Ce părere are creatorul conceptului Web 2.0 despre companiile Microsoft, Apple şi Google

24/11/2011 at 15:03 Lasă un comentariu

 

 

 

 

 

 

 

Expertul în Internet şi editorul Tim O’Reilly consideră că termenul Web 2.0, pe care l-a inventat pentru a defini un web mai dinamic şi mai interactiv, este unul învechit şi depăşit.

O’Reilly a declarat recent într-un interviu că vremea Web 2.0 a trecut de mult. “Acest concept era caracteristic unei perioade care a trecut. Cred că la vremea lui a reprezentat un mare succes şi a stârnit mare vâlvă, însă acum, din nefericire, a îmbătrânit”, a declarat expertul în internet Tim O’Reilly.

Tim O’Reilly pledează în prezent pentru un internet deschis şi critică companiile precum Microsoft, Apple sau Google care au creat ecosisteme închise unde îşi exercită controlul asupra utilizatorilor. Acesta nu are o părere prea bună nici despre Amazon, cel mai mare magazin online din lume. “Majoritatea editurilor din SUA au fost împotriva Google Books, însă Amazon este şi mai periculos pentru autori pentru că deţine monopolul”, crede O’Reilly.

În ceea ce priveşte reţelele sociale, O’Reilly crede că rolul acestora va creşte o dată cu trecerea timpului. Facebook va deveni un fel de sistem de operare social care va transforma internetul. Acesta afirmă că social media nu ar trebui să servească doar la transmiterea propriilor ideii, ci la crearea unei comunităţi. Reţelele sociale ne permit să profităm de cunoşţintele altora, afirmă O’Reilly.

În era smartphone-urilor, O’Reilly crede că nu dispozitivul în sine este important, ci serviciile pe care le oferă dând exemplul GPS-ului care ii ghideaza pe utilizatori si care poate prezice traficul.

O’Reilly spune că misiunea sa în prezent este să răspândească cunoştinţele inovatorilor.

sursa: www.capital.ro

cu referință la elmundo.es

http://www.haker.md/?p=15445

 

Reclame

Entry filed under: tehnologii de informare si comunicare, Web 2.0.

Relaţiile comunitare – competenţe indispensabile bibliotecarului public Curatenie de iarna la Google: gigantul renunta la 7 instrumente

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Blog Stats

  • 144.227 hits

Calendar

noiembrie 2011
L M M J V S D
« oct.   dec. »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

View


%d blogeri au apreciat asta: