Din colecţiile Bibliotecii Batthyaneum

20/12/2011 at 12:38 Lasă un comentariu

 

 

 

 

 

 

 

283 de manuscrise occidentale preţioase din colecţiile Bibliotecii Batthyaneum sunt expuse în Colectia Lunii, în portalul manuscriselor europene Manuscriptorium!

Biblioteca Batthyaneum, filială a Bibliotecii Naţionale a României, se află în oraşul Alba Iulia (Gyulafehérvàr/Alba Carolina Carlsburg/ Weissenburg), oraş fortificat, capitală în Evul mediu, dar mai ales unică reşedinţă a episcopilor catolici de Transilvania. Este amplasată într-o fostă biserică a ordinului trinitarian şi este completată în prezent cu alte colecţii arhivistice şi muzeale.

Colecţia de la Batthyaneum prezintă aspecte inedite clasice, care privesc dispunerea textului pe coloane, numărul de rânduri, sau faptul că sunt realizate de mai mulţi copişti. Dar ceea ce atrage atenţia în mod deosebit sunt glosele interliniare şi marginale, însemnările manuscrise care pot indica posesorul, ex-libris urile, în multe cazuri, sub formă de blazon. Forma şi modul de realizare a cărţii a ajutat cercetătorii la identificarea prin analogie a scriptoriumurilor, uneori chiar prin identificarea textelor pe pergament, interfoliate, cuprinzând pagini din alte manuscrise cu conţinut muzical sau literar, ca în cazul Ms. III70, Hadamar de laber, Jagd, s.XIV, care avea lipite file din Cântecul Nibelungilor. Sau prin studierea calendarelor incluse deliberat în unele psaltiri care, în multe cazuri, au fost completate cu sfinţi autohtoni, din Franţa, Boemia sau din Regatul Maghiar, ajutând la reconstituirea circulaţiei cărţii manuscrise.

Va invitam sa studiati sau doar sa priviti unele dintre cele mai vechi si mai valoroase manuscrise din colectiile Bibliotecii Batthyaneum, accesibile online in Colectia Lunii din Manuscriptorium!

http://www.manuscriptorium.com/index.php?q=content/manoscriti-qui-theca-batthyanyana

Luminita Gruia

Reclame

Entry filed under: manuscrise.

Microsoft instalează Internet Explorer 9 pe calculatoarele utilizatorilor fără ştirea lor Valoarea bibliotecii publice ca resursă comunitară

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Blog Stats

  • 144.226 hits

Calendar

decembrie 2011
L M M J V S D
« nov.   ian. »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

View


%d blogeri au apreciat asta: