Archive for 13/04/2011

O informaţie importantă preluată de pe Biblos

Dragi colegi,

Nici nu am trimis bine mesajul anterior ca am primit de la editorul sef al Consortiului CZU, Dr. Aida Slavic, acest URL, unde puteti gasi versiunea româneasca online a UDC Summary http://www.udcc.org/udcsummary/php/index.php?lang=ro .

Toate cele bune, din nou,

Victoria Frâncu

===============================

Victoria Frâncu (PhD)

Biblioteca Centrala Universitara „Carol I”

Str. Boteanu Nr. 1

Sector 1 – Bucuresti

e-mail: francu@bcub.ro

tel. +4021-312.06.61

ROMANIA

13/04/2011 at 15:52 2 comentarii

Sora noastră Claudia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citesc articolul despre doamna Claudia Balaban,  semnat de Lilia Tcaci şi publicat în Calendarul Naţional, ediţia anului 2011, elaborat de Bibliotecă Naţională,  şi nu încetez să mă minunez de câte poate face un om în numele unei profesii.

Peste 50 de ani de activitate în bibliotecă şi peste 33 de ani într-o bibliotecă anume – Biblioteca Naţională pentru  Copii „Ion Creangă”! Cum vi se pare? Din 1978 director al Bibliotecii. Mai rar asemenea cult pentru o profesie! Şi mai rar asemenea destin profesional! Şi mai rar asemenea noroc! Pentru că numai un om  norocos poate să-şi găsească albia potrivită în care să se simtă bine şi să plutească atâţia ani. Purtată de val prin atâtea ţări şi atâtea locuri, doamna Claudia a adunat nu numai cunoştinţe a adunat tot ce s-a putut mai bun: înţelepciune, răbdare, toleranţă şi toate împreună au modelat un caracter şi un om în preajma căruia  se simte confortabil oricine.

Sora noastră Claudia, aşa l-am auzit numind-o, la un Salon de Carte de la Iaşi, pe regretatul Grigore Vieru.  Nu sunt sigură, dar probabil tot aşa o numeşte şi academicianul Mihai Cimpoi şi toţi ceilalţi scriitori, împreună cu care a organizat atâtea activităţi de excepţie, atât pretutindeni în ţară, cât şi în România. Tot la un salon de la Iaşi (poate chiar la acelaşi) i-am văzut pe domnii Mihai Cimpoi şi Ion Hadârcă, cât de cuminţi au reacţionat, când doamna Claudia, în toiul unei „şederi împreună” s-a ridicat de la masă  şi a dat tonul plecării. Poate aveam  chef să mai rămânem în compania prietenilor ieşeni, dar echipa era echipă, iar doamna Balaban în acel moment era liderul. Şi respectul pentru lider, adică pentru doamna Balaban,  a prevalat. Dar, la sigur, scriitorii nu sunt unicii care o simt aşa. Şi noi, colegii ei, bibliotecarii,  mai verzi şi mai copţi, tot aşa o simţim, o soră a noastră, pentru unii mai mică, pentru alţii mai mare, dar pentru toţi, deopotrivă, cu aceiaşi deschidere, dăruire şi prietenie.

Dacă mi-aşi face un clasament propriu al persoanelor, din  sânul profesiei, cu care s-au încrucişat mai frecvent drumurile bibliotecare, dna Claudia ar fi numaidecât printre primele 10. Cele două Biblioteci Naţionale au avut drumuri lungi de parcurs împreună: deplasări în mai toate raioanele republicii, seminare, conferinţe, simpozioane şi altele asemenea aici, în ţară,  şi în România şi chiar o deplasare la Conferinţa IFLA după hotare.

Drumuri frumoase!… Şi amintiri pe potrivă.

Atâţia ani în prim planul profesiei! – este destinul doamnei Claudia Balaban şi sunt sigură, că pentru Domnia sa, altul este de neconceput.

La Mulţi Ani!

Cu aleasă preţuire, Vera Osoianu

13/04/2011 at 6:00 Lasă un comentariu


Blog Stats

  • 154.216 hits

Calendar

aprilie 2011
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

View