societății și furnizează condițiile pentru participarea socială ale indivizilor cu nevoi speciale.

De ce este Domeniul Public atât de important?

Domeniul Public constituie materia primă din care se extrage cunoașterea nouă și sunt create noi opere culturale. Este esențial să existe un Domeniu Public sănătos și prosper pentru bunăstarea economică a societăților noastre.
Mare parte a cunoașterii lumii – Enciclopedia lui Diderot, picturile lui Leonardo, Legile Mișcării lui Newton – se află în Domeniul Public. Societatea reutilizează, reinterpretează și reproduce în mod constant material existent în Domeniul Public iar făcând aceasta, elaborează idei noi și creează noi opere. Teorii noi, invenții, opere culturale și toate asemenea se datorează cunoașterii și creativității secolelor anterioare.

Domeniul Public în era digitală

Internetul oferă acces la partea digitizată a cunoașterii și creativității pe o scară imposibilă anterior. Acesta este motorul pentru eforturi masive de digitizare care vor schimba fundamental rolul instituțiilor  care găzduiesc patrimoniul cultural și științific. Digitizarea colecțiilor analoge creează noi oportunități pentru partajare și reutilizare creativă, împuternicind oamenii să exploreze și să răspundă în noi moduri la patrimoniul nostru comun la care legislația trebuie să se adapteze. Instituțiile noastre de memorie au avut de generații datoria publică de a păzi patrimoniul pentru cetățeni și de a-l face accesibil tuturor. Ambele funcții sunt îndeplinite fiind finanțate din banii contribuabilului.
Fiind încredințate cu prezervarea cunoașterii și a culturii comune, instituțiile de memorie culturală non profit ar trebui să ia responsabilitatea de a identifica și conserva lucrările din Domeniul Public. Ca parte a acestui rol, trebuie să se asigure că lucrările din Domeniul Public sunt accesibile întregii societăți prin diseminarea cât mai larg posibilă. Este important ca instituțiile de memorie din poziția de gardieni ai culturii și cunoașterii comune să recunoască faptul că joacă un rol central în dezvoltarea creativității cetățenilor și de a oferi materia primă pentru creșterea culturii, științei, inovației și creșterii economice contemporane.
În același timp, transformarea din gardieni ai colecțiilor analoge în furnizori de servicii digitale, pune probleme enorme acestor organizații. Crearea și întreținerea colecțiilor digitale este scumpă; sectorului patrimoniului cultural îi pot lipsi resursele pentru această nouă responsabilitate. Sponsorii guvernamentali pot încuraja sau pot cere instituțiilor să genereze venit prin licențierea conținutului unei varietate de utilizatori comerciali. Parteneriatul public-privat a devenit una din opțiunile pentru finanțarea eforturilor de digitizare pe scară largă. Agregatorii comerciali de conținut plătesc pentru digitizare în schimbul accesului privilegiat la colecțiile digitizate. Aceste activități sunt văzute ca motivul pentru a încerca să exercite cât se poate demult un control asupra reproducerilor digitale ale operelor din Domeniul Public. Instituțiile cer drepturi de exclusivitate pentru versiunile operelor din Domeniul Public și intră în relații de exclusivitate cu partenerii comerciali care împiedică accesul liber.
Atunci când această exclusivitate blochează conținutul digital și inhibă accesul și reutilizare de către profesori, inovatori și cetățeni, instituțiile de memorie pot să-și compromită misiunea de bază și să-și submineze relația proprii utilizatori. Lucrările care sunt în Domeniul Public în formă analogă trebuie să rămână libere și în formă digitală iar digitizarea acestor lucrări trebuie să conducă la un acces crescut a publicului în schimbul unor noi restricții. Pentru a-și păstra relevanța în era digitală, instituțiile gestionare ale patrimoniului cultural și științific, trebuie să se străduiască să crească nivelul accesului la cultura și știința comună transformându-se în puncte de acces pentru lucrările care le au în colecțiile lor. În jurul conținutului pot fi dezvoltate servicii cu valoare adăugată fără a fi nevoie de a cere drepturi exclusive asupra lucrărilor care au fost în Domeniul Public în formă analogă.
În cele din urmă, pe plan politic și la nivelul creării politicilor este în interesul societății digitizarea cunoașterii și informațiilor din Domeniul Public. Din moment ce acestea sunt digitizate, ar trebui să fie liber disponibile pentru activități creative, inovatori în cercetare și dezvoltare și antreprenori la nivel tehnic pentru a le utiliza pentru generarea ideilor și aplicațiilor viitorului.
Scopul Cartei este de a da un semnal clar furnizorilor de conținut, creatorilor politicilor și publicului că Europeana și Europeana Foundation cred și doresc întărirea conceptului de Domeniu Public în lumea digitală. Pentru a face aceasta ne trebuie o înțelegere actuală și robustă a naturii acestei resurse esențiale.

Manifestul Domeniului Public

Manifestul Domeniului Publica fost produs în cadrul proiectului europeanCOMMUNIA, reţeaua tematică digitale de pe domeniul public [1]

Preambul

„Le livre, comme livre, appartient à l’auteur, mais comme pensée, il appartient—le mot n’est pas trop vaste—au genre humain. Toutes les intelligences y ont droit. Si l’un des deux droits, le droit de l’écrivain et le droit de l’esprit humain, devait être sacrifié, ce serait, certes, le droit de l’écrivain, car l’intérêt public est notre préoccupation unique, et tous, je le déclare, doivent passer avant nous.” (Victor Hugo, Discours d’ouverture du Congrès littéraire international de 1878, 1878)

„Piețele noastre, democrația noastră, știința noastră, tradiția proprie a discursului liber și arta noastră, toate depind mult mai mult de un Domeniu Public al materialului liber disponibil decât materialul informațional care este protejat prin drepturile de proprietate intelectuală. Domeniul Public nu este un reziduu clisos rămas după ce toate lucrurile bune au fost acoperite prin drepturile de proprietate intelectuală. Domeniul Public este cariera de unde extragem pietrele cu care construim cultura noastră. De fapt, Domeniul Public este partea majoritară a culturii noastre.” (James Boyle,The Public Domain, p.40f, 2008)

Domeniul public, așa cum noi îl înțelegem, reprezintă bogăția de informații care sunt, fie accesate sau reutilizate fără obstacole, de obicei asociate cu protecția prin drepturile de autor, fie sunt libere de orice protecție prin drepturile de autor, fie pentru că deținătorul drepturilor de autor a decis să elimine aceste obstacole. Este baza înțelegerii de sine după cum este exprimată de cunoașterea și cultura noastră comună. Este materia primă din care este derivată cunoașterea nouă și din care sunt create noi opere culturale. Domeniul Public acționează ca un mecanism de protecție care asigură că această materie primă este disponibilă la prețul reproducerii sale – apropiat de zero – și că toți membrii societății pot construi pe baza acesteia. A avea la dispoziție un Domeniu Public sănătos și înfloritor este esențial pentru bunăstarea socială și economică a societăților noastre. Domeniul Public joacă un rol capital în domeniile educației, științei, patrimoniului cultural și a informațiilor din sectorul public. Un Domeniu Public sănătos și înfloritor este una dintre cerințele de bază pentru a asigura că de principiile Articolului 27 (1) a Declarației Universale a Drepturilor Omului („toată lumea are dreptul să participe liber la viața culturală a comunității, să se bucure de arte și să fie parte a progresul științific și să se bucure de acesta.”), vor beneficia toți în întreaga lume.

Societatea informațională digitală interconectată a adus problema Domeniului Public în prim planul discuțiilor privind drepturile de autor. Pentru a păstra și întări Domeniul Public, avem nevoie de o înțelegere robustă și actuală a naturii și rolului acestei resurse esențiale.

Acest Manifest al Domeniului Public definește Domeniul Public și subliniază principiile necesare și îndrumările pentru un Domeniu Public sănătos la începutul secolului XXI. Domeniul Public este luat în considerare aici prin relația sa cu legea drepturilor de autor, excluzând alte drepturi de proprietate intelectuală (precum brevetele de invenţii și mărcile înregistrate) iar legea drepturilor de autor trebuie să fie înțeleasă în sensul său larg pentru a include drepturile de natură economică și morală implicate de drepturile de autor și drepturilor conexe (cuprinzând drepturi legate de dreptul de autor și dreptul sui-generis privind bazele de date). În contextul acestui document, drepturile de autor sunt utilizate ca un termen generic pentru aceste drepturi. Mai mult, termenul de „opere” include toate aspectele protejate prin drepturi de autor astfel definite, incluzând bazele de date, înregistrările și reprezentațiile. La fel, termenul „autori” include fotografi, producători, organisme de radiodifuziune şi de televiziune, pictori și interpreți.

Domeniul Public în secolul XXI

Domeniul Public la care acest Manifest aspiră este definit ca fiind materialul cultural care poate fi utilizat fără restricție – fără protecție prin drept de autor. Suplimentar lucrărilor care sunt formal în domeniul public, există o mulțime de lucrări de valoare pe care indivizii le-au distribuit voluntar sub termeni generoși, creând un spațiu al tuturor construit separat, care funcționează în multe privințe precum domeniul public. Mai mult, persoanele pot folosi, de asemenea, multe lucrări protejate prin excepții și limitări ale drepturilor de autor, utilizarea leală (fair use) și utilizarea echitabilă (fair dealing). Toate aceste surse care permit un acces crescut la cultura și moștenirea noastră sunt importante și toate trebuie să fie întreținute activ pentru ca societatea să culeagă beneficiile depline ale cunoașterii și culturii comune.

Domeniul Public

Domeniul Public structural stă la baza noțiunii de Domeniu Public și este alcătuit din cunoașterea, cultura și resursele noastre în comun, care pot fi utilizate fără restricții privind drepturile de autor în virtutea legislației existente. Mai exact, Domeniul Public structural este compus din două clase diferite de opere:

1. Opere ale autorilor al căror protecție prin drepturile de autor a expirat.. Drepturile de autor reprezintă un drept acordat temporar autorilor. Din moment ce această protecție a ajuns la final, toate restricțiile legale încetează să mai existe, cu excepţia, în unele ţări, a drepturilor morale ale autorilor drepturilor morale perpetue ale autorului.

2. Corpul comun informațional care nu este protejat prin drepturile de autor.. Operele care nu sunt protejate prin drepturile de autor deoarece nu trec de testul originalității sau sunt excluse de la protecție (precum în cazul datelor, faptelor, ideilor, procedurilor, proceselor, sistemelor, metodelor de operare, conceptelor, principiilor sau descoperirilor, indiferent de forma în care sunt descrise, explicate, ilustrate sau incluse într-o operă, precum sunt, de asemenea, și legile sau deciziile judiciare sau administrative). Acest bunuri comune esențiale sunt mult prea importante pentru funcționarea societăților noastre pentru a mai fi împovărate cu restricții legislative de oricare natură chiar și pentru o perioadă limitată de timp.

Domeniul Public structural a fost construit ca o contrabalansare a drepturilor autorilor stabilite prin drepturile de proprietate intelectuală, fiind esențial pentru memoria culturală și baza de cunoaștere a societăților noastre. În cea de-a doua jumătate a secolului 20, cele două elemente identificate aici, au fost depășite prin extinderea prevederilor protecției prin drepturile de autor și introducerea unor noi regimuri de protecţie.

Contribuțiile publice voluntare și prerogativele utilizatorilor

Suplimentar nucleului structural al Domeniului Public, mai există și alte surse esențiale, care permit indivizilor să interacționeze în mod liber cu operele protejate prin drepturi de autor. Acestea reprezintă „spațiul de respiro” al culturii și cunoașterii noastre contemporane, asigurându-se ca protecția prin drepturile de autor să nu interfereze cu cerințele specifice ale societății și cu opțiunile voluntare ale autorilor. În timp ce aceste surse măresc accesul la operele protejate, unele dintre ele condiționează acest acces în contextul unor anumite forme de utilizare sau restricționează accesul la anumite clase de utilizatori:

1. Operele care sunt distribuite voluntar de către deținătorii drepturilor. Creatorii pot să elimine restricțiile asupra operelor lor fie prin utilizarea altor instrumente legale pentru a permite altora să folosească lucrările lor fără restricții, fie punându-le în Domeniul Public. Pentru definițiile licențierii libere, vezi pentru referință definițiile software-lui liber (http://www.gnu.org/philosophy/free-sw.html), definirea operelor culturale libere (http://freedomdefined.org/Definition) și definiția cunoașterii deschise de la Open Definition (http://opendefinition.org/1.0/).

2. Prorogativele utilizatorilor create de excepțiile și limitările drepturilor de autor, utilizarea leală și utilizarea echitabilă. 1.Aceste prerogative fac parte integrală din Domeniul Public. Acestea asigură că există îndeajuns de mult acces la cultura și cunoașterea noastră comună, permițând funcționarea instituțiilor sociale esențiale și facilitând participarea socială a indivizilor cu nevoi speciale.

Luate toate împreună, domeniul public, distribuirea voluntară a operelor, excepțiile și limitările ale drepturilor de autor, utilizarea leală și utilizarea echitabilă, merg împreună pentru a asigura accesul tuturor la cultura și cunoașterea comună pentru a ușura inovarea și participarea culturală în beneficiul întregii societăți. Astfel, este important ca Domeniul Public în ambele sale întrupări să fie întreținut activ pentru a putea continua să îndeplinească acest rol cheie în această perioadă de schimbări tehnologice și sociale rapide.

Principii generale

Într-o perioadă a modificărilor tehnologice și sociale rapide, Domeniul Public îndeplinește un rol esențial în implicarea culturală și inovarea digitală și astfel, are nevoie să fie menținut în mod activ. Întreținerea activă a Domeniului Public trebuie să ia în calcul un număr de principii generale. Principiile următoare sunt esențiale pentru a conserva o înțelegere clară a Domeniului Public și pentr a asigura continua funcționare a Domeniului Public în mediul tehnologic al societății informaționale interconectate. În ceea ce privește Domeniul Public structural, acestea sunt după cum urmează:

1. Domeniul Public este regula iar protecția prin drepturi de autor este excepția. Din moment ce protecția prin drepturile de autor este acordată doar pentru formele originale de expresie, marea majoritate a datelor, informații și idei produse în întreaga lume în oricare moment, aparține Domeniului Public. Suplimentar informațiilor care nu se califică pentru a fi protejate, Domeniul Public este lărgit în fiecare an prin lucrările al căror termen de protecție expiră. Aplicarea combinată a cerințelor pentru protecție și durata limitată a protecției prin drepturi de autor, contribuie la bogăția Domeniului Public pentru a asigura astfel accesul al cunoașterea și cultura comună.

2. Protecția prin dreptul de autorar trebui să dureze atât cât este necesar pentru a fi atins un compromis rezonabil între protejarea și răsplătirea autorului pentru munca sa intelectuală și protejarea interesului public în diseminarea culturii și a cunoașterii. Nu există argumente viabile nici din perspectiva autorilor, nici a publicului larg (fie acestea istorice, economice, sociale sau de alt tip), pentru a sprijini extinderea în timp a protecției prin drepturi de autor. În timp ce autorul ar trebui să poată culege fructele muncii sale intelectuale, publicul larg nu ar trebui să i se interzică pentru o perioadă lungă de timp beneficiile liberei utilizări a acestor opere.

3. Ce este în Domeniul Public, trebuie să rămână în Domeniul Public. Controlul exclusiv asupra operelor din Domeniului Public, nu trebuie să fie fie permis prin afirmarea drepturilor exclusive în contextul reproducerilor, prin mijloace tehnice de protecţie ale acestor opere.

4. Un utilizator legitim al unei copii digitale a unei opere din Domeniul Public, ar trebui să fie liber să (re)utilizeze, copieze și modifice o astfel de operă.. Statutul unei opere aparținînd Domeniului Public nu implică neapărat faptul că aceasta trebuie să fie accesibilă publicului. Deținătorii operei fizice care se află în Domeniul Public sunt liberi să restricționeze accesul la acestea. Totuși, din moment ce accesul la o operă a fost acordat, din acel moment trebuie să nu existe restricții legale privind reutilizarea sau modificarea acestor opere.

5. Contractele sau măsurile tehnice de protecție care restrâng accesul și reutilizarea operelor din Domeniul Public, nu trebuie să fie întărite. Statutul de Domeniu Public al unei opere garantează dreptul de reutilizare, modificare și reproducere. Acest statut include și prerogativele utilizatorilor care derivă din excepții și limitări, utilizare leală și utilizare echitabilă, asigurându-se că acestea nu se pot limita prin mijloace contractuale sau tehnologice.

În plus, următoarele principii stau în nucleul contribuțiilor publice voluntare și al prerogativelor utilizatorilor descrise mai sus:

1. Renunțarea voluntară la drepturile de autor și distribuirea operelor protejate constituie exerciții legitime de exclusivitate a drepturilor de autor. Mulți autori îndreptățiți în a fi protejați prin drepturile de autor nu doresc să-și exercite aceste drepturi în întregime sau doresc să renunțe la aceste drepturi cu totul. Astfel de acțiuni, atâta vreme cât sunt voluntare, constituie exerciții legitime a exclusivității drepturilor de autor și nu trebuie să fie împiedicate prin lege, prin statut sau prin alte mecanisme care includ drepturile morale.

2. Excepțiile și limitările prin drepturile de autor, utilizarea leală şi e și utilizarea echitabilă trebuie să fie întreținute activ pentru a fi asigurată eficacitatea echilibrului fundamental dintre drepturile de autor și interesul public. ceste mecanisme creează prerogativele utilizatorilor ce constituie spațiul de respiro în cadrul sistemului actual de drepturi de autor. Dat fiind nivelul rapid al schimbării deopotrivă tehnologică cât și a societății, este important ca acestea să poată asigura funcționarea instituțiilor sociale esențiale și participarea socială a indivizilor cu nevoi speciale. Astfel, excepțiile și limitările privind drepturile de autor, utilizarea leală și utilizarea echitabilă, ar trebui să fie interpretate în natura lor evolutivă și să fie continuu adaptate pentru a conta în interesul public.

În completarea acestor principii generale, trebuie să fie rezolvate o serie de probleme urgente cu relevanță pentru Domeniul Public. Următoarele recomandări au drept țintă protejarea Domeniului Public și asigurarea că poate continua să funcționeze într-o manieră relevantă. În timp ce aceste recomandări se aplică întregului spectru al drepturilor de autor, ele sunt în mod particular importante pentru educație, patrimoniu cultural și cercetarea științifică.

Recomandări generale

1. Perioadele de protecție prin drepturi de autor ar trebui reduse. Durata excesivă a protecției prin drepturile de autor combinată cu absența formalităților dăunează în mare măsură accesibilității la cultura și cunoașterea noastră comună. Mai mult, conduce la creșterea apariției operelor orfane, opere care, fie că nu se află sub controlul autorilor lor, fie că nu fac parte din Domeniul Public, în ambele cazuri neputând fi utilizate. Astfel, pentru noile opere, durata protecției prin drepturi de autor ar trebui redusă la un termen mai rezonabil.

2. Orice modificare a ariei de acțiune a protecției prin drepturi de autor (incluzând orice nouă definire a unui domeniu protejat sau extinderea drepturilor de exclusivitate) trebuie să ia în considerare efectele asupra Domeniului Public. Orice modificare asupra ariei de protecție a dreptului de autor nu trebuie aplicată retroactiv asupra lucrărilor care deja sunt subiect al protecției. Dreptul de autor reprezintă o excepție limitată în timp de la statutul de Domeniu Public a culturii și cunoașterii noastre comune. În secolul 20, aria de acoperire a fost extinsă în mod semnificativ pentru a include interesele unei clase restrânse de deținători de drepturi în detrimentul publicului larg. Ca rezultat, mare parte a culturii și cunoașterii comune este închisă dincolo de restricțiile impuse de drepturile de autor și cele de natură tehnică. Trebuie să ne asigurăm că această situație, cel puțin, nu se va înrăutăți și că se va îmbunătăți în viitor.

3. Atunci când lucrarea este pe cale să ajungă în Domeniul Public structural în țara de origine, materialul ar trebui încadrat ca parte a Domeniului Public structural în toate celelalte țări ale lumii. Acolo unde o lucrare nu se califică pentru protecția prin drepturi de autor deoarece se încadrează într-un anumit criteriu de excludere, fie că nu întrunește criteriul de originalitate, fie că a depășit perioada de protecție, ar trebui ca nimeni (inclusiv autorul) să nu invoce protejarea prin drepturi de autor asupra aceluiași material în altă țară și astfel să-și retragă lucrarea din Domeniul Public structural.

4. Orice încercare de eludare sau de inducere în eroare în folosirea materialului din Domeniul Public într-un mod inadecvat, trebuie pedepsită prin lege. Pentru a conserva integritatea Domeniului Public și de a proteja utilizatorii materialelor din Domeniul Public de reprezentări inexacte și înșelătoare, oricare încercări de eludare sau care induc în eroare pentru a reclama exclusivitatea asupra materialelor din Domeniul Public, trebuie să fie declarate în afara legii.

5. Niciun alt drept de proprietate intelectuală nu trebuie să fie utilizat pentru a reconstitui exclusivitatea pentru materiale din Domeniul Public. Domeniul Public este integrat echilibrului sistemului drepturilor de autor. Acest echilibru intern nu trebuie manipulat prin încercarea de a reconstitui sau obține control exclusiv prin intermediul reglementărilor care sunt externe sistemului de dreptului de autor.

6. Trebuie să existe o cale practică și eficace pentru a pune la dispoziție „operele orfane” și lucrările publicate care nu mai sunt disponibile în sistemul comercial (precum lucrările ieșite din tiraj) pentru a fi reutilizate de societate. Extinderea ariei de acoperire și a duratei în care prevederile drepturilor de autor acționează și formalitățile prohibitive pentru operele străine, au creat un corp enorm de opere orfane, care nici nu sunt sub controlul autorilor, nici nu fac parte din Domeniul Public. Dat fiind faptul că de aceste opere, sub actualul sistem legislativ, nu beneficiază autorii sau societatea, aceste lucrări trebuie să fie puse în slujba întregii societății pentru a fi reutilizate.

7. Instituțiile deținătoare a patrimoniului cultural ar trebui să-și însușească rolul special în a organiza și prezerva lucrările din Domeniul Public. Organizațiile culturale non-profit au fost învestite cu prezervarea culturii și cunoașterii comune de-a lungul secolelor. Ca parte a acestui rol, ele trebuie să se asigure că lucrările din Domeniul Public sunt disponibile întregii societăți prin organizarea acestora, conservarea lor și diseminarea în regim de acces liber.

8. VNu trebuie să existe obstacole de natură legală, care să împiedice distribuirea voluntară a operelor sau contribuirii cu acestea la Domeniul Public. Ambele constituie exerciții legitime a drepturilor exclusive acordate de copyright și ambele sunt esențiale pentru a se asigura accesul la bunurile culturale vitale și la cunoaștere respectându-se dorințele autorului.

9. Utilizarea fără scop comercial în folosul propriu a operelor protejate, trebuie în general să fie posibilă şi trebuie explorate modalități alternative de remunerare pentru autor. . Așa cum este esențial pentru dezvoltarea proprie utilizarea în scop personal a operelor, la fel este vitală luarea în considerare a poziției autorului atunci când se stabilesc noi limitări și excepții privind drepturile de autor sau revizuirea celor vechi.

12 modalităţi în care bibliotecile sunt bune pentru ţară

De Kniffel Leonard

Documentul a fost publicat pentru prima oară în revista American Libraries în decembrie 1995. În decembrie 2010 a fost actualizat şi adaptat de Kniffel Leonard.

Americanii îşi iubesc bibliotecile, iar progresele tehnologice au multiplicat modalităţile în care acestea îmbogăţesc calitatea vieţii în comunităţile pe care le servesc. Fie că sunt într-o şcoală elementară sau o universitate, un muzeu sau o instituţie, publice sau private, bibliotecile oferă posibilităţi de învăţare pe tot parcursul vieţii. Pentru susţinătorii de pretutindeni ai bibliotecii –prieteni, fondatori, membri ai consiliilor, patroni, voluntari revista American Libraries oferă 12 idei în vederea promovării accesului comprehensiv la informaţia privind existenţa umană. Este nevoie de noi toţi, de spiritul nostru de mândrie şi de libertate, pentru a menţine bibliotecile ca o realitate vie a unei naţiuni libere în secolul 21.

  1. Bibliotecile susţin democraţia.

Bibliotecile oferă acces la informaţii şi diverse multe puncte de vedere, astfel încât oamenii să poată lua decizii conştiente, privind politicile publice, pe toată durata vieţii lor. Cu resursele disponibile, programe şi experienţă profesională, bibliotecarii ajută patronii să identifice date precise şi veridice şi să utilizeze raţional resursele informaţionale pentru a se informa. Biblioteca publică este singura instituţie în societatea americană al cărei scop este de a garanta protecţia împotriva tiraniei ignoranţei şi a conformităţii.

2. Bibliotecile dărâmă bariere.

Bibliotecile de diferite tipuri oferă servicii şi programe pentru oameni cu nivel diferit de alfabetizare, cititori cu nivel diferit de cunoaştere a limbii engleze, preşcolari, studenţi, persoane cu handicap fizic sau social, persoane fără adăpost sau sărace. Bibliotecile lichidează obstacolele, care îngrădesc comunicarea şi instruirea.

3. Bibliotecile egalează în drepturi.

Prin asigurarea accesului la resursele informaţionale şi tehnologiile disponibile pentru toţi, indiferent de venit, clasă socială, ori provenienţă, biblioteca publică îi egalează pe toţi şi reduce decalajul dintre bogaţi şi săraci. Bibliotecile adună oamenii şi fac resursele lor disponibile tuturor membrilor comunităţii, indiferent de statutul social. În Statele Unite ale Americii există mai multe biblioteci publice decât restaurante McDonald.

4. Bibliotecile sporesc valoarea.

Bibliotecile oferă posibilităţi de alegere între tendinţa generală şi puncte de vedere alternative, între conceptele tradiţionale şi vizionare, între perspectivele monoculturale şi multiculturale. Uşile bibliotecii sunt deschise pentru gândirea independentă, fără prejudecăţi. Colecţiile şi serviciile bibliotecii oferă perspectiva istorică globală, culturală, politică necesare pentru susţinerea unui spirit conformist de explorare.

5. Bibliotecile alimentează creativitatea.

Prin atmosfera care stimulează curiozitatea, bibliotecile creează oportunităţi pentru învăţarea neformală şi pentru descoperiri noi. Ca depozitare nu numai pentru cărţi, dar şi pentru imagini, precum şi pentru o imensă varietate de mass-media, bibliotecile oferă acces la documentele acumulate de omenire şi asistenţa personalului profesionist, care promovează aceste resurse prin biblioteca fizică, web şi servicii la distanţă.

6. Bibliotecile lărgesc orizontul tinerilor.

Bibliotecile pentru copii şi adolescenţi oferă ora poveştilor, discuţii despre cărţi, lecturi şi activităţi pentru vacanţă, planificarea carierei, proiecte artistice, concursuri, şi alte programe menite să suscite imaginaţia tinerilor. În biblioteci copiii pot fi ghidaţi spre lucruri extraordinare. Deoarece le pasa de necesităţile specifice de dezvoltare ale fiecărei persoane, care vine la bibliotecă după ajutor, bibliotecarii specializaţi în servirea copiilor lucrează diferenţiat cu diverse categorii, de la ora poveştilor pentru preşcolari la planificarea carierei pentru studenţi.

7. Bibliotecile aduc plusvaloare.

Bibliotecile întorc valoare comunităţilor pe care le servesc – de la 1.30 dolari la 10 dolari pentru fiecare dolar investit. Bibliotecile publice şi şcolare puternice fac municipiul ori oraşul mai atrăgător ca spaţiu de afaceri. Americanii împrumută de la bibliotecile publice în mediu pe an mai mult de şapte cărţi şi aceasta îi costă aproximativ 34 dolari în taxe – sau aproximativ costul unei singure cărţi cu copertă tare.

8. Bibliotecile făuresc comunităţile.

Oamenii se adună la bibliotecă pentru a găsi şi partaja informaţii, pentru a acumula experienţe şi a experimenta în domeniul artei şi mass media, pentru a se angaja în discuţii şi jocuri comunitare . Nici o definiţie îngustă nu exprimă esenţa bibliotecii. Există comunităţi ale savanţilor, societăţile surzilor, comunităţi axate pe interese similare etc, fiecare cu bibliotecile şi colecţiile sale de specialitate. Bibliotecile validează şi unifică, ele salvează vieţi, literalmente şi prin conservarea documentelor despre acele vieţi.

9. Bibliotecile sprijină familiile.

Bibliotecile oferă un loc alternativ pentru părinţi şi copiii lor în scopul consolidării activităţilor desfăşurate în mod tradiţional la domiciliu, punând la dispoziţie spaţii pentru pregătirea temelor pentru acasă, resurse pentru părinţi, programe extra-şcolare, resurse care pot fi accesate de la distanţă, lecturi individuale, programe în ajutor alfabetizării timpurii. Ca şi familiile pe care le servesc, bibliotecile de pretutindeni se adaptează pentru a face faţă provocărilor economice şi sociale ale secolului 21. În biblioteci, familiile descoperă profesionişti dedicaţi prestării unor servicii prietenoase, care oferă o selecţie variată de materiale, asociate necesităţilor persoanelor din diverse substraturi.

10. Bibliotecile favorizează dezvoltarea competenţelor tehnologice.

Serviciile şi programele bibliotecare dezvoltă gândirea critică şi alfabetizarea informaţională. Aproape 100% din bibliotecile americane oferă acces la internet şi asistenţă în rezolvarea problemelor, bibliotecarii deţin aptitudini de gândire inter-disciplinară, competenţe de a răspunde la solicitări cu caracter ştiinţific, alfabetizare în domeniul media, abilităţi de lider, angajament civic, conştientizează problemele de sănătate şi de mediul înconjurător la nivel mondial. Patronii bibliotecilor caută online locuri de muncă, perfectează CV-uri cu ajutorul software-lor de procesare de text, completează aplicaţii, cercetează profesii noi, se înregistrează la workshopuri în probleme de carieră, caută posibilităţi de asistenţă financiară. Bibliotecile publice servesc drept centre tehnologice, oferind utilizatorilor o gamă largă de servicii gratuite de acces public la computere şi internet.

<!–[if !supportLists]–>11.<!–[endif]–>Bibliotecile oferă spaţii sugure şi bine reglementate.

Prin oferirea unei atmosfere care să conducă la reflectare, bibliotecile induc un sentiment de linişte și transcendenţă, care deschid gândirea spre idei şi interpretări noi. În bibliotecă utilizatorul nu răspunde de nimic. Poate fi singur cu gândurile, fanteziile, speranţele şi visele proprii, şi liber pentru a nutri ceea ce este cel mai preţios tovărăşia tăcută a persoanelor care împărtăşesc aceleaşi interese. Bibliotecile sunt locuri unde computerele şi bazele de date oferă acces de calitate la informaţii şi oferă o atmosferă luminoasă, o arhitectura si un design frumos.

<!–[if !supportLists]–>12.<!–[endif]–>Bibliotecile prezervează trecutul.

Bibliotecile sunt depozitare pentru istoria comunităţii, obiceiurile orale, înregistrările audiovizuale a evenimentelor, şi atunci când aceste resurse locale sunt digitizate şi plasate online în biblioteci digitale, comunităţile aflate la mii de kilometri depărtare pot împărtăşi aceste experienţe. Biblioteconomia şi ştiinţa informării şi tehnologiile permit comunicarea în timp şi spaţiu. O bibliotecă este un miracol păstrat disponibil prin descrierea meticuloasă a resurselor şi prin oferirea accesului la acestea, care este responsabilitatea bibliotecarului. Bibliotecile păstrează documentele şi ajută patronii să profite de ele în era informaţiei.

Traducere Vera Osoianu

Marketingul bibliotecii publice.

7.1 Introducere

Marketing înseamnă mult mai mult decât reclamă, vânzare, putere de convingere ori promovare. Marketingul este o abordare corectă şi cu adevărat sistemică bazată pe crearea serviciilor ori produselor cu referire la necesităţile şi doleanţele clienţilor în scopul satisfacerii acestora.

7.2 Instrumente de marketing

Funcţia de marketing este forţa care asigură succesul oricărei instituții ori bibliotecă şi este alcătuit din patru compartimente majore. Acestea includ: 1)cercetarea de marketing; 2) segmentarea de marketing 3) mixul de marketing (4 P – produs, preţ, plasament şi promovare) şi 4) auditul de marketing. Managerii de bibliotecă pot folosi aceste instrumente de marketing pentru identificarea şi înţelegerea necesităţilor clienţilor lor şi pentru planificarea satisfacerii eficiente a necesităţilor lor.

7.2.1 Cercetarea de marketing

Cercetarea de marketing este un proces planificat pentru a descoperi tot ce ţine de piaţa bibliotecii. O piaţă sau o potenţială piaţă ideală include un ansamblu divers de persoane cu interese comune pentru un produs sau serviciu. Documentele interne ale bibliotecii conţin informaţii valoroase despre clienţii actuali, inclusiv date despre reşedinţa geografică a clienţilor, precum şi despre vârsta, sexul sau preferinţele de lectură. Alte date privind utilizarea pot include numărul şi tipul întrebărilor de referinţă, cercetările online efectuate şi subiectul lor.

Cercetarea pieţii în întregime, privind demografia utilizatorilor, tendinţele în domeniul sănătăţii, activităţile de destindere şi sport, toate sunt importante în evaluarea necesităţilor de informare, educaţie şi destindere ale populaţiei din aria de servire a bibliotecii. Această informaţie este necesară, dar nu și pentru dezvoltarea colecţiilor, serviciilor şi programelor. Managerii bibliotecilor trebuie să fie conştienţi de politica de confidențialitate și protejare a datelor cu caracter personal ale clienților.

  • Consiliul Bibliotecii Ohio (www.olc.org/index.html) oferă şase module diferite întitulate: privire de ansamblu, planificare, produs, promovare, internet şi Ohio.
  • Webjunction (www.webjunction.org/marketing) este o resursă online ce oferă expertiza marketingului, privind diferite teme pentru profesioniştii din biblioteconomie şi ştiinţa informării.
  • Site-ul Bibliotecii Suburban Nord (www.nsls.info/resources/marketing/) include articole despre marketing, care pot fi generalizate pentru orice bibliotecă. Există podcastinguri, mostre de planuri de marketing, şi un toolkit.
  • Baza de Date Geografice a Bibliotecilor Publice din US este o hartă gratuită bazată pe Internet a localităţilor şi datelor clienţilor bibliotecilor publice din US (www.geolib.org/PLGDB.cfm).

7.2.2 Segmentarea de marketing

Următoarea treaptă a marketingului bazată obligatoriu pe cercetarea de marketing este segmentarea. Un segment al pieţei este un grup de clienţi, care au doleanţe şi necesităţi similare. Segmentarea de markening se bazează pe faptul, că pieţele sunt eterogene. Este important ca managerii bibliotecilor să definească şi să înţeleagă segmentarea pieții pentru a aloca resursele eficient, promovând astfel servicii eficace.

Bibliotecile segmentează piaţa clienţilor prin diferite metode. După materialele şi serviciile solicitate, de exemplu, cititorii romanelor de ficţiune, amatorii orelor de poveşti, persoane interesate de genealogie, clienţi online, sau pe grupe de vârstă, cum ar fi adolescenţi, tineret, adulţi, persoane în etate. Prin contrast o universitate face segmentarea, de obicei, după domeniu de studiu, ori după nivelul de curs – studenţi în anul întâi, studenţi în anul doi, studenţi în primii ani, studenţi în anii superiori – sau după facultăţi, personal sau membri ai comunităţii.

Sectorul privat a învăţat cu mult timp în urmă, că tratarea tuturor clienţilor în acelaşi fel poate aduce profit la unele etape. Dar ei au învăţat, de asemenea, că atunci când diferenţele dintre clienţi sunt ignorate, rezultatul poate fi, că nimeni nu obţine ceea ce vrea sau necesită cu adevărat de la un produs sau serviciu destinat pentru piaţa largă.

7.2.3 Strategia marketingului mix

Multor organizaţii (inclusiv bibliotecilor) le sunt oferite resurse limitate şi prin urmare trebuie utilizare corespunzător. De exemplu, serviciile de referinţă trebuie să sprijine scopurile şi obiectivele bibliotecii. Dar trebuie, de asemenea, să întrunească (sau să tindă să întrunească) necesităţile fiecărui individ care accesează siteul web, telefonează sau vine la bibliotecă. Totuşi, acest al treilea pas al modelului de marketing, care include produsul, preţul, plasamentul şi promovarea materialelor, serviciilor şi programelor bazate pe cercetarea de marketing a diferitor segmente ale pieţii asistă bibliotecile în utilizarea acestor fonduri limitate într-o manieră efectivă şi eficientă. Deşi mixul este cea mai vizibilă parte a modelului de marketing ea nu este în exclusivitate cea mai importantă.

Istoriceşte bibliotecarii participă anevoios la realizarea mixului de promovare. Câte o dată promovarea este confundată cu relaţiile publice, care este o comunicare dublă, care depinde de feedback. Promovarea simplă explică ce este biblioteca şi ce face. O privire mai explicităse dă restului strategiei, inclusiv aspectelor ce ţin de preţuri (costurile pentru clienţi); plasament (de livrare, filiale, site-ul web); şi produse (cărţi, acces internet, asistenţa bibliotecarului şi alte servicii) luând în considerare segmentele prioritare.

conţine Principii ale Marketingului axate pe conceptele şi funcţiile cheie comune pentru mai multe situaţii de marketing, indiferent de marimea organizaţiei, domeniu, locaţie geografică.

Asociaţia Americană de Marketing (AMA) http://marketingpower.com include publicaţiile AMA, articole, webcast-inguri, podcasting-uri, directorii şi reviste. Este permisă căutarea după temă, frază, dată, autor, conţinut. Deoarece unul dintre scopurile importante ale AMA este educarea şi instruirea viitorilor marketologi, multe informaţii de acest fel sunt disponibile gratuit online.

Acest blog ajută bibliotecile să înţeleagă cum să practice un marketing optimal şi este actualizat regulat cu evenimente şi informaţii axate pe tipuri şi trucuri pentru marketingul unor aspecte unice, specifice bibliotecilor.

7.2.4 Planul de promovare

Pentru ca biblioteca să fie aptă să-şi realizeze strategia de marketing, trebuie dezvoltat un program promoţional coerent. El poate include următoarele elemente:

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>utilizarea eficientă a mijloacelor de comunicare tipărite şi electronice

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>linkuri spre şi de pe site-uri şi portaluri asemănătoare

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>websiteuri de bibliotecă, podcastinguri, şi fluxuri RSS

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>medii sociale precum Facebook, Twitter, şi YouTube

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>publicaţii obişnuite şi elaborarea unor liste de resurse, broşuri

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>prezentări şi expoziţii

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>semnalizări efective de interior şi de exterior

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>târguri de cărţi

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>grupuri de prieteni ai bibliotecii

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>celebrări anuale a săptămânii bibliotecii şi alte activităţi colective de promovare

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>celebrări şi aniversări specifice ale anului

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>activităţi şi campanii de fund-raising

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>activităţi publice şi relaţii cu grupurile comunitare

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>campanii de lectură şi alfabetizare

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>campanii destinate persoanelor cu dezabilităţi fizice şi senzoriale

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>prezentarea bibliotecilor în cărţile de telefoane şi alte directorii comunitare

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>linkuri web spre alte agenţii/directorii comunitare

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>publicaţii speciale de bibliotecă, de exemplu, istoria bibliotecii, ori a comunităţii

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>rapoarte speciale destinate publicului sau administraţiei locale

Această listă nu este exhaustivă şi pot fi adăugate alte elemente în dependenţă de circumstanţele locale şi utilizarea de către clienţi a mediilor specifice.

7.2.5 Auditul de marketing

Auditul de marketing include două metode principale. Prima este evaluarea comportamentului clientului (de exemplu, de câte ori a solicitat referinţe virtuale, în ce perioadă a zilei se pun mai multe întrebări, ce subiecte sunt mai populare?). Cealaltă încearcă măsurarea satisfacţiei clientului (de exemplu, cât de mult corespund serviciile virtuale necesităţilor clienţilor, ce beneficii au fost obţinute, şi care este probabilitatea că vor folosi serviciul din nou? Prima metodă necesită, de asemenea, culegerea datelor interne despre clienţi, în timp ce ultima cea legată de măsurarea satisfacţiei clienţilor, poate fi dedusă din datele adunate prin intermediul întrebărilor puse clienţilor la interviuri, sondaje online sau în format tipărit, grupuri ţintă, şi alte metodologii.

http://clips.lis.uiuc.edu/2003_09.html Sponsoriyat de Gradulate School of Library and Information Science, University of ILLinois at Urbana-Champaign, USA, acest site oferă trimiteri la articole, cărţi, strategii de marketing, şi exemple cum poţi comunica mai bine cu populaţia. Resursele Web direcţionează cititorii spre cele mai bune practici de marketing ale bibliotecilor.

7.3 Politica de marketing şi comunicare

Biblioteca trebuie să aibă o politică scrisă de marketing şi promovare care să permită derularea unor programe planificate pentru public. Politica trebuie să includă, responsabilităţile factorilor legali, interacţiunea cu mass media, barierele sau oportunităţile tehnologice, metode corespunzătoare de comunicare orală sau scrisă, strategii generale de marketing şi comunicare ale organizaţiei care să-i faciliteze misiunea.

Bibliotecile utilizează mediile sociale pentru a atrage clienţii şi a dezvolta politici şi proceduri specializate. Exemple de politici asemănătoare sunt citate.

http://www.schoollibraryjournal.com/article/CA6699104.html

7.4 Relaţiile publice

Relaţiile publice (PR) reprezintă practica de dirijare a fluxului informaţional dintre bibliotecă şi comunitate. Relaţiile publice favorizează apropierea bibliotecii de comunitate şi clienţi, folosind teme şi evenimente de interes care nu necesită plăţi directe. Relaţiile eficiente cu publicul includ relaţiile de succes cu reprezentanţii mijloacelor de comunicare, grupurilor, liderilor din rândurile comunităţii.

  • CanalBib, este o selecţie YouTube, care oferă video despre relaţiile cu publicul în bibliotecă şi clienţii bibliotecii. http://www.youtube.com/user/canalbib
  • Iniţiativa “Născuţi pentru a citi”, Spania prevede servicii de bibliotecă pentru copii de la 0 la 3 ani prin altoirea dragostei pentru carţi şi biblioteci la părinţi-copii. Iniţiativa a fost lansată de Asociaţia Profesională Catalan pentru promovarea lecturii în sânul familiilor. http://nascutsperllegir.org

7.4.1 Relația cu mass media

Personalul de bibliotecă trebuie instruit ca să poată folosi mijloacele de comunicare pentru promovarea serviciilor de bibliotecă şi ca să poată răspunde întrebărilor reprezentanţilor mass media. Ei trebuie să fie în stare să scrie articole pentru ziarele locale şi să pregătească comunicate de presă. Ei trebuie să fie familiarizaţi cu tehnicile de acordare a interviurilor pentru radio şi televiziune. Trebuie să fie capabili să promoveze biblioteca şi serviciile ei prin reţeaua de computere şi telecomunicaţii, inclusiv să creeze site-uri, bloguri, casting-uri, fluxuri RSS şi să utilizeze reţelele sociale.

7.4.2 Sprijinul comunităţii

Managerii de bibliotecă trebuie să se asigure că membrii comunităţii sunt conştienţi de importanţa serviciilor oferite de bibliotecă. Organele finanţatoare municipale, regionale şi naţionale trebuie să fie conştienţi pe deplin de locul pe care biblioteca îl ocupă în comunitate şi să sprijine dezvoltarea ei.

7.4.3 Câştigarea sprijinului comunităţii

Biblioteca trebuie să aibă o politică armonioasă şi un program durabil pentru menținerea sprijinului comunităţii. Aceasta pot include:

  • menţinerea unei organizaţii „prietenii bibliotecii” pentru fund-raising şi sprijin general
  • activitatea cu avocaţii comunităţii în sprijinul iniţiativelor majore, cum ar fi clădiri şi servicii noi
  • stabilirea relaţiilor cu grupuri din rândurile comunităţii pentru îmbunătăţirea colecţiilor sau a unor servicii specifice
  • activităţi cu grupuri care doresc să pledeze pentru serviciile bibliotecii şi a dezvoltării acestora
  • participarea personalului de bibliotecă în activităţi axate pe creşterea conştientizării valorii şi varietăţii serviciilor de bibliotecă.

Sprijinul comunităţii depinde de asemenea de întreținerea diversității ofertei de servicii propuse pentru comunitate.

7.4.4 Advocacy

Biblioteca trebuie să creeze şi să aprobe politici scrise care definesc rolul ei în generarea sprijinului public pentru serviciile de bibliotecă.

Un public bine informat poate oferi sprijin valoros pentru dezvoltarea serviciilor bibliotecare pentru comunitate şi să le promoveze activ în cadrul comunităţii. A face oamenii să vorbească pozitiv despre bibliotecă şi serviciile ei este unul dintre cele mai efective instrumente de marketing. Activitatea de lobby implică interacţiunea cu factorii de decizie pentru asigurarea obiectivelor specifice ale unui punct corespunzător din legislaţie, proces de decizie politică ori buget.

7.4.5 Activitatea cu organele administrative

Managerii bibliotecii trebuie să se întâlnească cel puţin o dată pe an cu principalul organ administrativ şi de finanţare pentru a trece în revistă serviciile oferite de bibliotecă, planurile de dezvoltare, realizările şi obstacolele. Bibliotecarii trebuie să se orienteze la cât mai multe oportunităţi posibile pentru a implica organele administrative în activităţile principale. Evenimente precum deschiderea unei biblioteci noi, lansarea unui serviciu, instalarea accesului Internet pentru public, deschiderea unei noi colecţii şi inaugurarea unei activităţi de fundraising por fi folosite în aceste scopuri.

7.4.6 Participarea în viaţa comunităţii

Una dintre cele mai efective strategii de promovare este participarea personalului bibliotecii şi a membrilor comitetului sau biroului în activităţile comunitare. Exemplele includ:

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>prezentarea cărţilor şi trecerea în revistă a activităţilor la radio şi televiziune

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>activităţile cu literatura pentru adulţi şi copii şi cu grupuri culturale

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>menţinerea unei rubrici în ziar

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>sprijinirea organizaţiilor şi campaniilor de alfabetizare

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>participarea în activităţile organizaţiilor locale

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>asistarea unor iniţiative din partea şcolilor

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>participarea în societăţi de genealogie şi istorie locală

<!–[if !supportLists]–>·<!–[endif]–>vizitarea organizaţiilor locale pentru promovarea serviciilor de bibliotecă.

Traducere Vera Osoianu

E posibil să–ţi perfecţionezi limba română în 30 de zile?!

Se spune că pentru a comunica în altă limbă decât cea maternă sunt suficiente 1000 de cuvinte. O comunicare simplă. Dar trebuie să-ţi perfecţionezi abilităţile de vorbire pe parcursul întregii vieţi. Iar un specialist cu studii superioare trebuie să posede, fără îndoială, limbajul de specialitate. Această idee a fost implementată cu succes la cursurile de română de la Biblioteca Naţională a Moldovei, unde o echipă din 14 doamne aflate la a doua vârstă (şi nu numai) au ţinut piept unui ritm alert de învăţare şi comunicare în limba a doua.

Cursurile de limba română au fost organizate de Asociaţia Naţională a Trainerilor Europeni din Moldova cu sprijinul financiar al Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale de la Haga (OSCE). Începute în luna septembrie 2010 şi terminate în decembrie acelaşi an, lecţiile au avut un scop bine determinat: facilitarea integrării sociale, economice a reprezentanţilor minorităţilor naţionale în societatea contemporană. Pentru realizarea acestui obiectiv major, cursanţii au fost instruiţi în conformitate cu cele mai avansate metode de predare/învăţare a limbii a doua pentru adulţi. Li s-a oferit tot spectrul de materiale didactice recent elaborate: manuale de nivelul C2 Să comunicăm fără bariere, audio CD-uri, video CD-ul Româna interactivă, Gramatica limbii române în tabele şi scheme, filme didactice.

Pe tot parcursul perioadei s-a stimulat prin cele mai interactive metode abilitatea lor de a comunica: alcătuirea dialogurilor, crearea de situaţii reale de conversaţie pe cele mai cotidiene şi interesante teme, exprimarea opiniei vizavi de diverse evenimente, exploatarea la maximum a intenţiilor comunicative din manuale etc. Jocul de rol a fost una din cele mai preferate de audienţi, căci îşi puteau dezvolta competenţele de comunicare. Cu timpul, se mirau că deja înţeleg tot ce citesc şi aud, toate formele însuşite la lecţie le recunosc chiar şi pe panourile publicitare, le-a dispărut frica de a vorbi în română. Iar când prezentau tema de acasă aşteptau ca profesoara să le facă vreo observaţie, dar n-a fost să fie şi aceasta a făcut să crească încrederea în forţele sale.

Printre cele mai eficiente metode a fost cea de imersiune lingvistică, când într-o atmosferă prietenoasă, caldă, fără manuale şi fără caiete, am tot vorbit, comunicat în dulcele grai moldovenesc al limbii române timp de 6 ore. Nici n-au observat când am discutat despre ofertele speciale din magazine din ajunul sărbătorilor de iarnă, apoi am privit un film didactic şi au fost în rolul acelor personaje, au propus viziuni diferite asupra probabilităţii ca să devenim o ţară europeană. Am cântat într-o atmosferă solemnă imnul Limba noastră şi am vorbit despre frumuseţea limbii. N-a lipsit, bineînţeles, nici pauza de cafea, unde gospodinele şi-au etalat măiestria de culinar, împărtăşind din secretele sale. Şi am tot vorbit …

Au fost şi unele momente mai stresante – testele, pe care le-au susţinut cu multe emoţii, dar cu rezultate îmbucurătoare. O condiţie sine qua non a obţinerii certificatului de cunoaştere a limbii române, aprobat şi de Ministerul Educaţiei, este scrierea testelor bine şi acumularea unui punctaj suficient. Când a fost prezentat tabloul general al punctajului de la toate lucrările, în grupă a fost un moment de suspans. Nu s-au aşteptat ca să obţină rezultate foarte bune.

La finele cursurilor, s-au făcut nişte totalizări, fiecare şi-a expus punctul său de vedere. A fost apreciată organizarea lor eficientă, dotarea cu materialele necesare pentru învăţare: fiecare audient a avut manual, audio CD, video CD. Manualele elaborate au fost accesibile, textele bine gândite, exerciţiile de tip comunicativ au stimulat capacitatea de trece cu brio bariera de a vorbi liber, nestingherit în română. Le-a plăcut că au vorbit mult la lecţie, nu erau întrerupte când comiteau greşeli, nu s-a impus nimic, totul a fost la discreţia cursantului: când nu reuşeau să facă tema de acasă, nu li s-a reproşat niciodată. Temele au fost şi actuale, şi interesante, şi utile. Expresiile învăţate, îmbinările însuşite le prind bine în comunicarea cotidiană şi la serviciu, au multe tangenţe cu situaţiile reale de conversaţie. Au reuşit să înţeleagă temele mai dificile de gramatică, să pătrundă în esenţa limbii române.

Cursurile au durat 3 luni de zile, ne-am întâlnit de 26 de ori, am însuşit 500 de cuvinte şi am ajuns la concluzia: Da, româna poate fi perfecţionată în 30 de zile. Dacă este dorinţă, voinţă, învăţare, predare, comunicare, testare, bună înţelegere, cooperare.

Ala Zavadschi

profesoară

Biblioteca şi comunitatea: tangenţe în spaţiul virtual

Vera Osoianu

O colegă, care dintotdeauna a fost în prim planul vieţii profesionale a Bibliotecii Naţionale şi este la zi cu tot ce se întamplă nou în lumea bibliotecară, mi-a reproşat recent, într-o discuţie despre Biblioteca 2.0 şi implementarea instrumentelor WEB 2.0 în biblioteci, că încerc sa alerg înaintea locomotivei. De fapt, eu mă simt mai mult între doua trenuri: unul care fuge cu o viteză care nu lasă nici o speranţă, că poate fi ajuns şi altul, care se mişcă prea încet şi nu lasă nici o speranţă că poate lua viteza.

Postulatul bibliotecii moderne este de a fi acolo unde este utilizatorul. Bibliotecile publice din SUA de ani buni încearcă să convingă utilizatorii „suntem aici pentru a vă ajuta”. Acest angajament poate fi perfect valabil şi în spatiul virtual. În ultimii ani bibliotecarii din occident depun eforturi enorme pentru a ţine pasul cu utilizatorul şi a-l convinge ca biblioteca este locul ideal unde poate fi ajutat şi că investiţiile comunităţii în întreţinerea bibliotecilor nu sunt aruncate în vant.

Toate studiile efectuate recent demonstrează, că utilizatorii petrec din ce în ce mai mult timp în spaţiul virtual. De aici şi ideea, că pentru a ţine pasul cu ei şi bibliotecarul va trebui să petreacă mai mult timp în acelaşi spaţiu virtual, şi respectiv necesitatea de a adapta toate cunoştintele, competenţele, abilităţile şi valorile acestor noi realităţi.

Urmăresc de mai multa vreme comportamentul Utilizatorului 2.0 în spaţiul virtual şi mă conving, că aici pot fi întâlniţi utilizatori, care, de obicei, nu sunt beneficiarii serviciilor bibliotecare şi poate nici o data n-au intrat într-o bibliotecă în calitatea ei de spaţiu fizic. Daca e să pornim de la ideea, că în biblioteci vin, ca regula, cei mai instruiţi membri ai comunităţii, şi că orice utilizator modern îşi face un cont într-o reţea de socializare pentru a comunica, a se informa despre ce se întâmplă în lume, a afla noutăţi, şi că pentru aproximativ acelaşi lucru un utilizator vine, sau venea, la bibliotecă, atunci nu este greu de înţeles ce avem de făcut.

Deja de ceva vreme mi-am facut un cont pe Facebook. De ce pe Facebook? Pentru că Facebook este o reţea socială de top şi se bazează pe expansiune internaţională. Probabil de aici şi marea popularitate. Am optat pentru această reţea în primul rând pentru că are şi varianta în limba română, în al doilea rând pentru că aici sunt şi toţi prietenii şi cunoscuţii mei de peste hotare.

Chiar din primele zile sistemul mi-a sugerat ca prieteni toate contactele mele din poşta electronică, care au conturi pe Facebook. A fost interesant să vad câţi cunoscuţi din alte biblioteci, inclusiv naţionale au profiluri, deja bine conturate, pe Facebook.

Robert Ruth (Biblioteca Congresului, SUA);

David Lee King (Biblioteca Publica Regionala Topeka & Shawnee, SUA);

Wodering Britta (Biblioteca Naţională a Germaniei);

Elsabeth Freyre (Biblioteca Naţională a Franţei);

Adolf Knoll (Biblioteca Naţională a Cehiei);

Sorina Stanca (BJ Cluj, România);

Dan Matei (CIMEC, România) etc.

Este uimitor să accesezi pagina şi să vezi ce se mai întâmplă în viaţa lor, ce prieteni noi şi-au facut, în ce proiecte participă, la ce evenimente şi cu cine s-au întâlnit. În alte imprejurari îţi aminteşti de ei doar în situaţii concrete, nu însă şi când îţi apare informaţia “ca din pod”.

Fiecare persoană are considerentele proprii de a adera la o retea sociala sau alta. Unii o fac la sugestia prietenilor, colegilor, (bibliotecarilor!?), alţii din informaţiile de pe Internet. Unii au conturi pe mai multe reţele sociale. Michael Stephens, expert Web 2.0, profesor universitar, SUA (http://tametheweb.com/), după cum menţionam şi cu altă ocazie, are conturi pe 12 reţele sociale.

În ultimul timp comunic mai des pe Facebook decât „face to face” cu prietenii şi colegii mei din alte biblioteci din ţară şi chiar din Chişinău: Eugenia Bejan, Mariana Harjevschi, Lilia Tcaci, Elena Butucel, Tatiana Coşeri, Maria Furdui, Maia Balan, Maria Cudlenco etc. Aflu, deci, fără mari eforturi, ce se întâmplă în comunitatea bibliotecară din întreaga ţară.

Tot pe Facebook, prin Ludmila Bilevici, Stelian Rusu, Mariana Kiriacov aflu ce se mai întâmplă nou pe la centru de resurse al Ambasadei SUA în Moldova, ce evenimente se întâmplă în comunitatea absolvenţilor programelor SUA, cine şi ce granturi a castigat, ce posibilităţi de granturi sunt oferite pentru urmatorul concurs etc.

Însă cel mai important lucru este că într-o reţea socială se întâlnesc împreună colegi, prieteni, oameni simpli, factori de decizie, elita politică, elita culturală, militanţi activi ai societăţii civile, reprezentanţi mass media, etc. Aici comunicarea este mult mai intensă decât în bibliotecă. Deşi se vehiculează ideea, ca odata cu extinderea Internetului comunicarea interumană va avea de suferit se pare că aceasta nu este decât o alarmă falsă. Şi posibilităţile de a te face auzit, în mediul virtual, sunt mult mai mari. Spre exemplu, eu am acceptat ca prieteni sau am trimis cereri de prietenie la persoane arhicunoscute sau persoane pe care nu le cunosc, dar avem în comun alţi prieteni. Sistemul îţi propune prieteni potenţiali şi când descoperi că ai, să zicem peste 100 de prieteni în comun cu persoana indicată, chiar nu poţi să n-o accepţi. În comunitatea aceasta de prieteni am întâlnit pe: Marian Lupu, Alexandru Tănase, Iurie Roşca, Nata Albot, Vasilie Botnaru, Veacelav Ioniţă, Corina Fusu, Ghenadie Brega, Vitalia Pavlicenco, Kiril Lucinschi, Vitalii Călugăreanu, Geta Burlacu, Adrian Ursu etc. Recent am auzit ca Regina Angliei isi face cont pe Facebook, iar Papa de la Roma are deja de ceva vreme. În această comunitate o informaţie, un eveniment, o idee bine plasate pot fi preluate, comentate, difuzate mult mai uşor decat prin spaţiul fizic al unei biblioteci. Prin reţea poţi face lobby, public relations etc. Este chiar mai uşor de a face diseminarea informaţiilor şi în ultima instanţă a cunoştintelor. În doar câteva minute afli ce se întâmplă nou în lumea politică, în viaţa culturală, în lumea mondena, în cercul prietenilor şi în domeniul de activitate, pentru că tot aici sunt acceptaţi, în primul rând, în calitate de prieteni, colegii de breaslă, colegii de serviciu, colegii de facultate etc.

Atunci când deschizi pagina din Facebook nimereşti direct în centrul comunităţii, cum de altfel, ar trebui să fie atunci când deschizi usa bibliotecii şi cum, de fapt, este în bibliotecile unde utilizatorul, de multă vreme, a fost înălţat la rang de patron. În reţelele de socializare poţi să afli lucruri şi noutăţi la care nici nu te gândeşti, dar odata descoperite te bucuri enorm că le-ai găsit.

Prezenţa bibliotecarilor în reţelele sociale seamană, în mare parte, cu discuţiile de altădată la telefon numai că acum prezenţa este mai vizibilă şi nu bate pe nimeni la buzunar. Daca în discuţiile la telefon şi prin e-mail participă doar două persoane, comunicarea în reţelele sociale presupune un auditoriu mult mai larg şi niciodată nu poţi şti de unde poate surveni un ajutor total neaşteptat.

De menţionat, că aproape toţi bibliotecarii de pe Facebook sunt bibliotecari, care au participat în proiecte, în diverse programe de schimb etc şi cunosc avantajele şi beneficiile comunicării, indiferent de format. Şi în această nouă mişcare va fi exact ca şi în cazul proiectelor de informatzare, sponsorizate de Fundaţia SOROS. Cei, care s-au orientat în timp util au câştigat, au diversificat serviciile, adaugând valoare şi imagine pozitivă bibliotecii, cei care au fost mai pasivi, au rămas pe loc şi n-au facut nici un salt spre schimbare şi respectiv spre mai bine. Este adevărat, că cineva trebuie să înceapă, să acumuleze experienţa şi apoi să-i înveţe pe ceilalţi. Dar tot adevărat este, că nici restul nu trebuie să aştepte prea mult.

Ce sunt reţelele de socializare?

La începuturi reţelele de socializare au fost gândite pentru a permite utilizatorilor internet să-şi găsească prietenii pierduţi, colegii de şcoală, facultate, serviciu etc, să unească utilizatorii împreună în conformitate cu cercul de interese, să comunice, să folosească în comun profilurile create. Site-urile reţelelor sociale permit utilizatorilor să-şi creeze pagini personale, unde aceştea pot să posteze informaţii, imagini, muzică, video etc. Membrii reţelei se pot grupa şi dupa cercul de interese. Aşa cum aceste site-uri sunt gratuite şi uşor de utilizat, din ce în ce mai mulţi oameni devin membri al unei sau mai multor reţele, fenomen ce duce la o creştere vertiginoasă a numărului de membri. Numai Facebook are peste 500 milioane de utilizatori. Fiecare utilizator are în mediu 130 de prieteni. Eu, de exemplu am peste 300 de prieteni. De ordin mai recent, reţelele sociale câştigă teren printre companii, organizaţii şi chiar în randul politicienilor, care, pe aceasta cale, vor să ajungă la populaţia ţintă din sfera lor de influenţă. Urmarişi ce se întâmplă pe reţelele de socializare in această campanie electorală.

Unii analişti includ în retelele de socializare şi blogurile, care asigură conecţiunea socială prin comentarii şi prin blog-roll. În acelaşi timp, site-uri precum You Tube şi Flickr sunt percepute, mai degrabă, ca site-uri de partajare de filme şi imagini, decât ca reţele de socializare. Multă lume le tratează însă şi sub acest aspect.

Bibliotecile învaţă să profite de avantajele oferinte de aceste instrumente şi să le folosească în diferite contexte pentru disiminarea informaţiilor, marketingul serviciilor, comunicarea cu membrii comunităţii, etc.

Reţelele sociale pot ajuta bibliotecarii să îmbunătăţească vizibilitatea socială a bibliotecilor, promovarea serviciilor şi comunicarea cu utilizatorii. Unii bibliotecari folosesc reţelele de socializare pentru activitatea de referinţă, tururi ale bibliotecii, informaţii despre evenimente. Reţelele sociale ajută utilizatorii să devină mai apropiaţi şi să se cunoască mai bine.

Studiile arată că de cele mai multe ori reţelele sociale sunt folosite pentru a comunica cu prietenii, iar atunci când un bibliotecar este văzut şi ca prieten, comunicarea este mult mai eficientă. Pentru folosirea eficientă a reţelelor sociale în relaţiile cu utilizatorii, bibliotecarii trebuie să adune cât mai mulţi utilizatori în calitate de prieteni. Provocarea principală a bibliotecarilor în relaţia virtuală este să-i facem pe utilizatori să ne trateze cu încredere, ca pe nişte prieteni adevăraţi.

Dezvoltarea instrumentelor folosite de reţelele sociale oferă bibliotecilor posibilităţi de a comunica cu utilizatorii mai direct, mai rapid şi mai eficient. Bibliotecarii din sfera de servire sunt cei mai apropiaţi de utilizatori, deci ei sunt şi cei mai indicaţi să testeze utilitatea reţelelor sociale în imbunatăţirea serviciilor bibliotecare.

Publicaţiile recente atesta faptul, că cele mai des utilizate reţele de socializare sunt Twitter şi Facebook. Alte instrumente de socializare folosite de biblioteci sunt în ordinea preferinţelor, după cum urmează: blog-urile, wikis-urile, YouTube, Flick, Slideshare. Twitter, care a apărut mai târziu decât Facebook este mai popular decât acesta. De remarcat, ca Twitter este reţeaua cu cea mai mare rată de creştere din istoria Internetului – 1382 la sută. Pentru comparaţie Facebook a avut o rată de creştere de 228 la sută. Twitter este cel mai des folosit instrument şi de către bibliotecari.

În ce scopuri pot fi folosite reţelele sociale?: comunicarea cu alti bibliotecari, informaţii despre diverse cursuri, răspunsuri la întrebări, difuzarea informaţiilor, comunicarea cu utilizatorii, folosirea în comun a link-urilor, listarea colecţiilor recente, marketing, monitoringul publicaţiilor şi a activităţilor, diseminarea noutăţilor, evenimentelor, servicii de referinţă on line, partajarea fotografiilor, publicitate, relaţii cu publicul, comunicarea cu personalul, partajarea documentelor video. O experienţă interesantă oferă Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu”, care postează liste de literatura, informaţii despre diverse evenimente etc. Recent Biblioteca a început chiar să-şi promoveze prin Facebook, oamenii de seamă, care îşi aduc aportul la crearea imaginii pozitive a bibliotecii.

Se pare ca Facebook şi Twitter sunt utilizate în aceleaşi scopuri: publicitate, marketing, interacţiunea cu utilizatorii, disiminarea noutăţilor.

Facebook, mesageria rapidă (IM) şi wiki-urile sunt folosite frecvent pentru a răspunde la întrebări. Suplimentar la aceasta, mesageria rapidă (IM) poate fi folosită pentru servicii de referinţă online. Wikis-urile, blogurile şi Flickr sunt folosite cel mai frecvent pentru difuzarea informaţiilor, atât în exterior cât şi în cadrul instituţiei.

Blogurile sunt folosite şi pentru a promova colecţiile noi, (buletinul intrărilor noi recomandat şi de noi), informaţii despre resursele info-documentare noi, evenimente, noutăţi profesionale, feedbackul cu utilizatorii etc.

Conform ultimelor sondaje, dupa limita de timp folosită în reţea, Facebook depăşeşte Google. Dar nu contează care este reţeaua socială preferată, contează că toate studiile, efectuate în ultimul timp, demonstrează ca în materie de publicitate, marketing etc o reţea socială face mai mult decât orice televiziune de ştiri, oricât de cotată n-ar fi. Mai mult decât atât, televiziunile folosesc foarte frecvent reţelele de socializare pentru preluarea ştirilor şi a informaţiilor.

Dupa lansarea Blogului de biblioteconomie şi ştiinţa informării, am iniţiat o discuţie, care se înscria perfect în contextul temei prioritare pentru activitatea bibliotecilor din Moldova în anul 2010 Biblioteca 2.0 – o nouă generatie de servicii de bibliotecă, şi am rugat bibliotecarii să-şi expună părerea, privind beneficiile utilizării reţelelor sociale în activitatea bibliotecii. În acest context, am adresat pe Facebook întrebarea “numiţi 10 motive pentru care bibliotecarii ar trebui să folosească Facebook”. Primul răspuns a venit de la Mariana Harjevschi (director, Biblioteca Publică de Drept, filială a BM « B.P.Hasdeu »). Nu m-a mirat faptul, pentru că Mariana se număra printre bibliotecarii, care promovează insistent ideea necesităţii implementării tehnologiilor WEB în activitatea bibliotecii, ea însăşi fiind foarte activă pe diverse reţele de socializare. Răspunsul invoca câteva referinţe WEB. Sigur, că al doilea mesaj pe Facebook nu putea sa vină, decât de la Eugenia Bejan (director adjunct, Biblioteca Naţională pentru Copii „I.Creangă”), un alt mare promotor al implementării tehnologiilor WEB în biblioteci şi o prezenţă permanentă în reţelele de socializare. Sugestiile Eugenei Bejan au fost completate, mai apoi, de Mariana. Potrivit răspunsurilor, utilizarea reţelei sociale Facebook în activitatea bibliotecară ar putea favoriza:

– Cunoaşterea intereselor şi preocupărilor beneficiarilor şi a potenţialilor beneficiari;

– Promovarea serviciilor şi activităţilor bibliotecii;

– Recomandarea cărţilor pentru lectură;

– Recomandarea surselor internet utile;

– Interacţiunea cu publicul prin aderarea la unele grupuri, iniţiative, campanii etc;

– Promovarea imaginii bibliotecii prin articole, notiţe, albume foto;

– Promovarea resurselor create de bibliotecă (catalog, site web, blog, forum);

– Obţinerea feedback-ului prin comentarii;

– Găsirea unor eventuali parteneri;

– Comunicarea cu colegii, utilizatorii;

– Informarea despre serviciile/activităţile bibliotecii;

– Atragerea utilizatorilor potenţiali.

Constatăm că posibilităţile sunt enorme, dar avem şi mult de muncit.

Costuri şi beneficii:

Este clar, că beneficiile sunt net superioare costurilor. Aşa cum utilizarea reţelelor sociale este gratuită, costurile sunt minimale sau inexistente. Sigur, cu excepţia timpului necesar pentru învăţarea modului de utilizare a instrumentelor noi, a timpului necesar pentru dezvoltarea profesională continuă, a timpului necesar pentru administrarea şi monitoringul serviciilor oferite prin reţelele sociale la etapa iniţială. Pe termen lung managementul acestor servicii va necesita, însă, foarte puţin timp.

Benefiiciile mai includ: difuzarea imediată a informaţiei, promovarea, comunicarea, interacţiunea cu utilizatorii, comentariile şi sugestiile de îmbunătăţire a activităţii. Utilizatorii, care vin rar la bibliotecă, beneficiază prin faptul, că păstrează legătura cu biblioteca şi pot urmări de la distanţă ce se întâmplă la bibliotecă. Instrumentele noi oferă bibliotecarilor oportunitatea de a învăţa tehnologii noi şi cum să le folosească pentru a ajunge la utilizatori. Şi încă ceva foarte important, utilizatorii văd că bibliotecarii pot face faţă noilor tehnologii şi respectiv creşte încrederea utilizatorilor în posibilităţile bibliotecii. Este nevoie de timp pentru ca atât uilizatorii, cât şi bibliotecarii să se convingă de beneficiile oferite de aceste instrumente noi şi beneficii mult mai considerabile vor veni în viitor.

Sunt necesare cursuri de instruire în vederea utilizării instrumentelor noi. Cei mai mulţi dintre bibliotecarii care au început să ofere servicii prin reţelele de socializare învaţă singuri, intuitiv, cum funcţionează aceste instrumente. Corect ar fi daca specialiştii IT s-ar ocupa de instruire. Dar aşa cum majoritatea bibliotecilor nu au în state specialişti IT, bibliotecarii vor trebui să frecventeze nişte cursuri sau să înveţe de sinestătător. Asimilarea tehnologiile de informare şi comunicare în continuă modernizare şi implementarea lor în biblioteci este o muncă enormă. Mai ales pentru autodidacţi! De aici si discuţiile, tot mai frecvente, despre bibliotecarul hibrid, despre care vom tot auzi în anii care vin. Dar, eforturile depuse merită toţi banii.

Blogul de biblioteconomie şi ştiinţa informării, lansat la 27 aprilie 2010 în şase luni a fost vizualizat de peste 18 000 ori. Au fost plasate peste 230 informaţii, articole, traduceri etc; au fost înregistrate peste 190 de comentarii.

Pentru a ne convinge cât de mare poate fi beneficiul de la utilizarea reţelelor sociale să ne oprim asupra site-ului www.slideshare.net, inclus de specialişti în şirul reţelelor de socializare. Site-ul oferă posibilitatea accesării, vizualizării şi chiar a descărcării prezentărilor PowerPoint, publicaţiilor şi documentelor video. Oferă posibilitatea de a crea biblioteci de specialitate on line. În condiţiile în care, din cauza bugetului în cadere liberă, bibliotecile pot edita serialele sau alte lucrări elaborate doar untr-un tiraj foarte limitat, comunicarea informaţiilor şi a cunoştinţelor poate fi asigurată şi pe această cale.

La lansarea Blogului de biblioteconomie şi ştiinţa informării colegii şi-au exprimat dorinţa, prin comentariile făcute, de a avea şi o bibliotecă de specialitate on line. Atunci am căutat şi am găsit această posibilitate oferită de www.slideshare.net.

A fost creată o minibibliotecă de specialitate online pe platforma www.slideshare.net/cdbclub unde au fost plasate peste 20 prezentări PowerPoint, 12 documente, 1 film. Capacitatea spaţiului oferit este de 100 MB, motiv pentru care documentele postate nu vor putea fi păstrate o perioadă prea îndelungată si la postarea documentelor noi va trebui sa ne dezicem de creva din documentele mai vechi.

Site-ul poate fi accesat şi direct de pe Blogul de biblioteconomie şi ştiinţa informării, Widget-ul Blogroll: http://www.slideshare.net/cdbclub.

Cum sunt utilizate lucrările postate pe site? Doar câteva exemple pot să ne convingă cât de mult a cresut eficienţa muncii depuse la elaborarea unor prezentări, comunicări etc. La ziua ultimei accesări (9 noiembrie) cifrele arătau după cum urmează :

Prezentări Power Point

Biblioteca 2.0 – o noua generaţie de servicii de bibliotecă – 204 de ori

Imaginea bibliotecii în comunitate – 183 de ori

Formarea profesională continuă – 453 ori

Biblioteca Naţionala a Republicii Moldova (prezentarea a fost făcută la Haga în limba engleză) – 242 ori.

Lucrări:

Resursele electronice – 682

Imaginea bibliotecii publice în comunitate – 831

Studiul Statistica ca vector de imagine – 390

Bibliotecarii au posibilitatea de a copia lucrările expuse, pentru că am permis şi această opţiune.

Situaţia se schimbă radical când despre o postare pe www.slideshare.net este plasată şi o informaţie pe blog.

Am urmărit cât de repede a crescut numărul de vizualizări a prezentării Dianei Lupuşor “Blogul ca formă de comunicare în contextual Bibliotecii 2.0”, plasată pe contul Blogului de pe http://www.slideshare.net/cdbclub, după ce doamna Claudia Şerbănută a postat pe http://prolibro.wordpress.com/ o scurtă informaţie “Blogul şi biblioteca”, despre această prezentare. Doar într-o singură săptămână a fost vizualizată de 150 ori! Ce s-ar fi întâmplat cu această prezentare după Seminarul Naţional 2009, pentru care a fost conceputa? Nimic! Ar fi stat pe raft. Biblioteca Naţională îşi poate permite să editeze lucrările Seminarului Naţional într-un tiraj de cel mult 60-100 de exemplare. Şi unde-i eficienţa muncii depuse? Pentru că trebuie timp ca să pregăteşti o comunicare şi respectiv o prezentare. Cu cât mai multă lume o ascultă sau citeşte cu atât mai mare este eficienţa. Pe Slideshare.net poate fi folosită de mult mai mulţi utilizatori, inclusiv de după hotarele ţării. După plasarea lucrărilor pe Slideshare.net sau a informaţiilor despre lucrări în pagina Publicţtii de specialitate de pe blog foarte mulţi bibliotecari din ţară şi de peste hotare s-au interesat daca lucrările pot fi achiziţionate. O posibilitate eficienta de marketing, atunci când ai în mână oferta.

Este un exemplu, destul de convingător, despre cum pot fi utilizate tehnologiile Web 2.0 în disiminarea informaţiilor, cunoştinţelor, publicitate, marketing etc.

Utilizarea reţelelor sociale pentru inspirarea dialogului

Una dintre problemele larg discutate în cadrul Conferinţei IFLA a fost utilizarea reţelelor sociale în activitatea bibliotecară. Această Conferinţă a fost ea însăşi interactivă. Informaţii despre desfăşurarea activităţilor din cadrul Conferinţei au putut fi urmarite pe Facebook, Twitter etc. Printre marea varietate de postere prezentate în spaţiul expoziţional de o atenţie deosebită s-a bucurat posterul Bibliotecii Publice Gothenburg “Folosim reţelele sociale pentru a inspira dialogul”. Este o experienţă interesantă, care poate fi preluată şi dezvoltată de orice bibliotecă.

Biblioteca Publică Gothenburg a început elaborarea strategiei privind utilizarea reţelelor sociale în activitatea bibliotecii încă în vara anului 2009.

La elaborarea proiectului au fost fixate mai multe obiective:

– iniţierea unui dialog cu populaţia orasului Gothenburg, utilizând reţelele sociale;

– extinderea serviciilor bazate pe instrumentele WEB;

– atragerea în dialog a grupului ţintă prioritar în anii 2010-2012 (persoanele cu vârsta între 13-25 ani);

– promovarea dialogului despre expansiunea planificată a Bibliotecii în reţelele sociale.

Unul dintre scopurile principale ale proiectului a fost de a impune prezenţa bibliotecii în spaţiul unde sunt utilizatorii reali şi potenţiali ai bibliotecii şi a face personalul bibliotecii mai vizibil în reţelele sociale.

În baza acestei startegii a fost creat blogul bibliotecii pe platforma WordPress, a fost iniţiat chatul, postările pe Faceebook, You Tube, Twitter. Toate acestea au solicitat implicarea personalului mult mai activ, ca anterior, acesta fiind încurajat să participe la crearea conţinuturilor, postărilor pe blog, crearea filmelor despre evenimentele organizate de bibliotecă, plasarea informaţiilor recente pe Twitter etc.

Pentru derularea activităţilor a fost creată o echipă editorială, a fost desemnat un manager de proiect, un coordonator pe probleme de comunicare. În total în echipă au fost antrenate 20 de persoane: 10- responsabile de blog, 4 – reponsabile de Facebook, 3 – responsabile de Twitter, 3 – responsabile de You Tube.

A fost elaborat un îndrumar, privind comunicarea cu utilizatorii prin intermediul reţelelor sociale. Personalul bibliotecii este încurajat să folosească posibilităţile oferite de reţelele sociale în scopul comunicării cu utilizatorii reali şi potenţiali. Important este să se ţină cont de faptul, că atunci când scrii un articol, scrii de la nivel personal, dar nu privat, ca orice aspect trebuie tratat din punct de vedere profesional. Personalul implicat în comunicarea virtuală trebuie să reţină faptul, ca reprezintă bibliotecă şi, ca biblioteca este cea care comunică cu utilizatorul.

O atenţie deosebită este acordată modului de exprimare, postările sunt verificate în vederea excluderii greşelelor de ortografie. Pentru întreţinerea unui dialog constructiv, bibliotecarii sunt încurajaţi să răspundă comentariilor imediat ce au fost înregistrate.

Evaluarea acestei noi activităţii este efectuată permanent. Lunar sunt analizate datele statistice. Tot lunar este elaborat un raport de activitate, care este trimis tuturor persoanelor implicate. Se urmareşte, care postare a fost mai populara, a provocat dezbateri aprinse şi a atras comentariile utilizatorilor. Succesul unei postări este direct proporţional cu numărul vizualizărilor şi a comentariilor.

Însă, lucrul cel mai important constă în faptul, că a crescut şi interesul personalului bibliotecii pentru această nouă activitate. Aceştea au înţeles şi acceptat faptul, ca mediile sociale sunt locurile unde personalul are libertatea deplină a creativităţii şi sunt o platformă ideală pentru oamenii, care au ceva de spus.

Săptămânal blogul este vizitat de peste 4000 de utilizatori. Capată noi proporţii dialogul cu utilizatorii pe Facebook. De remarcat faptul ca 50% dintre utilizatorii de pe Facebook reprezinta persoanele sub 35 de ani. Într-o singură lună au fost înregistrate 125 de comentarii, 352 de “likes” şi au fost plasate 2731 fotografii.

În atenţia echipei este dezvoltarea relaţiilor prin intermediul YouTube şi Twitter. În perspectiva sunt preconizate crearea filmelor despre evenimentele organizate de bibliotecă şi plasarea interviurilor cu utilizatorii.

Catalogul on line este unit cu Twitter şi despre toate intrările noi utilizatorii află imediat ce apare înregistrarea în catalog. La momentul elaborării posterului erau înregistraţi 374 de followers şi numărul era în continuă creştere. Membrii echipei cred în expansiunea acestei forţe şi spre sfârşitul anului 2010 se preconizează o evaluare serioase a evenimentelor înregistrate pe parcursul anului. Bibliotecarii au înţeles că în reţelele sociale utilizatorii îi văd în calitate de prieteni şi comunică de la egal la egal.

Este clar că această nouă activitate impune un program de lungă durată şi ca procesul va necesita ceva timp. Un lucru este, însă, sigur, aceasta este realitatea zilei de mâine a bibliotecii.

Proiectul este foarte popular şi a atras atenţia populaţiei, reprezentanţilor mass-media şi, respectiv a organelor de decizie.

A fost foarte plăcut să constat, că noi mergem practic pe aceiaşi cale: am ales ca platforma pentru Blogul de biblioteconomie şi ştiinta informării WordPress.com, considerată una dintre cele mai reuşite platforme gratuite; încercăm să plasăm informaţiile pe Facebook, Twitter, YouTube, deşi aici încă urmează de lucrat; am început să plasăm conţinuturi pe www.slideshare.net etc.

Importanţa reţelelor sociale

Literatura de specialitate prezintă mai multe dovezi, ca reţelele sociale sunt percepute ca fiind eficiente în activitatea bibliotecară şi în special în promovarea serviciilor şi în interacţiunea cu utilizatorii. Tot mai mulţi bibliotecari se declară deschişi pentru implementarea acestor noi instrumente, dar va fi nevoie de timp până când ele vor fi utilizate la maxima capacitate.

Michael Stephens într-un interviu despre viitorul bibliotecarilor, la întrebarea dacă există careva tehnologii Web 2.0 complet nefolositoare bibliotecii 2.0, răspunde: “Eu niciodată n-aşi folosi termenul “complet nefolositor” în raport cu vre-o tehnologie Web 2.0. Noi putem învăţa de la mecanismele şi posibilităţile fiecareia”.

Dar, deşi este clar, că reţelele sociale sunt benefice pentru biblioteci, bibliotecarii nu perseverează în a crea un profil, motivând că nu ştiu cum şi nici nu au timp să-l menţină. Ca şi orice mişcare nouă, reţelele de socializate sunt tratate încă diferit, având atât susţinători cât şi opozanţi. Un coleg de-al meu, basarabean stabilit de mulţi ani în SUA, doctor în ştiinţe, profesor universitar, mi-a răspuns la un mesaj în care îi explicam cum a ajuns la el invitaţia de a se conecta la Linkedin : “Eu n-am nimic cu Facebook şi alte site-uri de genul asta şi ce reţele…? Pentru ce? Eu prefer să citesc cărţi. Mai bine citesc câteva pagini decât să manevrez în reţele”. Tot în stilul acesta mi-a răspuns şi alt cunoscut, doctor în ştiinte juridice, tot în acelaşi context. Nici unul, nici altul nu sunt străini de tehnologiile moderne şi nici refractari la schimbare. Este părerea lor. Însă, în poşta mea electronică sunt peste 300 de adrese şi aproape toţi sunt membri ai reţelei. Majoritatea !… şi majoritatea decide! Să nu uităm povestea cu poşta electronică. Cât de repede a intrat în viaţa noastră şi cum a schimbat modul în care comunicăm cu lumea. Te apucă toţi dracii, când nu merge Internetul şi nu poţi verifica poşta sau trimite un mesaj. Exact aşa se va întâmpla şi cu reţelele sociale când le vom înţelege şi accepta.

Problema aceasta nu este caracteristică numai pentru bibliotecarii de la noi. Şi în restul lumii, nu toţi bibliotecarii sunt deschisi schimbărilor şi nici nu toţi înţeleg avantajele folosirii posibilităţilor oferite de instrumentele Web 2.0. Probabil este vorba de greutăţile inerente oricărui nou început. Toţi bibliotecarii, care, încă, ezită să utilizeze noile instrumente în comunicarea cu comunitatea se justifică prin lipsa abilităţilor necesare şi insuficienţa timpului pentru a învăţa, explora şi implementa aceste instrumente noi în activitatea bibliotecii. Dar, abilităţile trebuie dezvoltate, iar problema timpului nu se pune atunci, când la mijloc sunt beneficiile comunităţii din banii căreia este întreţinută biblioteca. Există şi problema dezvoltării prea rapide a reţelelor de socializare şi faptul, că utilizatorii nu pot ţine pasul cu acest ritm. Instrumentele noi sunt considerate greu de înţeles. Neînţelegând utilitatea acestora bibliotecarii nici nu le plasează printre priorităţile de activitate. Spargerea acestor bariere este provocarea actuală princilală.

Sunt foarte multe întrebări, care trebuiesc elucidate. Cu cât rămân bibliotecile în urma utilizatorilor? Au computerele noastre viteza necesară pentru a asigura cominicarea cu membrii comunităţii? Cunosc bibliotecarii, care sunt potenţialii utilizatori din mediul virtual şi care-i numărul acestora? În ce măsură bibliotecarul poate să facă faţă utilizatorilor născuţi în era digitală, care însuşesc de mici tehnologiile moderne? Sunt întrebări la care trebuie să ne gândim şi să răspundem. Şi cât mai repede posibil.

Printre comentariile la blogul lui David Lee King, pe care îl consider unul dintre cei mai de seamă promotori ai tehnologiilor WEB 2.0 în bibliotecile din SUA, am găsit un comentariu foarte interesant „Noroc, David. M-am înregistrat pe blogul tău şi am încorporat unele dintre ideile tale din lucrarea Rolul bibliotecii publice în societate (facând trimitere la tine, bineînţeles). Am participat anul trecut la câteva cursuri on line Biblioteca 2.0 şi apoi am dezvoltat un Program Web 2.0 pentru utilizatorii noştri. Este un succes extraordinar! Utilizatorii învaţă încet cum să comunice cu biblioteca mea prin Twitter, Facebook şi Blogging. Este cea mai mare răsplată să vezi aceasta realizare. Îţi mulţumesc pentru toate! Annie A.”

Utilizatorii învaţă încet şi împreună cu utilizatorii învăţăm noi, şi în curând utilizarea reţelelor sociale va fi la fel de firească ca şi utilizarea motoarelor de căutare, a poştei electronice, sau a altor tehnologii si instrumente Web fără de care nimeni nu-şi mai concepe existenţa.

Referinţe:

https://clubbib.wordpress.com/

http://www.davidleeking.com/

http://tametheweb.com/(Michael Stephens)

http://www.slideshare.net/cdbclub

http://www.facebook.com/press/info.php?statistics

Zilele dreptului de a sti

Bibliotecile in infrastructura informationala

Atat de raspandita afirmatie “ informatia este putere” va fi mereu actuala si nu inzadar dreptul la informare este consfintit in Declaratia Universala privind Drepturile Fundamentale ale Omului.

Tarile care au inteles acest adevar au investit enorm in dezvoltarea accesului la informatie si cel mai elocvent exemplu il poate servi Japonia, care in rezultatul acestor investitii a sclipit pe cele mai inalte culmi in ceia ce priveste dezvoltarea tehnologiilor moderne. Este adevarat, ca tot Japonia poate servi si ca cel mai convingator exemplu de ce se intampla, cand nu detii toata informatia necesara, atunci, cand initiezi realizarea unui proiect de proportii. Lipsa informatiei despre ce se intampla in lume la un anume capitol a costat Japonia ani grei de munca si miliarde de ieni atunci cand a initiat un amplu program de dezvoltare a computereleor de foarte mare putere in scopul de a se impune ca principala forta in lumea informaticii. Dupa impunatoare eforturi intelectuale si resurse financiare aruncate in vant japonezii au constatat ca tot ce-si propusese ei sa realizeze era deja depasit de tehnologiile dezvoltate de americani.

Dezvoltarea spectaculoasa a retelei globale Internet si modernizarea rapida a tehnologiilor de informare si comunicare au schimbat lumea, au schimbat comunicarea interumana, dar mai ales au schimbat totalmente caile si metodele de diseminare a informatiei. Toata lumea foloseste posta electronca, telefonul mobil, IM, retele de socializare: Facebook, Flikr, Skipe, YouTube etc. Tehnologiile ofera posibilitati uluitoare de a gasi informatia. In acelasi timp, stidiile arata ca doar 31 % de cautari sunt incununte de succes. Utilizatorul trebuie sa evalueze informatia, sa inteleaga contextul in care informatia este situata si sa ajusteze iterpretarea corespunzator.

Pentru a exemplifica rolul TIC in disiminarea informatiei este suficient sa invocam evenimentele din 6-7 aprilie 2009. Protestele din 6-7 aprilie din Chişinău au fost cunoscute lumii ca fenomenul Revoluţia Twitter. Presa mondială a vorbit despre acest eveniment ca despre prima Revoluţie Twitter. Ceva mai târziu s-a vorbit şi despre a doua revoluţie Twitter, care a avut loc în Guatemala, protestele din Iran etc. The telegraf anunţa lumii că toată mobilizarea s-a făcut cu ajutorul Internetului, mai exact a reţelei de socializare şi informare Twitter.

Se consideră că în zilele de 6-7 aprilie rolul Twitter şi a altor retele sociale a fost enorm în mobilizarea şi raportarea evoluţiei protestelor. Mesajele şi relatarile prin intermediul retelei Twitter au fost o reala sursa de informare atat pentru populatie cat si pentru televiziuni şi agentii de presa. Nu numai oameni simpli, dar si redactori de la televiziuni de stiri, agentii de presa etc au urmarit TwitterFall, Monitter, YouTube, Flickr etc. pentru a se informa.

Revolutia Twitter a demonstarat ca cei care incearca sa controleze si sa blocheze informatia au pierdut deja.

Insa pe fonul discutiilor generale despre rolul TIC in disiminarea informatiei s-a evidentiat foarte clar ideea, care trebuie sa dea mari batai de cap atat factorilor de decizie cat si societatii civile, idée care consta in faptul, ca intr-o Moldova 1.0 un Chisinau 2.0 nu are nici o sansa. Inegalitatea digitala este vadit accentuata in defavoarea localitatilor din spatial rural.

Este clat ca pentru democratizarea societatii sunt foarte importante tehnologiile moderne de informare si comunicare. Sa vedem cum stam la acest capitol in biblioteci, una din sarcinile principale ale carora este promovarea accesului la informatia de toate tipurile si pentru oricine.

Avem in tara o infrastructura foarte serioasa care ar trebui sa se ocupe de disiminarea informatiei, cu salariati platiti din bani publici, deci din banii contribuabililor. In toate tarile bibliotecile publice servesc ca garant al protectiei sociale in cultura. Conditia este sa fie bine dotate cu resursele info documentare necesare, cu tehnologii de informare si comunicare moderne cu edificii corespunzatoare, cu personal instruit si pregatit pentru a face fata tendintelor actuale.

Conform situatiilor statistice, receptionate si sistematizate de Centrul de Statistica si Sondage, BNRM, la 01.01.2010 din reteaua bibliotecilor publice din tara, constituita din 1385 biblioteci, inclusiv Biblioteca Nationala si Biblioteca Nationala pentru Copii “I.Creanga”, doar 202 biblioteci dispun de computere si doar 138 biblioteci sunt conectate la reteaua globala Internet. Situatia este mai mult sau mai putin buna in municipiile Chisinau si Balti, unde din 41 de biblioteci si filiale 35 – dispun de computere si toate 35 sunt conectate Internet. Destul de complicata este situatia in centrele rationale si in orase. Din cele 121 biblioteci si filiale orasenesti, doar 49 biblioteci dispin de computere si 38 biblioteci sunt conectate internet.

Marea problema, insa, o constituie bibliotecile din spatial rural. Din cele 1221 biblioteci comunale(satesti) doar 116 au in dotare computere si doar 63 biblioteci comunale sunt conectate Internet.

Sumbra situatie, daca luam in considerare faptul, ca potrivit datelor furnizate de Biroul National de Statistica, la 1 ianuarie 2009, din 3 567 500 persoane cat constituia populatia tarii, 2092,4 mii, sau aproape 59% locuiesc in zona rurala. In anul 2009 toate bibliotecile publice din spatial rural, luate impreuna, au achizitionat 26 de computere. Nu este complicat de calculat de cati ani ar fi nevoie pentru informatizarea bibliotecilor publice din spatial rural. Astazi se considera, ca daca nu esti in Internet, inseamna ca nici nu existi. Cu doar 63 biblioteci satesti conectate Internet, satele noastre aproape ca nu exista. Sau, daca exista, putini le pot gasi si pot afla o informatie cat de succinta despre ele. Consultati la acest capitol enciclopedia online Wikipedia, cu care majoritatea cautatorilor de informatii incep cautarea. Doar niste “cioturi”(denumirea de „ciot” este data in Wikipedia articolelor foarte scurte care contin numai o cantitate minimala de informatie despre subiectul articolului) chiar si despre localitati mari. Prezenta localitatilor in spatiul virtual este o problema pentru rezolvarea careia nu trebuiesc finante suplimentare, doar bunavointa si putina munca si bibliotecarii ar trebui sa initieze aceasta activitate, implicand si reprezentantii primariilor, profesorii din localitate, etc. Exista atatea posibilitati de a scoate satele din anonimat si a le face mai vizibile.

Situatia se complica si prin faptul ca fondul de resurse info-documentare din bibliotecile tarii este vechi si cartea care ar trebui sa lucreze pentru crearea personalitatii in asemenea conditii lucreaza mai degraba la distrugerea ei. Daca IFLA/UNESCO recomanda o rata medie de innoire a fondului de publicatii de 7-10 ani, apoi bibliotecile noastre au nevoie in mediu de 50 ani pentru acest scop. Daca tarile europene cheltuiesc in mediu 14,7 euro pe cap de locuitor pentru intretinerea bibliotecilor, Republica Moldova cheltuie in acest scop doar 0,35 banuti.

In asemenea conditii, unica salvare ar fi un program national de informatizare a bibliotecilor din spatial rural, sau obtinerea unui grant de finantare cu aceasta destinatie. Conectarea Internet ar facilita accesul la toate tipurile de informatii si cunoastere si ar contribui la procesul de democratizare.

Pornind de la ideea, ca intr-o biblioteca mica ar fi necasare, la etapa initiala, cel putin doua computere, unul pentru bibliotecari si unul pentru utilizatori, adaugand cheltuielile adiacente, constatam ca 30 mii de lei pentru fiecare biblioteca ar putea constitui suma necesara pentru a pune baza infrastructurii informationale a bibliotecilor publice din spatial rural. Sa mergem cu calculele si mai departe. Sa inmultim cele 1105 biblioteci publice, care la moment nu au nici un computer, cu 30 mii lei. Capatam un total de aproximativ 33 milioane lei sau 2,6 milioane dolari.

Este mult sau putin? Enorm de mult, daca luam in considerare criza, care zguduie Europa si tot restul lumii. Dar, este si extrem de putin, daca admitem, ca informatizarea ar schimba fata satului, l-ar conecta cu restul lumii, ar contribui la difuzarea informatiei necesare si implicit la democratizarea societatii, ar imbunatati comunicarea cu cei plecati (iar ei sunt atat de multi), ar salva in final niste finante si ar contribui la imbunatatirea calitatii vietii oamenilor. Deci, informatizarea bibliotecilor publice satesti este o sansa reala spre o viata mai buna si cineva ar trebui sa inceapa a depana firul. Unde sa fie inceputul acestui fir?

Daca stam bine sa ne gandim, cele 59% de populatie din spatial rural hotarasc la alegeri destinul tarii. Cine va avea satul de partea sa, va avea in maini si destinul acestei tari.

Ucraina si Romania au primit in aceste scopuri ajutorul Fundatiei Bill si Melinda Gates de 54 milioane dolari americani si respectiv 28 milioane. Cu un asemenea inceput pot face fata sarcinii pe mai departe.

Punctele de acces la informatie, care la o anumita etapa au fost finantate de Fundatia SOROS au fost deschise pe langa alte organizatii decat biblioteca, lucru mai putin inteles, daca invocam faptul ca promovarea informatiei este una dintre sarcinile principale ale bibliotecii. Este adevarat ca majoritatea bibliotecilor au nevoie de alte spatii decat cele pe care le detin, de dotare cu resurse info documentare actuale etc, dar cand un copil nu este asa cum ar trebui, nu-l arunci la gunoi si faci altul, incerci sa-l aduci in rand cu lumea si doar apoi te gandesti la altceva. Este total gresit sa ignoram bibliotecile in favoarea altor structuri, care de cele mai multe ori nu pot asigura durabilitatea.

Este cunoscut faptul, ca Finlanda o tara doar putin mai mare decat a noastra, este lider mondial in dezvoltarea multor domenii de activitate si aceasta in mare parte se datoreaza faptului ca Finlanda este lider mondial in automatizarea proceselor bibliotecare, lider mondial in arhitectura de biblioteca, lider european in dezvoltarea serviciilor bibliotecare. Este si firesc ca intr-o tara unde bibliotecile sunt considerate infrastructura intelectuala a tarii, aproximativ 80% din populatie sa detina card de biblioteca. In SUA, in anul 2008, an de mare criza 68% de locuitori aveau card de biblioteca. Un studiu efectuat recent in Suedia atesta faptul ca 91% din populatia tarii considera ca bibliotecile sunt importante pentru o societate functionala. Intr-o societate cu o asemenea perceptie a bibliotecilor si sustinerea acestora din partea statului este adecvata.

In tarile cu puternice traditii democratice, atat consumatorii de informatii cat si producatorii ei au invatat ca locul perfect pentru accesarea, depozitarea, dar si crearea informatiei este biblioteca. Aici poate fi gasita si informatia de utilitate publica, si informatia guvernamentala, si informatia produsa de organele pubice locale, unica exceptia o constituie informatia ce tine de securitatea statului. Nimeni nu-si pune in sarcina crearea altor structuri, care sa se ocupe de diseminarea informatiei. Mai mult decat atat, unele tari pun in sarcina bibliotecilor si depozitarea informatiilor, generate de diverse structuri mass media si chiar de personae fizice. Biblioteca Nationala a Germaniei, prin Legea bibliotecilor are sarcina de a depozita si pastra pe termen lung si informatia eletronica, inclusiv paginile web. Cat de realizabila este aceasta sarcina si ce va demonstra experienta acumulata in acest sens se va vedea.

Bibliotecile noastre raporteaza o medie de doar 23,6% din populatia tarii ca utilizatori ai serviciilor bibliotecare, iar pentru a raspunde la “de ce” avem toate argumentele.

Este timpul sa privim cu alti ochi aceste institutii de cultura, sa investim in dezvoltarea bibliotecilor pentru ca mai apoi ele sa intoarca investitia, contribuind la dezvoltarea, in alt ritm, a tarii.

Acum trebuie sa ne invatam a trai si a munci intr-o Lume 2.0 dominata de tehnologii care nu mai sunt o oportunitate, dar un imperativ.

Spre deosebire de Lumea 1.0 unde informatia este centralizata, protejata si controlata; poate fi scoasa din context; este impusa oamenilor indiferent daca acestea o solicita sau nu, in Lumea 2.0 informatia este distribuita liber, iar oamenii decid de ce informatie au nevoie si se aboneaza ca s-o primeasca.

Consumatorii de informatii, mai ales cei din generatia net pot fi intalniti tot mai frecvent in spatial virtual si acest spatiu trebuie exploarat la maxima capacitate de catre producatorii de informatii si cei care au responsabilitatea promovarii ei. Informatia de calitate se transforma in cunostinte, iar cunoasterea este temelia dezvoltarii pe spirala care sporeste progresul unei societati.

Informatia este putere. Vom reusi oare sa convingem membrii societatii si organele de decizie politica si financiara, cat adevar contin spusele lui Alvin Toffler?

Vera Osoianu

Elena Pintilei

David Lee King

listă de competenţe şi abilităţi pentru Bibliotecarul 2.0:

  • să scrie şi să editeze un post pe un blog;
  • să adauge fotografii şi videoclipuri pentru un post de blog;
  • să incorporeze un widget pe bloguri sau să la posteze pe paginile personale din reţele sociale (cum ar fi MySpace);
  • să fie familiarizat cu reţelele sociale (Facebook, MySpace, Twitter, etc.);
  • să creeze, încarce, editeze şi să redacteze fotografii, videoclipuri, podcast-uri, si screencast-uri;
  • să utilizeze IM (Instant messaging) în diferite forme;
  • să utilizeze şi să explice RSS;
  • să expedieze şi citească mesaje SMS;
  • să modifice un avatar;
  • să utilizeze diferite console de jocuri;
  • să fie familiarizat cu noi dispozitive (telefon mobil, MP3 player, etc.);
  • să deţină competenţe de bază pentru editarea în formatul HTML;
  • să aibă capacitatea de a învăţa bazele unui nou servicii sau instrumente digitale în termen de 15 minute şi să fie în măsură să-le evalueze.

Traducere: Nelly Ţurcan

Learning 2.0: 23 Things

Program de instruire:
Saptamana 1: Introducere

  1. Cititi Blogul http://plcmcl2-things.blogspot.com/si patrundeti in esenta programului.
  2. Descoperiti cateva repere si invatati cum sa alimentati propriul proces de invatare.

Saptamana 2: Blogging

  1. Creati blogul propriu si adaugati prima postare.
  2. Inregistrati blogul pe PLCMC Central http://plcmcl2-things.blogspot.com si incepeti calatoria in lumea Learning 2.0.Saptamana 3:Fotografii si imagini
  1. Explorati Flickr si invatati despre acest site popular de partajare a imaginilor.
  2. Creati o postare relativa la domeniul tehnologiilor ce va intereseaza in saptamana aceasta.Saptamana 4: RSS & cititorul de stiri
  3. Aflati mai multe despre fluxurile RSS si creati contul propriu pentru cititorul de stiri Bloglines
  4. Localizati cateva bloguri utile pentru biblioteca/ sau fluxuri de stiri.Saptamana 5: Saptamana pentru joaca
  5. Jucati-va cu un generator de imagini online.
  6. Aruncati o privire la LibraryThing si catalogati cateva carti favorite.
  7. Folositi Rollyo (www.rollyo.com) pentru a crea propriul instrument de cautare

Saptamana 6: Eticnetare, Folksonomie si Technorati

  1. Invatati despre etichetare si descoperiti site-ul http://www.Del.icio.us
  2. Explorati Technorati si invatati relatia intre etichetare si postarile de pe blog.
  3. Cititi despre perspectivele Web 2.0, Biblioteca 2.0 si viitorul bibliotecilor si postati pe blog ce ganditi despre aceasta.Saptamana 7: Wikis-uri
  4. Invatati despre wikis-uri si descoperiti cateva cai inovative de folosire a acestora de carte biblioteci.
  5. Adaugati o intrare in Learning 2.0 SandBox wiki(gasiti in Internet).

    Saptamana 8: Aplicatii si instrumente on line
  6. Aruncati o privire asupra unor unstrumente de producere online(procesare word etc).
  7. Explorati orice site Web 2.0 din lista de premii, jucati-va cu el apoi pregatiti o postare pentru blog despre ce ati descoperit.

    Saptamana 9: Podcasting-uri, Video si audio descarcabile.
  8. Descoperiti YouTube si alte site-uti, care permit utilizatorilor sa descarce si sa partajeze video.
  9. Descoperiti cateva instrumente de cautare pentru localizarea podcasting-urilor..
  10. Priviti titlurile disponibile pe NetLibrary si invatati cum sa descarcati cartile audio.
  11. Totalizati parerile personale despre acet program pe blogul personal.

Trducere: Vera Osoianu

Michael E.Casey, Laura C.Savastinuk

Biblioteca 2.0.
Servicii pentru o nouă generaţie de biblioteci

Bibliotecile se schimbă. Limitarea finanţelor şi diversificarea necesităţilor utilizatorilor transformă orizontul personalului, tipurile serviciilor, accesarea resurselor, şi serviciile pentru public. Fondatorii şi contribuabilii caută căi mai eficiente de oferire a serviciilor pentru a obţine beneficii mai mari din finanţele investiţiile.

Accesaţi Biblioteca 2.0. Despre acest nou model de serviciu de bibliotecă se discută online, la conferinţe, în oficii, la mesele de referinţe. Dacă dumneavoastră sau personalul din biblioteca dumneavoastră nu sunt printre cei care vorbesc despre 2.0, fiţi atenţi; Biblioteca 2.0 ar putea revitaliza modul în care noi servim sau interacţionăm cu utilizatorii noştri.

Inima serviciului Biblioteca 2.0 este schimbarea axată pe utilizator. Este un model de serviciu de bibliotecă care încurajează schimbarea constantă şi hotărâtă, solicitând participarea utilizatorilor la crearea serviciilor fizice şi virtuale pe care le doresc, susţinute de servicii consecvente de evaluare. Se încearcă, de asemenea atragerea utilizatorilor noi şi servirea mai bună a celora existenţi prin îmbunătăţirea ofertelor axate pe necesităţile utilizatorilor. Fiecare componentă în parte este o treaptă spre servirea mai bună a utilizatorilor noştri; totuşi, doar prin implementarea combinată a tuturor acestor componente putem ajunge la Biblioteca 2.0.

Tehnologiile pot ajuta bibliotecile să creeze medii 2.0 orientate spre utilizator. Tehnologiile Web 2.0 au jucat un rol semnificativ în perfecţionarea abilităţilor noastre de a face faţă necesităţilor în schimbare ale utilizatorilor. Modernizarea tehnologiilor din ultimii câţiva ani au permis bibliotecilor să creeze servicii noi care anterior nu erau posibile, cum ar fi referinţe virtuale, interfeţe OPAC personalizate, medii care pot fi descărcate, pe care utilizatorii bibliotecilor le pot folosi în confortul propriei case. Această modernizare a tehnologiilor disponibile a dat bibliotecilor posibilitatea de a oferi oportunităţi de servire îmbunătăţite, orientate spre utilizator.

În lumea bibliotecară actuală – în special în instituţiile publice – noi suntem obişnuiţi să axăm serviciile pe acei utilizatori la care am ajuns deja. Michael Stephens explica pe ALA TechSources, „Când ajungem la utilizatori trebuie să ne amintim de toţi oamenii pe care ii servim”. Bibliotecile au obişnuinţa de a promova aceleaşi servicii şi aceleaşi programe la aceleaşi grupuri. Ne simţim confortabil cu ceea ce facem şi am eşuat în a ne schimba. Referitor la acest model nou de serviciu de bibliotecă, Stephens crede că „Biblioteca 2.0 va fi un loc de întâlnire, online sau fizic, unde necesităţile utilizatorilor bibliotecii vor fi satisfăcute prin activităţi de destindere, informare, abilitatea de a crea personal capabil să contribuie la lărgirea oceanului de conţinuturi.

Indiferent de cât de mult ne străduim, multe dintre serviciile pe care le oferim nu sunt folosite de majoritatea populaţiei. Nici odată n-a fost uşor de ajuns la acest grup prin servicii fizice pentru că bibliotecile sunt constrânse în spaţiu şi finanţe şi nu pot să achiziţioneze toate lucrările pe care le doresc utilizatorii. Multe biblioteci publice încearcă acum să ofere planuri de achiziţii bazate pe cărţile în vogă, punând pe prim plan materiale pe care mulţi dintre utilizatorii actuali le solicită.

Aceasta îi ţine pe unii dintre utilizatori satisfăcuţi. Chris Anderson, redactorul şef al Wired, susţine că solicitările pentru filme şi cărţi care nu sunt hit-uri sunt mult mai multe decât pentru acelea care sunt hit-uri. Raportând non hiturile la oamenii care sunt interesaţi de ele, vom avea un grup egal sau poate chiar mai mare decât acei care vor să vadă sau să citească hituri.

Tot mai solicitate sunt ofertele bazate pe îmbinarea servicilor fizice şi virtuale, împrumutul interbibliotecar, livrarea cărţilor la domiciliu utilizatorilor care în alte împrejurări n-ar veni nicio dată la bibliotecă, oferirea mai multor cărţi electronice. Tim O,Reilly, în eseul „Ce este Web 2.0?” dezbate conceptul valorificării inteligenţei colective a tuturor celora care folosesc împreună un produs. În mediul online aceasta ia forma de feedback, treceri în revistă făcute de utilizatori, reţele sociale create de utilizatori. Diverse site-uri precum Amazon, Flickr, MySpace, Facebook, şi Wikipedia toate depind de participarea activă a utilizatorilor în scopul extinderii valorii produsului.

Blog-urile şi tot felul de wiki sunt alte căi de a implica clienţii şi a pune conţinuturi noi pentru utilizatori. Biblioteca Universitară Temple, Philadelfia, foloseşte blogul său pentru a oferi spaţiu pentru „noutăţi, evenimente, şi discuţii”. Biblioteca Ann Arbor, Michigan a mers mai departe şi a transformat pagina Web în blog – o oportunitate de a fortifica comunitatea şi a răsunde mai repede la întrebările utilizatorilor prin feedback. Bibliotecarii de la biblioteca Saint Joseph, Indiana folosesc softul wiki pentru a crea un ghid pe subiecte care facilitează feedback-ul clienţilor.

Utilizatorii în calitate de colaboratori

În esenţa sa, modelul Biblioteca 2.0 oferă utilizatorilor posibilitatea de a participa la crearea serviciilor pe care biblioteca le oferă şi la modul de utilizare a lor. Utilizatorii, dacă doresc, pot participa la modelarea serviciilor pentru a corespunde mai mult propriilor necesităţi. Aceasta se poate face electronic, cum ar fi prin personalizarea paginii WEB a bibliotecii sau fizic oferind utilizatorilor opţiunea de a improviza în timpul discuţiilor despre cărţi sau la şedinţele grupurilor pe interese. Asemenea eforturi colaborative solicită bibliotecarilor si o mai mare implicare în rutina întrebărilor adresate de utilizatori ,în evaluarea şi actualizarea sistematică a serviciilor. Modelul Biblioteca 2.0 solicită exploatarea cunoştinţelor utilizatorilor în vederea suplimentării şi îmbunătăţirii serviciilor de bibliotecă.
Comentariile, evaluările utilizatorilor alimentează conţinuturile şi în final este creat un product mai informativ pentru utilizatorii ulteriori. Fiecare utilizator are genurile, autorii, titlurile preferate. Comentariile, eseurile scrise, evaluările utilizatorilor şi schimbul acestora cu alţi utilizatori prin interfaţa OPAC-ului vor îmbunătăţi catalogul. Utilizatorii vor să ştie ce citesc, ascultă şi privesc vecinii lor.
Creând servicii axate pe utilizator trebuie să ne gândim şi la intimitatea utilizatorului. Odată cu implementarea serviciilor bazate pe noile tehnologii, bibliotecile trebuie să rămână la fel de vigilente în problema protejării intimităţii utilizatorilor cum erau şi pe timpul serviciilor tradiţionale. Intimitatea utilizatorului poate fi protejată permiţând comentariile anonime. Utilizatorilor nu trebuie să li se ceară să se identifice pentru a putea participa în serviciile virtuale.
În timp ce o mulţime de discuţii despre Biblioteca 2.0 implică tehnologiile , bibliotecile cu finanţe limitate pentru procurarea tehnologiilor ori din comunităţile afectate mai greu de inegalitatea digitală mai pot lucra având Biblioteca 2.0 doar în perspectivă. Dacă posibilităţile tehnologice sunt limitate, miza se poate pune pe serviciile tradiţionale, care corespund necesităţilor utilizatorilor actuali precum şi dezvoltarea unor servicii noi. Pot fi dezvoltate idei pentru oferte noi, incluzând servicii fizice, pot fi preluate experienţele altor biblioteci, studiind necesităţile utilizatorilor actuali şi potenţiali.

Abilităţile de a mânui tehnologiile

Deschiderea Bibliotecii 2.0 se extinde spre softurile şi hardurile pe care le foloseşte biblioteca, inclusiv sistemele integrate de bibliotecă. Sistemele automate modificabile şi cataloagele sunt de preferat sistemelor proprii, închise. Un exemplu excelent a acestui fapt este proiectul ILS (Sistemul Integrat de Bibliotecă) Evergreen care a fost dezvoltat de Biblioteca Publică Georgia.

Unii bibliotecari, cum ar fi John Blyberg, administratorul reţelei Ann Arbor, sunt îngrijoraţi că comercianţii sistemelor integrate de bibliotecă, în încercarea de a capitaliza schimbările aduse de Biblioteca 2.0 vor crea interfeţe de proprietate pentru a conecta datele cataloagelor de bibliotecă cu utilizatorii. Blyberg a răspuns cu un apel în favoarea standarde deschise. El propune ca bibliotecile să fie obligate să ofere acces la datele din bazele de date proprii şi posibilitatea creării serviciilor care să folosească datele într-un mod nou şi creativ.

Nu fiecare bibliotecă poate angaja programişti şi să menţină un număr mare de specialişti IT. „ Trebuie să spun că problema (nu scuza) este că un webmaster obişnuit de bibliotecă lucrează doar pe o parte de normă”, observă Steve Lawson, bibliotecar la biblioteca Tutt, Colegiul din Colorado. „Eu as dori să implementez unele idei de Web 2.0, dar cu responsabilităţile de referinţă, instruire, dezvoltare a colecţiilor, nu am timp de a mă ocupa constant de inovaţii. In cazul meu, sper să pot folosi ca pârghie site-uri precum Flickr, PBWiki şi API precum Google Maps pentru a crea medii Web 2.0 prietenoase pentru web site-ul bibliotecii”.

În unele biblioteci, aplicarea 2.0 este o problemă de conştientizare. „Întreabă-te singur dacă biblioteca ta este gata pentru acest fel de schimbare (în tehnologie), pentru că, răspunsul este nu”, scria Jenny Levine de la ALA. „Bibliotecarii încă nu gândesc în acest fel lucru care trebuie schimbat. Suntem în toiul discuţiilor despre Biblioteca 2.0 iată de ce este atât de important. Dacă vom ţine conţinuturile noastre închise pe web site-urile proprii şi nu le vom oferi oamenilor să le folosească aşa cum vor ei să le folosească, atunci conţinuturile noastre vor ajunge la marginea drumului”.

Pentru mulţi, un început realist înseamnă nişte tehnologii noi nu prea scumpe poate chiar gratuite. Bibliotecile care actualmente oferă procesări word poate vor dori să meargă mai departe şi în locul aplicaţiilor instalate şi administrate local să îndrepte clienţii spre aşa instrumente online precum Writely şi Writeboard, care oferă aplicaţii de procesare word ce rulează în browser-ul de web. Michael Arrington, spunea pe blogul TechCrunch. „Writely nu mai este o jucărie – el se transformă rapid într-o alternativă legitimă a Word-ului”.
Aceste instrumente online oferă funcţii colaborative preţioase. Două persoane care scriu pot lucra simultan în Writely, întroducând schimbări vizibile în text, indiferent de distanţa care-i desparte. Multe alte aplicaţii de tipul Microsoft Office există online. 37 signals oferă câteva instrumente online folositoare toate disponibile în versiune gratuită. De asemenea, Microsoft a anunţat instrumente online care vor veni de la Microsoft Office Live.

2.0 tot timpul
Ce este un serviciu Biblioteca 2.0? Orice serviciu fizic sau virtual care ajunge cu succes la utilizatori, este evaluat în mod frecvent, şi pune în folosire contribuţia utilizatorului este un serviciu Biblioteca 2.0. Chiar şi serviciile vechi, tradiţionale pot fi Biblioteca 2.0 dacă întrunesc criteriile menţionate. În mod similar, a fi nou nu este suficient pentru a fi un serviciu Biblioteca 2.0.
Multe biblioteci au făcut progrese încurajatoare în ofertele lor electronice, prin oferirea de acces la baze de date de calitate superioară, cărţi audio şi muzică, care pot fi descărcate, precum şi servicii de referinţă prin mesageria urgentă. Propria noastră bibliotecă a lansat un serviciu de succes de descărcare a muzicii, materiale audio şi video. Unele biblioteci au extins serviciile fizice prin crearea de zone specifice pentru tineri şi activităţile comunitare, ceea ce reflectă ataşamentul publicului pentru un spaţiu civic şi pentru programe noi şi excitante.

În prezent, bibliotecile au tendinţa de a planifica, implementa şi a uita. Biblioteca 2.0 încearcă să schimbe acest lucru prin încurajarea dezvoltării unui program care să includă feetback-ul regulat cu clienţii, evaluarea şi actualizarea serviciilor. Atât serviciile noi cât şi cele vechi trebuie revăzute cu regularitate pentru a avea siguranţa că ele corespund scopurilor preconizate. Chiar şi serviciile vechi,tradiţionale trebuie revăzute dintro nouă perspectivă pentru a determina dacă unele aspecte trebuiesc actualizate.
Când începi să te gândeşti la modalităţile de a lucra pentru Biblioteca 2.0, ceea ce se ia în considerare sunt serviciile de biblioteca deja oferte care ar putea fi îmbunătăţite, precum şi lucruri noi care pot fi adaugate. Aceasta include atât servicii pe bază de tehnologii cât şi servicii nontechnologii. Se iau în considerare, de asemenea, aplicaţii care sunt prezentate virtual, cum ar fi referinţele virtuale, şi cele oferite în filiale, cum ar fi sistemul de împrumut interbibliotecar. Bibliotecile trebuie să evolueze permanent pentru ca să ţină pasul cu necesităţile în continuă schimbare ale utilizatorilor. Puteţi să menţineţi ofertele de servicii mereu actuale, căutând noi idei şi reevaluându-le pe cele vechi.
Asociatia Bibliotecilor Publice(PLA) Planificare pentru Rezultate este un exemplu de instrument care poate fi folosit pentru evaluarea serviciilor bibliotecii. Planificare pentru Rezultate oferă un punct de pornire pentru măsurarea valorii serviciilor curente şi a procedurilor de sistem. Nu conteaza ce instrument alege biblioteca dvs. să folosească, fie că este vorba de contracte de consultanţă sau un plan intern, este esenţial să se creeze un program de evaluări regulate pentru serviciile noi şi cele existente, cu participarea atât a personalului cât şi a utilizatorilor. Asiguraţi-vă să fie implicaţi atăt utilizatorii actuali cât şi cei potenţiali, precum şi personalul de toate nivelurile. O gamă largă de comentarii va oferi feedback-ul balansat privind succesul ori necesitatea unui serviciu.
Biblioteca poate că deja oferă unele servicii care pot fi considerate Biblioteca 2.0. Dacă organizaţia dumneavoastră îmbină opţiunile Biblioteca 2.0 cu un cadru în continuă schimbare şi contrubuţia utilizatorului integrată în alte operaţiuni din cadrul bibliotecii dvs., acesta va fi un plus spre a deveni Biblioteca 2.0.

Multe instrumente si idei vor veni din lumea Web 2.0, şi multe nu vor avea nimic de-a face cu tehnologia. Specificul modelului Biblioteca 2.0 va fi diferit pentru fiecare sistem de bibliotecă. Fiecare bibliotecă are un alt punct de plecare. Prin colaborarea între personal şi utilizatori, veti fi capabili să vă faceţi o idee clară despre modul în care acest model va lucra pentru organizaţia dumneavoastră.
Traducere Vera Osoianu

Semnificaţia Cuvântului

Barack Obama

„Gardieni ai adevărului şi ai cunoaşterii, bibliotecarilor trebuie să le mulţumim pentru rolul lor de apărători ai dreptului la intimitate, la instruire, la gândire independentă, şi, mai presus de orice, la lectură”.

Dacă deschideţi Scriptura, Evanghelia după Ioan începe cu „La început a fost Cuvântul”. Cu toate că aceasta are o semnificaţie particulară în Scriptură, în sens mai larg se are în vedere importanţa deosebită a limbii, a scrisului, a lecturii, a comunicării, a cărţii ca mijloc de difuzare a culturii şi de a ne uni ca popor.

Mai mult decât o clădire care găzduieşte cărţi şi informaţii, biblioteca reprezintă o fereastră spre o lume mai largă, un loc unde venim să descoperim idei şi concepte deosebite, care ajută la dezvoltarea istoriei Americii, la dezvoltarea istoriei umanităţii. Aşa se explică faptul că încă din adâncă antichitate, acei care vor să acceadă la putere, vor să controleze spiritul uman trebuie să controleze bibliotecile şi cărţile. Indiferent dacă este vorba de jefuirea minunatei biblioteci din Alexandria, controloarea informaţiei în timpul Evului Mediu, arderea cărţilor, întemniţarea scriitorilor în ţările din fostul bloc comunist, ideea ce se impune este, că dacă poate fi controlat cuvântul, poate fi controlat ceia ce oamenii aud, ce citesc, ce înţeleg, atunci ei pot fi controlaţi şi întemniţaţi sau cel puţin le pot fi întemniţate minţile.

De aceasta trebuie de ţinut cont în timpuri când adevărul şi ştiinţa sunt constant pe agendele politice şi ideologice, când limba nu este folosită pentru iluminare, dar, mai degrabă pentru a eclipsa, în timpuri când există persoane care vor să interzică studierea evoluţiei în şcolile noastre, când ştiinţa falsă este folosită pentru a zădărnici încercările de a ţine în frâu încălzirea globală şi a finanţa cercetările în scopul salvării vieţilor umane.

Într-o perioadă când interzicerea cărţilor este iarăşi în vogă, biblioteca ne aminteşte că adevărul îl deţine nu cel care strigă mai tare, dar cel care deţine informaţia corectă.

Noi suntem oameni credincioşi, americanii sunt, şi eu sunt la fel. Dar spiritul inovativ, geniul Americii constă în recunoaşterea faptului că, credinţa noastră nu este în contradictoriu cu fapta şi că libertatea noastră depinde de posibilitatea noastră de a avea acces la adevăr.

Pentru aceasta există bibliotecile. În momentul în care convingem un copil, orice copil, să treacă acest prag, pragul magic al unei biblioteci, vom schimba în mai bine viaţa acestuia pentru totdeauna. Este o forţă enormă pentru a face bine.

Îmi amintesc în diferite situaţii din viaţă sentimentul de rătăcire, sentimentul de a fi singur în bătaia vântului, dar si sentimentul de înălţare a spiritului, care mă încearcă atunci cânt păşesc într-o bibliotecă şi văd cărţile, cunoştinţe umane colectate în acest fel, accesibile, gata pentru mine. Deci, sunt recunoscător, că am ocazia să apreciez importanţa bibliotecarilor şi a muncii pe care o prestaţi. Vreau să muncesc împreună cu dumneavoastră pentru a ne asigura, că bibliotecile vor continua să fie sanctuare ale studiului şi învăţăturii, unde suntem liberi să citim şi să gândim ce şi cum dorim fără să ne fie teamă că Big Brother se poate iţi peste umerii noştri sa vadă cu ce ne ocupăm.

Unii dintre dumneavoastră poate au auzit că vara trecută am avut un discurs în convenţia Democrată. Au circulat unele ştiri pe ici-colo. Din careva motive, am avut senzaţia că unul din cei prezenţi avea ceva comun cu bibliotecarii, când am spus: „Noi nu dorim agenţi federali bâjbâind prin jurul bibliotecilor”.

Ceia ce unii poate nu-şi amintesc este că de mulţi ani, bibliotecarii sunt pe linia întâia în lupta pentru apărarea vieţii private şi a libertăţii noastre. Au existat timpuri negre în istorie, când America a deviat de la cele mai bune idealuri ale noastre. Întrebarea din totdeauna a fost: „Cine va fi acolo să înfrunte acele forţe?” Unul dintre grupurile care au stat constant pe poziţii au fost bibliotecarii. Când anumite cercuri politice încercau să cenzureze lucrări literare de valoare, voi a-ti fost cei care a-ti pus la loc, pe rafturi, Huckleberry Finn şi Catcher in the Rye, asigurându-vă că accesul nostru la libera gândire şi libera informare este protejat. Chiar şi când a trebuit să avem grijă că propriul nostru guvern se uită peste umăr în bibliotecă, voi aţi stat acolo şi aţi vorbit despre drepturile noastre private. Voi sunteţi apărători cu normă întreagă a celui mai fundamental drept pe care îl deţinem. Pentru aceasta meritaţi toată gratitudinea noastră.

Dar meritaţi, de asemenea, şi protecţia noastră. Iată de ce am lucrat cu Republicanii şi Democraţii ca să ne asigurăm că Patriot Act, ne va ajuta să combatem terorismul fără a constrânge libertăţile noastre civice. Aceasta este o problemă pe care Washington-ul încearcă întotdeauna s-o rezolve din poziţia poţi avea ori una ori alta. Ori protejăm poporul de teroare ori protejăm cele mai valoroase principii ale noastre. Dar eu nu cred în ori…ori. Eu cred în ambele. Eu cred că le putem face pe amândouă. Eu cred că atunci când ni se prezintă posibilitatea de a alege ori…ori, cerem prea puţin de la noi şi asumăm prea puţine responsabilităţi Americii. Eu cred că putem exploata noile tehnologii şi posibilităţi pentru a găsi teroriştii înainte ca ei să lovească şi în acelaşi timp să protejăm libertăţile esenţiale pentru care luptăm.

Ştiu, că unii bibliotecari au fost subiectul FBI sau a altor structuri de acest fel, au fost întrebaţi despre documentele solicitate de utilizatori. Sper să putem promova o clauză precum cea promovată de Camera Reprezentanţilor, care să solicite agenţilor federali obţinerea în asemenea căutări a unui mandat de la un judecător real, într-o curte de justiţie, ca in oricare alt caz.

Proiectul de lege bipartid, la care lucrăm, în Senat, cunoscut ca Safe Act va împiedica guvernul federal să scotocească prin email-uri şi documente de bibliotecă fără obţinerea unui mandat. A da organelor legale instrumentele necesare pentru investigarea activităţii suspicioase este una, dar efectuarea acestui lucru fără aprobarea sistemului nostru juridic pune în pericol drepturile tuturor americanilor şi idealurilor pentru care optează americanii. Noi nu avem de gând să susţinem aceasta. Trebuie să punem din nou pe rol această clauză.

Suplimentar la ideea despre agenţii federali, scotocind prin bibliotecile noastre, a existat o altă idee în discursul meu care a captat multă atenţie şi această idee vreau s-o amplific în această după amiază. La un anumit moment al discursului, am menţionat, că oamenii pe care îi întâlnesc în oraşul Chicago sunt conştienţi de faptul, că guvernul nu le poate rezolva toate problemele. Şi am menţionat, că părinţii trebuie să fie părinţi. Copiii nu pot să crească spiritual decât dacă îşi vor îmbunătăţi perspectivele, vor deconecta televizoarele şi vor eradica calomnia potrivit căreia un tânăr de culoare cu o carte este un alb la joacă.

Unii au perceput aceasta ca pe un discurs adresat numai comunităţilor de culoare. Sunt aici pentru a vă încredinţa, că vorbeam despre principiile de bază, despre neliniştea, problemele, îngrijorarea, care se referă la întreaga Americă. Pentru că eu cred, că dacă dorim să dăm copiilor noştri cea mai bună şansă posibilă în viaţă, dacă dorim să le deschidem uşa posibilităţilor, când sunt tineri şi să le altoim capacităţile de care vor avea nevoie mai apoi pentru a reuşi, atunci una din cele mai mari responsabilităţi ale noastre de cetăţeni, de educatori, de părinţi este să ne asigurăm, că fiecare copil american poate citi şi poate citi bine. Aceasta pentru că ştiinţa de carte este cea mai importantă valoare a societăţii cunoaşterii în care trăim astăzi.

Necesitatea de a citi

Numai cu câteva generaţii în urmă era posibil de a intra pe piaţa muncii doar cu o atitudine pozitivă, un spate puternic, cu dorinţa de a munci, şi nu conta dacă ai ratat liceul, puteai să mergi la o uzină, să munceşti la o fermă şi încă să speri că vei putea găsi o slujbă, care să-ţi permită să plăteşti taxele şi să asiguri o familie.

Acea economie a plecat demult. Şi nu se mai întoarce. Deoarece revoluţiile în domeniul tehnologiilor şi în comunicare au început să spargă barierele dintre ţări şi să conecteze oamenii din întreaga lume; noi slujbe şi industrii, care necesită mai multe deprinderi şi cunoştinţe au venit să domine economia.

Indiferent dacă este vorba despre proiectarea software-lor sau a computerelor, de analize financiare, companiile pot localiza aceste locuri de muncă oriunde în lume, oriunde există posibilitatea conectării internet. Deoarece ţări precum India şi China continua sa-şi modernizeze economiile şi educă copiii o perioadă mai lungă şi mai bine, competitivitatea cu care se vor confrunta muncitorii americani va creşte în intensitate, vor creşte şi exigenţele faţă de calificarea necesară. Aceste slujbe noi nu solicită doar o muncă mai grea, aici este vorba despre ce cunoşti şi cât de repede poţi învăţa ceia ce nu ştii. Ele solicită gândire inovativă şi profundă, aptitudini superioare de înţelegere, cunoaştere şi comunicare.

Dar înainte de a se prezenta la un interviu pentru unul din aceste locuri de muncă, înainte de a completa un formular de aplicare ori de a face studiile solicitate, copiii noştri trebuie să pună mâna pe o carte, să citească şi să înţeleagă ce au citit. Lectura este poarta spre calificarea, care face posibilă obţinerea altor posibilităţi de studiere, de la problemele complexe ale cuvântului şi înţelegerea istoriei noastre la descoperirea ştiinţifică şi competenţa tehnologică. Şi apropo, aceasta se cere pentru a face din noi cetăţeni adevăraţi.

Într-o economie a cunoaşterii, unde acest fel de cunoştinţe sunt necesare pentru a supravieţui, cum putem trimite copiii noştri în lume, dacă pot citi numai la nivelul clasei a 4-a? Cum putem face aceasta? Eu nu ştiu. Dar o facem. Zi de zi, an de an. Chiar acum, unul din cinci adulţi din Statele Unite nu sunt în stare să citească propriului copil o simplă poveste. Pe parcursul ultimilor 20 de ani, aproximativ 20 milioane de americani au ajuns în clasa a 12-a fără a şti să citească la nivelul începător. Aceste probleme de alfabetizare încep cu mult înainte de şcoala superioară. În 2000, numai 32% din toţi cei din clasa a 4-a au fost testaţi ca fiind calificaţi în lectură.

Povestea se înrăutăţeşte când luăm în considerare rasa şi veniturile. Copiii din familiile cu venituri mici înregistrează 27 puncte sub nivelul mediu de lectură în timp ce studenţii din familiile bogate înregistrează 15 puncte mai mult decât nivelul mediu. În timp ce doar unul din 12 copii albi în vârstă de 17 ani au abilitatea de a înţelege un articol dintr-un ziar, pentru hispanici numărul sare la unul din 50; pentru afro-americani este de unul din 100.

În următorii 10 ani nivelul de alfabetizare solicitat tuturor ocupaţiilor din America va creşte cu 14%.

Acum nu mai este suficient doar să recunoşti cuvintele din pagină. Gradul de alfabetizare necesar secolului 21 solicită un nivel înalt de înţelegere şi incluziunea complexă.

Şi, încă ceva , în fiecare an, tot mai mulţi copii trec prin şcoli şi tot mai mulţi se lasă bătuţi. Aceştea sunt copiii care vor trece prin secţiile de ajutor si vor abandona slujbă după slujbă care necesită abilităţi pe care ei nu le posedă. Alţii vor trebui să accepte ajutor şi să-şi facă curaj să roage pe cineva care şede alături, „Vrei să citeşti asta pentru mine?”

Ca naţiune, avem de schimbat, în întregime, modul nostru de gândire. Trăim în economia cunoaşterii a secolului 21; dar şcolile noastre, casele noastre, cultura noastră încă sunt bazate pe exigenţele secolului 20 şi în unele cazuri ale secolului 19.

Guvernul are de jucat un rol crucial în eforturile de actualizare a competenţelor copiilor noştri. Nu este cazul să desfăşor aici întreaga agendă a reformei educaţiei, dat pot spune că nu are sens să avem un sistem şcolar conceput pentru America agrară şi tranziţia ei în era industrială. Aveam şcoli în Chicago, care permit elevilor să plece acasă la 1.30 pentru că nu au bani să-i ţină mai mult, unde învăţătorii continuă să fie plătiţi insuficient, şcoli care n-au fost restructurate şi finanţate suficient pentru a ne asigura că, copii noştri vor fi în stare să concureze în această economie globală.

Guvernul are multe de făcut pentru a se asigura că avem un sistem educaţional de primă clasă, dar aceste probleme nu pot fi rezolvate numai de guvern. Dacă intenţionăm să începem implementarea unor standarde înalte şi exemple de inspiraţie demne de urmat pentru copiii noştri, atunci trebuie să ne implicăm cu toţii.

Sunt multe lucruri de făcut pentru îmbunătăţirea şcolilor noastre şi a reformei educaţiei, dar aceasta nu este o problemă care poate fi rezolvată de nişte experţi din Washington. Va trebui să începem de acasă. Va trebui să începem cu părinţii. Şi va trebui să începem cu bibliotecile. Se ştie, că, copiii, care încep grădiniţa, conştientizând importanţa limbii şi a lecturii devin cititori mai buni şi se confruntă cu mai puţine probleme în anii care urmează. Este cunoscut faptul, cu cât mai mult citesc copiii acasă, cu atât mai bune vor fi testele de lectură pe parcursul întregii vieţi. Deci trebuie să investim în programele de alfabetizare în familie şi în educaţia timpurie în copilărie, în aşa fel ca copiii să nu fie deja rămaşi în urmă în ziua când vin la şcoală.

Trebuie să punem cartea în măna copilului cât mai des şi cât mai devreme. Ştiu că, deseori, este mai uşor să spui, decât să faci. Părinţii, încă, mai au azi cele mai dure slujbe din lume. Şi nimeni nu le mulţumeşte pentru ceia ce fac. Nici măcar copiii lor. Poate în special copiii lor, după cum înţeleg eu.

Cei mai mulţi dintre voi lucrează acum mai mult şi mai greu decât oricând, jonglând între responsabilităţile de serviciu şi cele de familie, încercând să fie în acelaşi timp în mai multe locuri. Când sunteţi acasă, trebuie să încercaţi să puneţi copilul să citească, dar trebuie să concuraţi cu produsele revoluţiei tehnologice precum, TV, DVD, jocuri video, lucruri care se găsesc în fiecare cameră din casă. Copiii de până la 18 ani privesc televizorul trei ore pe zi şi dedică lecturii doar 43 de minute pe zi.

Copiii noştri nu sunt supuşi acestor tentaţii doar acasă, le văd peste tot, fie că este vorba de casa prietenului său sau de oamenii pe care-i văd la televizor sau e vorba de cultura generală care glorifică anti-intelectualismul astfel încât să avem un preşedinte care se laudă cu obţinerea CD-urilor. Acest mesaj ajunge la copiii noştri. Este atât de uşor pentru copiii noştri să pună cartea de o parte şi sa-şi îndrepte atenţia spre altceva. Şi este atât de uşor pentru restul dintre noi să găsim o scuză pentru aceasta. Ştiţi, pretindem, că punând un copil în faţa unui DVD este „educaţional”, şi ne facem datoria. Considerăm că ne facem oarecum datoria şi atunci când lăsăm un copil de 12 ani să citească pe apucate, în timp ce se joacă într-un joc video „sănătos” sau priveşte seara PBC în loc să aibă o conversaţie interesantă cu părinţii, despre o carte.

Ştim că nu de aceasta au nevoie copiii noştri. Ştim că nu acesta este cel mai bun lucru pentru ei. Ca părinţi, trebuie să ne găsim timp şi energie să ajutăm copiii noştri să iubească lectura. Putem să le citim, să discutăm cu ei despre ceia ce citesc, şi să ne facem timp pentru aceasta, renunţând noi înşine la televizor.

Bibliotecile sunt instrumente cruciale pentru a ajuta părinţii să facă acesta. Cu toate constrângerile, cu care se confruntă părinţii din pricina programului de lucru prea aglomerat sau a culturii TV, trebuie să gândim dincolo de cutie, să avem visuri mai mari, precum am avut din totdeauna în America, să punem cartea în mâna copiilor noştri.

Chiar acum, copiii noştri vin acasă de la prima lor întâlnire cu medicul cu o reţetă în plus. Ar trebui să vină acasă cu primul lor card de bibliotecă sau cu primul exemplar de Good Night Moon. Printre altele, eu îmi amintesc de Good Night Moon: „Într-o cameră mare de culoare verde era un telefon…”. Îmi place această carte.

Ar trebui să fie tot aşa de uşor să ei o carte cum este să ei un DVD sau ceva de la McDonald. Ce-ar fi, dacă în loc de jucărie în fiecare Happy Meal ar fi o carte?

Bibliotecile au de jucat un rol important în economia cunoaşterii. Instituţiile dumneavoastră au fost şi trebuie să fie locul unde părinţii şi copiii vin să citească împreună şi să înveţe împreună. Trebuie să ducem copiii acolo mai des.

Trebuie să ne asigurăm, că politicienii nu vor închide bibliotecile pe motiv, că trebuie să cheltuiască câţiva dolari în plus pentru micşorarea taxelor pentru oamenii, care n-au nevoie de biblioteci şi nu se interesează de ele.

Orele de activitate

Fiecare dintre dumneavoastră are un rol de jucat. Puteţi continua prin a convinge cât mai mulţi copiii să vă treacă pragul prin activităţile pe care foarte mulţi dintre dumneavoastră deja le fac: cluburi şi discuţii despre cărţi, ajutor la pregătirea temelor pentru acasă, publicitate despre serviciile oferite pentru întreaga comunitate.

În anii care vin, aceasta este problema noastră, şi aceasta ar trebui să fie responsabilitatea noastră. Ca bibliotecari şi părinţi, fiecare dintre dumneavoastră probabil îşi aminteşte faţa copilului după ce a terminat de citit prima carte.

În timpul campaniei de anul trecut, am fost întrebat de către un reporter de la Sun-Times din Chicago dacă mă poate intervieva despre convingerile mele religioase. A fost o propunere interesantă. Mi-a pus câteva întrebări, pregătite din timp, despre natura credinţei mele, cum a evoluat. Apoi mi-a pus o întrebare care m-a surprins. M-a ăntrebat, „Credeţi în rai? Şi care sunt concepţiile dumneavoastră despre el?” Ştiţi, i-am spus, că nu pot pretinde că ştiu ce se întâmplă pe lumea cealaltă, dar când stau seara cu fetiţa mea de şase ani şi cu cea de trei ani şi le citesc o carte apoi le duc la culcare, am senzaţia că aceasta este o mică parte de rai, în care am intrat.

Aceasta a fost un an în urmă, şi acum este interesant să vad fetiţa mea de şase aproape şapte ani citind de una singură. Ea ţine cartea în faţa sa. Şi eu întreb, „Vrei sa-ţi citesc?”. „Nu, tată totul este în regulă”, spune ea, şi simt o strângere de inimă în acel moment.

Când mă uit la ea, simt o mare bucurie pentru că ştiu, cu fiecare din cărţile, pe care le ia în mână, potenţialul ei creşte. Aceasta nu este numai despre mine. Este valabil pentru fiecare dintre noi, care suntem părinţi. Nimic nu ne dorim mai mult decât să alimentăm sentimentul de mirare în copiii noştri. Să facem toate aceste posibilităţi şi oportunităţi reale pentru copiii noştri, şi să le dăm posibilitatea de a răspunde la întrebarea: „Ce pot să fiu când voi creşte mare?” cu răspunsul „Orice vreau. Orice,la ce am visat”.

Este o speranţă veche, ca însăşi istoria Americii. Din momentul, când primii emigranţi au sosit pe aceste meleaguri, generaţii de părinţi au muncit greu şi s-au sacrificat de cât a fost nevoie, pentru copii lor, ca aceştea nu numai să aibă şansele pe care le au ei, dar să poată avea şansele pe care ei nici o dată nu le-au avut. Pentru că, deşi noi nu putem fi siguri, că copiii noştri vor fi bogaţi sau vor avea succes, deşi nu putem fi convinşi că vor trăi mai bine decât părinţii lor, America trebuie să le dea o şansă, să dea fiecărui copil posibilitatea de a încerca. Educaţia este temelia acestei oportunităţi.

Piatra de bază care ţine această temelie este Cuvântul. „La început a fost cuvântul”.

La începutul secolului 21, când cunoaşterea înseamnă literalmente putere, când cunoaşterea deschide porţile oportunităţilor şi succeselor, noi toţi, ca părinţi, ca bibliotecari, ca politicieni şi ca cetăţeni avem responsabilitatea să altoim în copiii noştri dragostea pentru lectură ca să le putem oferi şansa de a-şi realiza visele. Aceasta este ceia ce fiecare dintre dumneavoastră face în fiecare zi, şi pentru aceasta vă sunt recunoscător.

Traducere: Vera Osoianu

16 comentarii Add your own

  • 1. regv  |  23/06/2010 la 14:16

    Stimați Colegi!
    Vă susține inițiativa și eforturile depuse întru realizarea acestei inițiative Biblioteca Publică „M. Sadoveanu”, Soroca.
    Accesarea blogului ne înlocuiește întâlnirile și dialogurile profesionale de care suntem lipsiți ultimii ani, ne oferă posibilități de a cunoaște „cu ce trăiește” un colectiv de bibliotecă, „cu ce se confruntă”, cum depășesc „ criza de cultură”.
    Deja am învățat multe.
    Eugenia Railean, Viorica Gaja.
    Am urmat exemplu: am creat blogul – regv

    Răspunde
    • 2. cdbclub  |  23/06/2010 la 14:53

      Este foarte frumos sa auzim despre crearea unui blog nou. Desi suntem si noi inca la inceputuri, ne oferim sa va punem la dispozitie toata experienta acumulata si asistenta consultativa necesara. Intrebarea mea este, daca Blogul va fi pentru bibliotecari sau pentru utilizatorii bibliotecilor din Soroca. Cred ca a venit si timpul unui Blog pentru utilizatori. Va tinem pumnii. Felicitari si succese. V.O.

      Răspunde
  • […] Articole.Traduceri. […]

    Răspunde
  • […] Articole.Traduceri. […]

    Răspunde
  • 9. Ludmila Ouş  |  03/05/2011 la 14:24

    Luna aprilie este destul de bogată în evenimente profesionale. Unul dintre acestea s-a desfăşurat la 12 aprilie în incinta Bibliotecii Municipale „Eugeniu Coşeriu” Bălţi. Este vorba despre atelierul profesional „Biblioteca de azi – biblioteca viitorului”, un atelier care a adunat, pe de o parte managerii instituţiilor bibliotecare din zona de Nord, iar pe de altă parte, un grup de bibliotecari ai Bibliotecii sus numite, în frunte cu Zinaida Dolinţă.
    Agenda atelierului a fost următoarea:
    1. Prezentarea participanţilor.
    2. Cuvînt de deschidere. Unele referinţe privitor la situaţia actuală a bibliotecilor publice din Republica Moldova — Zinaida Dolinţă, director Biblioteca Municipală “Eugeniu Coşeriu” Bălţi.
    3. Aspecte ale activităţii Bibliotecii Municipale “Eugeniu Coşeriu” Bălţi în condiţiile de criză de identitate — Nina Gherman, bibliotecar Principal Serviciul Asistenţă de Specialitate.
    4. Filiala nr. 3 a Bibliotecii Municipale “Eugeniu Coşeriu” Bălţi — o filială care tinde spre o bibliotecă a viitorului — Tatiana Romaniuc, şef Filiala 3.
    5. Activitatea extramuros — o formă de promovare şi de atragere către lectură la Biblioteca pentru Copii “Ion Creangă” — Natalia Fotescu, şef oficiu, Filiala pentru Copii “Ion Creangă”.
    6. Использование рекламы в целях продвижения услуг Детской Библиотеке им. Иона Крянгэ — Татьяна Понятовская, зав. Офисом Детской Библиотеке им. Иона Крянгэ.
    7. American Corner Bălţi — un exemplu de bibliotecă de azi cu tangenţe spre viitor — Oxana Cebotari, coordonator Colţişorul American.
    8. Utilizarea reţelelor de socializare şi a blog-urilor ca competenţă necesară bibliotecarului viitorului — Maia Balan, şef Biblioteca Publică Bilicenii Vechi, Sîngerei.
    9. Dezbateri. Probleme propuse spre abordare:
    • verificarea colecţiilor de bibliotecă;
    • atragerea către lectură a potenţialilor utilizatori;
    • altele.
    10. Intervenţii. Discuţii. Schimb de experienţă

    În cadrul dezbaterilor, a mai fost pusă în discuţie situaţia actuală a Bibliotecilor din ţară şi s-a încercat de a se găsi o soluţie comună de ieşire din impas. Ne doare foarte mult faptul că astăzi, cînd deja este abordat conceptul de „Bibliotecă 2.0”, Bibliotecarii din ţară mai sunt nevoiţi să formuleze enunţuri de tipul „Nu avem cărţi cu grafie latină”, căci anume aceasta ne-a relatat-o o Bibliotecară din Zonă, atunci cînd moderatoarea le-a propus celor prezenţi de a-şi prezenta Biblioteca în care activează aşa cum o văd în viitor.

    Răspunde
    • 10. cdbclub  |  03/05/2011 la 15:10

      Ludmila, problema resurselor va fi inca multa vreme una foarte vulnerabila. Din pacate rezolvarea ei nu tine numai de bibliotecar. Cand lipsesc resursele, bibliotecarul trebuie sa caute salvarea in servicii. Cat mai multe servicii pentru public. Doar asa biblioteca se poate tine pe linie de plutire.V.O.

      Răspunde
  • 11. Ludmila Ouş  |  04/05/2011 la 13:20

    Dna Vera, cum am putea să publicăm unele articole pe blog?

    Răspunde
    • 12. cdbclub  |  04/05/2011 la 15:00

      Le trimiteţi la adresa noastră şi decidem cum procedăm. Pentru revista dvs de specialitate puteţi prelua oricare din articolele care vă interesează de pe blog. V.O.

      Răspunde
  • 13. Ludmila Ouş  |  06/05/2011 la 14:26

    Vă anunţăm că la 6 mai 2011 la Biblioteca Municipală „E. Coşeriu” Bălţi (ca centru biblioteconomic zonal nord) a fost creat cu succes blogul biblioteconomic. Adresa noastră: bibnordcoseriu.wordpress.com. Vă rugăm mult, dacă aveţi posibilitate, să faceţi trimiteri la această adresă

    Răspunde
  • […] Articole.Traduceri. […]

    Răspunde
  • […] Articole.Traduceri. […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


%d blogeri au apreciat asta: